Horoscop, 1 septembrie 2020

Berbec – Dincolo de agitația din cercul de prieteni, de rude și cunoștințe, vei descoperi că ai anumite nevoi, cât se poate de reale, de care nu prea te ocupi, cum ar fi cele sufletești.

Taur – Există o cale, destul de simplă, de a-ți asigura sprijinul celor de care ai nevoie, dar alegerea îți aparține. Trebuie să te împrietenești cu acești oameni, să ți-i apropii.

Gemeni – Ești foarte interesat de orice metodă de a-ți schimba viața, de a aduce un aer proaspăt fiecărei zile. Intențiile tale sunt foarte bune și frumoase, dar ar fi nevoie și de ceva mai multă perseverență.

Rac – Vei avea ocazia să dai drumul unor temeri, să te simți mai liber și să îți permiți să trăiești zile mai senine. Inceputul acestui proces poate fi chiar azi, cu condiția să îți dorești acest lucru.

Leu – S-ar putea să nu îți convină anumite lucruri astăzi, inclusiv în legătură cu propria persoană, dar dacă te decizi să ai parte de o zi frumoasă, aceste detalii nu vor mai conta deloc.

Fecioară – Ai putea căpăta un mod nou de a aborda chiar și problemele cele mai stresante. Pentru asta, e nevoie doar să fii atent la cât de mult te consumi, inutil, în momentele grele și să renunți la acest obicei.

Balanță  – Ai putea avea parte de un moment, neprețuit, de revelație, provocat de o persoană dragă care vorbește despre felul în care gestionează ea problemele urgente.

Scorpion  – Este necesar să acorzi mai multă atenție unor detalii din propriul comportament ca să înțelegi mai bine anumite reacții ale unor apropiați și să nu te mai superi pe ei, degeaba.

Săgetător – S-ar putea să-ți placă foarte mult acele momente în care ai ocazia să arăți unele dintre cele mai frumoase calități ale tale. Nu ai de ce să le aștepți sau să le cauți, vor veni singure la tine.

Capricorn – Este foarte posibil să te surprindă și pe tine efectul puternic pe care îl vor avea cei dragi asupra ta. Îți vor schimba nu doar dispoziția ci și preocupările.

Vărsător – Ar fi bine să fii mai selectiv cu propriile gânduri, intenții și dorințe ca să nu te trezești epuizat pentru că te-ai lăsat purtat de toate aceste frământări inutile.

Pești – Ești capabil să vezi dincolo de aparențe, mai mult decât de obicei, poate și pentru că ești mai interesat de informațiile pe care le-ai putea obține pe această cale.

Cele mai citite

Related Articles