Liderii Pro România şi cei ai PSD au susţinut la Reşiţa o conferinţă de presă în cadrul căreia au subliniat faptul că cele două formaţiuni politice s-au aliat în judeţ pentru a învinge PNL. Victor Ponta și Sorin Grindeanu și-au arătat susținerea necondiționată pentru Silviu Hurduzeu şi Ionuţ Chisăliţă, candidați la Consiliul Judeţean Caraș-Severin şi Primăria Reşiţa.

Prezent în Caraș-Severin în campanie electorală alături de candidații USR PLUS, Dacian Cioloș a vorbit despre necesitatea transparentizării deciziilor politice din administrația locală și de necesitatea ca pe lângă proiectele de apă, canalizare ori infrastructura rutieră să existe proiecte și în educație, cultură, sănătate. Andrei Plujar, candidat la șefia Consiliului Județean Caraș-Severin și Daniel Toma candidat la primăria municipiului Reșița, și-au prezentat proiectele pentru următorii 4 ani pentru dezvoltarea municipiului reședință de județ și a județului.

Candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, împreună cu o parte din echipa sa s-a întâlnit cu cetățenii din mai multe localități din Valea Carașului. Romeo Dunca a constat din nou starea deplorabilă a drumurilor județene din zonă. El a afirmat că principala cauză a lucrărilor de proastă calitate este furtul și nepriceperea. Alături de el și-au prezentat proiectele candidații liberali la Primării: Achim Vuc Smac la Goruia, Dănuț Muşa la Vărădia, Răzvan Otiman la Vrani, Nicolae Orăviceanu la Berliște și Marius Pohancă la Naidăș. La Oravița, echipa liberală împreună cu Doru Novăcescu s-a întâlnit cu cetățenii din zona Gării.

În acesta dimineață, candidatul PMP la Primăria Reșița, profesorul Lucian Voina, împreună cu parte din echipa de consilieri s-au aflat în mijlocul reșițenilor, vorbind despre prioritățile în domeniile educație și sănătate. Totodată reșițeni și-au exprimat dorința de a avea porțile deschise la ușa administrației și de a le fi ascultate părerile și opiniile. Acțiunile de întâlnire cu resitenii vor avea loc în perioada următoare, în toate zonele orașului, pentru ca reprezentanții Partidului Mișcarea Populară să înțeleagă cât mai bine nevoile și dorințele acestora.

Mihai Mărălescu candidează pentru un nou mandat de primar al comunei Turnu Ruieni, fiind propus de Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal. Într-o conferinţă de presă, acesta a prezentat motivele care l-au determinat să candideze. Vreau să fiu primar dintr-un singur motiv: să dezvolt nu numai comuna Turnu Ruieni, ci implicit județul, prin perla pe care o avem, Muntele Mic. Am reușit să declar în patru ani zona stațiune de interes național. Este un beneficiu pentru tot Carașul. Din acest motiv, vreau să aduc bunăstarea comunei și județului, prin implicarea și continuarea proiectelor pe care le-am început, a spus Mihai Mărălescu.

Candidatul PMP Caraş-Severin pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Ionuț Popovici, consideră că transportul pe Dunăre poate fi extins pentru a contribui la dezvoltarea judeţului. Transformarea portului de la Moldova Nouă într-un punct de trecere a frontierei cu bacul este un mare plus pentru turiştii din ambele ţări. Fie pentru o simplă plimbare, fie pentru a cunoaşte mai bine locurile şi istoria celor două ţări, un astfel de acces pe fluviul Dunărea este esenţial, a afirmat Ionuț Popovici.