Guvernul a inclus pe lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat alte 4 regiuni din Spania. Acestea sunt Cantabria, Castilla La Mancha, Castilla y León, La Rioja. În total, sunt 10 regiuni din Spania pentru care există obligația de a intra în carantină pentru 14 zile la întoarcerea în România.

Regiunile din Spania pentru care este instituită măsura carantinării obligatorii pentru 14 zile: Aragon, Cataluna, Navarra, Comunidad de Madrid, Insulele Baleare, Tara Bascilor, Cantabria, Castilla La Mancha, Castilla y León, La Rioja.

Cei care se întorc din aceste regiuni pot sta în carantină la domiciliu, într-un spațiu declarat la întoarcere, sau într-un spațiu pus la dispoziție de autorități.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat. Pentru persoanele care vin din aceste state sau zone se instituie măsura carantinei timp de 14 zile.

LISTA ȚĂRILOR CU RISC EPIDEMIOLOGIC RIDICAT POATE FI CONSULTATĂ AICI