CFR Cluj, eliminată din Liga Campionilor de Dinamo Zagreb

112

CFR Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor de Dinamo Zagreb, care s-a impus cu 6-5 la loviturile de departajare, miercuri seara, în turul al doilea preliminar, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, după ce scorul a fost egal, 2-2 (0-1, 2-2), la capătul prelungirilor, scrie Agerpres.

Campioana României a părăsit competiţia după ce a ratat mai multe şanse de care a beneficiat pe parcursul meciului, printre care un penalty, o repriză un om în plus şi avantaj la loviturile de departajare.

Michael Pereira (64) şi Gabriel Debeljuh (90+3) au înscris pentru clujeni, iar Amer Gojak (14) şi Lirim Kastrati (78) au punctat pentru campioana Croaţiei. La loviturile de departajare, pentru CFR au transformat Vinicius, Djokovic, Rondon, Susic şi Deac, ratând Golofca şi Boli. Pentru Dinamo au înscris Petkovic, Leovac, Ademi, Stojanovic, Dilaver şi Gvardiol, iar Gojak a ratat.

Echipa din Gruia a început bine, dar după primele zece minute, oaspeţii au ieşit din apărare, Orsic şutând imprecis (10) după o pătrundere pe stânga. În min. 14, după erori în lanţ ale apărării clujene, Ivanusec a şutat, Bălgrădean a respins neinspirat, iar Gojak a reluat în plasă şi a deschis scorul. Oaspeţii au fost din nou periculoşi, dar Ivanusec (19) a şutat puţin alături de la 18 metri.

CFR a revenit la cârma jocului, dar Deac (20) a trimis peste poartă de la 10 metri, după cornerul lui Pereira. În min. 26, după un corner executat de Deac, Djokovic a trimis cu capul, dar Gavranovic a respins din faţa porţii. Deac a tras în Dilaver (28), la o altă oportunitate bună. Burcă (37) a tras la colţul scurt, însă Livakovic a respins în corner.

Dinamo Zagreb a replicat în două situaţii foarte periculoase, însă Bălgrădean s-a opus salvator (39), la şutul lui Orsic, tot portarul salvând-o pe CFR de la autogol la mingea trimisă de Djokovic (41), iar apoi mingea a căzut pe transversală. Prima repriză s-a încheiat cu un şut din întoarcere al lui Deac, pe lângă poartă (45).

CFR a început bine partea secundă, cu un Rondon foarte activ şi inspirat, însă şutul venezueleanului a trecut pe lângă poartă (47).

În min. 50, Theophile-Catherine a fost eliminat după ce l-a faultat pe Debeljuh, dar Livakovic a apărat penalty-ul executat de Deac şi apoi şutul lui Djokovic.

Clujenii au egalat cu şansă în min. 64, când Pereira a şutat de la 25 de metri, iar Livakovic a scăpat mingea în plasă.

Ocaziile au alternat la cele două porţi, Livakovic fiind bine plasat la lovitura de cap a lui Vinicius (69), după care Bălgrădean (74) a reţinut şutul lui Stojanovic, după o cursă de câteva zeci de metri. Croatul Debeljuh a tras la poartă, dar Livakovic a reţinut la colţul scurt (78).

Dinamo a înscris în inferioritate numerică, pe un atac rapid, care a surprins din nou defensiva echipei antrenate de Dan Petrescu: Ademi a şutat (78), Bălgrădean a respins, iar Kastrati a avut o simplă formalitate de îndeplinit. Bălgrădean (80) a reţinut şutul din unghi al lui Kastrati.

La una din ultimele faze ale timpului regulamentar, Rondon l-a găsit cu o pasă magistrală pe Debeljuh, care a înscris (90+3) şi a trimis meciul în prelungiri.

CFR nu a mai reuşit să îşi creeze ocazii clare, cea mai notabilă fiind cea din min. 102, când centrarea în forţă a lui Rondon l-a adus pe Ademi aproape de autogol.

Oaspeţii au ratat o ocazie mare în min. 104, când Kastrati a reluat peste poartă mingea respinsă de Bălgrădean la şutul lui Stojanovic.

La loviturile de departajare, Bălgrădean a apărat şutul lui Gojak, la 4-4, dar Golofca, desemnat surprinzător de Dan Petrescu ultimul executant al seriei de cinci, a tras slab şi Livakovic a apărat. Deşi CFR avea şi alţi executanţi mai buni, precum Debeljuh sau Camora, Boli a fost cel care a fost al şaptelea jucător clujean care a tras de la 11 metri şi a tras peste poartă.

CFR Cluj va continua în turul al treilea preliminar al Europa League.

Tururile preliminarii ale Ligii Campionilor se desfăşoară într-o singură manşă.

sursa foto: Agerpres