Pe 14 septembrie 1928, acum  92 de ani avea loc inaugurarea și sfințirea Crucii Eroilor Neamului de pe Muntele Caraiman, înălțată la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României, pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie în Primul Război Mondial. Legenda spune că monumentul s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria.

Azi,  deține recordul de cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

Tot într-o zi de 14 septembrie urca pe cel mai înalt vârf al veşniciei, acum 12 ani, Ştefan Iordache sau „Regele Scamator”, după cum i-a spus dascălul, teatrologul şi prietenul Ludmila Patlanjoglu în cartea pe care i-a dedicat-o…

Se stingea într-un spital din Viena după o carieră de 49 de ani închinată scenei și platourilor de filmare, în care a pus viață în roluri memorabile precum Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. Ștefan Iordache rămâne în amintirea publicului român drept “Cel mai iubit dintre pământeni”, după ce a interpretat magistral rolul lui Victor Petrini, din adaptarea pe pelicula a romanului lui Marin Preda.

Deși s-a născut la Calafat, Ștefan Iordache a copilărit în Rahova, cartier pe care îl considera adevărata sa „patrie“. După ce a picat la examenul de admitere la la Facultatea de Medicină, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperativeși în anul 1959 a intrat la Institutul de Arte Teatrale și Cinematografice ultimul , absolvindu-l printre primii, cu nota 10, la Actorie.

Colegi de an i-au fost Irina Petrescu, Cornel Coman, Valentin Uritescu. Primul rol dupa absolvire a fost Arturo Ui, din „Ascensiunea lui Arturo Ui nu poate fi oprită“, de Brecht.

Prima repartiţie a avut-o la Teatrul de Stat din Reşiţa, dar este inutil să ne întrebăm astăzi ce ar fi însemnat pentru Banatul de Munte şansa de a-l apluda la scenă deschisă pe Maestrul Ştefan Iordache…

A debutat în film în anul 1964 cu rolul titular din „Străinul“. După încheierea filmărilor ar fi trebuit să plece în armată, dar a scăpat de ea, pentru că a primit un rol în pelicula „Gaudeamus Igitur“, la Cluj.

Atunci s-a imprietenit cu Sebastian Papaiani. Atât de tare, că și-au tăiat cu furculița încheietura mâinii stângi și s-au făcut frați de cruce.

În teatru a jucat mult sub bagheta Cătălinei Buzoianu, ultima colaborare dintre cei doi creatori fiind la spectacolul „Lolita“, montat la Teatrul Mic. Printre rolurile sale memorabile se numără Titus Andronicus în regia lui Silviu Purcărete și Barrymore, în regia lui Gelu Colceag, rol pentru care a primit si Premiul UNITER.

În ultimul său interviu, cu două luni înainte să moară, Ștefan Iordache mărturisea cu tristețe:

„Este ultima mea apariție în public, în afara scenei, acolo unde bate inima mea. Nu mai vreau să trăncănesc. La ce folosește? Sunt mâhnit. Nici vehement și nici supărat. Mâhnit. Vorbim cu toții în vânt, pentru că nimic nu se schimbă. Aleg să nu mă mai implic în societate. O fac pentru prima și ultima oară. Ceea ce trăim este o telenovelă. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelă nu mai este suficient pentru ce trăim. E o manea. De prost gust.Lumea mă știe mai degrabă pentru că am cântat cu Sanda Ladoși și mai puțin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai făcut eu. Nu mă indignează asta, ba chiar privesc situația cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au alții destulă”.

Spectacolul „Maestrul şi Margareta”, montat de Cătălina Buzoianu, i-a marcat, în 1980, cariera lui Ştefan Iordache la Teatrul Mic.

Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008 la Teatrul Național București.

„Dacă aş lua viaţa de la început, mărturisea Ștefan Iordache, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii.”

 Michaela Tonitza Iordache:  „Aşteaptă-mă!”

După moartea lui Ştefan, profesoara era preocupată doar de memoria lui şi de studenţii ei de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (UNATC).

Profesoară de teatrologie, bursier Herder al Universităţii din Viena, recomandată pentru bursă de Tudor Arghezi, Michaela Tonitza Iordache a avut o carieră impresionantă, fiind unul dintre întemeietorii catedrei de teatrologie de UNATC şi director al Teatrelor Mic şi Ţăndărică. A scris împreună cu George Banu „Arta teatrului”, publicând ulterior şi volumele „Despre joc” şi despre Eliza Petrăchescu. A realizat şi importante dramatizări după romanele „Maestrul şi Margareta”, după Bulgakov, sau „Oblomov”, după Goncearov.

Ştefan Iordache, bărbatul care mărturisea că i-a fost Michaelei „şi soţ, şi iubit, şi fiu” timp de 40 de ani, nu şi-a aşteptat jumătatea prea mult. Doar un an şi jumătate.

Tristeţea ne domină şi acum la 12 ani fără Ştefan Iordache, dar cu cu nostalgia închipuirii că de undeva de sus încă mai afirmă, aşa cum o făcea pământean fiind: „Poporului român, i-aș spune să nu ne lase singuri pe noi artiștii… Să vă spun ceva: vă iubesc!”

Pe 14 septembrie 1928, acum  92 de ani avea loc inaugurarea și sfințirea Crucii Eroilor Neamului de pe Muntele Caraiman, înălțată la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României, pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie în Primul Război Mondial. Legenda spune că monumentul s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria. Azi,  deține recordul de cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan… pe 14 septembrie 2008 urca pe cel mai înalt vârf al veşniciei Ştefan Iordache sau „Regele Scamator”, după cum i-a spus dascălul, teatrologul şi prietenul Ludmila Patlanjoglu în cartea pe care i-a dedicat-o…

„Nu vărsaţi lacrimi pe mormântul eroilor,

Ci mai curând slăviţi-i prin cântece,

Aşa ca faima lor să rămână un ecou,

Prin legenda veacurilor!”, perora Regina Maria…

Faima lor este un ecou în ADN-ul lacrimilor şi eternităţii acestui popor… cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan reprezintă idealurile pe care trebuie să le ducem mai departe…acolo, virtuoasă România Frumoasă-EXISTĂ! Astăzi, se numeşte Ştefan Iordache!

Anca Bica Bălălău