Ştiri electorale 06.09.2020 ora 18

La nivelul județului Caraș-Severin e nevoie de o viziune, dincolo de atacuri, dincolo de acuze, cred că o campanie electorală trebuie să se desfășoare în acest sens cu fiecare candidat, să spună ce își propune să facă, a declarant într-o conferință de presă Silviu Hurduzeu, candidat al Alianței Pro Caraș-Severin, pentru un nou mandat la Consiliul Județean. Cunosc problemele județului, am o experiență bogată, am fost prefect, am fost patru ani președinte de CJ, sunt din Caraș-Severin, cunosc fiecare localitate din județ și știu de ce este nevoie pentru ca județul să se dezvolte, a precizat Hurduzeu.

Suntem hotărâți să mergem înainte, credem în Partidul Ecologist Român, credem în noi și sper ca în alegerile locale să nu dezamăgim și să scoatem un scor bun, a declarat într-o conferință de presă președintele PER Caraș-Severin, Valentin Armașu. Noi nu promitem marea cu sarea, așa cum fac contracandidații noștri. Cred că trebuie să schimbăm generația de politicieni, mentalitatea acestora, aducând un suflu proaspăt în politica din Caraș-Severin. Este timpul să ne luptăm corect, fără negocieri pe la spate, a mai spus Armașu.

Echipa PNL condusă de președintele filialei județene, Ion Marcel Vela, s-a întâlnit astăzi, în Valea Almăjului cu cetățenii din mai multe localități. Cu acest prilej, candidatul liberal la președinția Consiliului Județean, Romeo Dunca si-a prezentat proiectul pentru Caraș-Severin. La întâlniri au participat și candidații PNL la consilieri județeni Jaro Marsalic, Ovidiu Rădoi, Mircea Teodorescu, Dumitru Rujan, Nicolae Bratosin, Viorel Bașag, Elena Meteleaucă și Carina Pristavu. În fiecare localitate și-au prezentat proiectele candidații PNL la Primării: Pavel Verindeanu la Prigor, Mihai Otiman la Eftimie Murgu, Maria Spausta la Dalboșeț și Adrian  Murgu la Bozovici.

Ţinta PMP este să devină al treilea partid ca număr de aleşi locali, iar candidaţii formaţiunii vor promova proiectul european ca soluţie la schimbarea dorită de români. ,,Mesajul nostru este de mai multă transparenţă şi trebuie să-i convingem pe cetăţeni că fiecare comunitate face parte din Uniunea europeană,, a declarat liderul formaţiunii, Eugen Tomac. În Caraș-Severin, din partea PMP, la funcția de conducere a Consiliului Județean candidează Ionuț Popovici, iar la Primăria Reșița, Lucian Voina.

Cele mai citite

Related Articles