Despre evenimente culturale, în general, în acest an, aflăm că sunt majoritatea amânate… despre frumuseţea Banatului de Munte citim de pe net, dar punerea sa în valoare, fie prin organizarea manifestărilor culturale în condiţii de pandemie care să pună în exprime mirajul acestor locuri de basm se întâmplă mai puţin, chiar spre deloc…de aceea bucuria promovării unor astfel de manifestări este de nedescris…

În Banatul de Munte, niste eroi din romanele lui Cervantes au început acum nişte ani o şezătoare artistică, o nouă ancoră în măduva frumosului ce salvează lumea…

Suntem cu toţii Robinsoni cu o insulă în suflet şi la Socolari această insulă a devenit enclavă culturală… Sufletul acestor locuri este reputatul regizor Ștefan Iordănescu,unul dintre membrii fondatori ai școlii de vară de management cultural și ai hub-ului cultural din zona Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc, cel care ne  propune, pentru perioada 25 – 30 august 2020, din postura de director artistic al festivalului, o săptămână specială.

În exclusivitate pentru Radio România Reşiţa, artistul a declarat:

  „Salutări ascultătorilor voştri! Da, e un nume de pandemie, are un titlui şi mai complet decât scrie în comunicat  IzolArt Fest, Sasca-Potoc-Ilidia-Socolari,o ediţie pandemică. E un festival care s-a construit pe pilonii a două manifestări pe care le-am organizat aici în anii trecuţi, adică e vorba de Festivalul de Teatru de la Oraviţa-Oraviţa 200 pe care îl facem de 3 ani de zile şi pe Şcoala noastră de vară de management cultural Artă-n Casă-SocolArt. Anul acesta am făcut o nouă formulă,  pentru că la Oraviţa nu mai putem organiza nimic datorită unui eveniment fericit, Teatrul Vechi Mihai Eminescu a intrat în reparaţie pe fonduri europene şi o să revină la la funcţiunea lui iniţială după 200 de ani, aceea de Teatru în primul rând, rămânând să fie şi Muzeu, dar redobândindu-şi funcţiunile de teatru, este un proiect foarte ambiţios, am ajutat şi noi echipa de arhitecţi, cea care a conceput proiectul şi Şcoala de Vară de la Socolari nu am făcut-o pentru că anul acesta trebuia să o facem în relaţie cu Timişoara 2021, dar acolo s-a modificat şi ca să nu stăm pe loc am făcut un festival ce  cuprinde această enclavă culturală, aceste patru comune care sunt baza,fiind un eveniment organizat de Primăria Sasca-Montană, Primăria Ciclova Română, acolo unde-i şi Socolariul, de Hugo Models Management și de organizatorul principal Asociația Culori cu suflet, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Caraș – Severin, care a pus bani ca proiectul aceasta să prindă viaţă.Este destul de complicat, fiindcă, trebuie să respectăm toate normele de pandemie, dar am reuşit să găsim un sistem care să ne garanteze faptul că lucrurile se vor desfăşura în ordine.Acest festival conţine teatru, muzică, carte, arte vizuale, multe lucruri din ce se întâmplă la noi aici în mod frecvent, ele sunt susţinute şi de cei care populează această enclavă, de pictori, de graficieni, de muzicieni, de artişti, o parte din evenimente au loc în curtea casei lui Gherghe Fikl, unul dintre cei mai importanţi pictori români la ora actuală, alte evenimente se întâmplă la Ilidia la  casa muzicianului şi graficianului Valeriu Sepi, faimosul Phoenix. În sensul acesta şi Mircea Baniciu o să cânte în curtea casei lui. Vine colega mea, Maia MORGENSTERN,cu un spectacol autobiografic şi foarte important în viaţa ei, făcut  de Victor Ioan Frunză şi Adriana Grand, tot aşa colegii mei, vom avea şi muzică rock pe platoul de la Sasca Montană, pe urmele fostului festival organizat de ei,unde vor cânta trupe rock din Timişoara fiindcă am vrut să dăm şi tenta aceasta locală a zonei, având grijă ca interacţiunile cu alte persoane din alte zone ale ţării să fie minime ca să nu avem deloc probleme legate de Coronavirus.Dacă plouă avem pavilioane de corturi încât totul să se desfăşoare în ordine.De asemenea, mai vine şi trupa VanDerCris, a lui Horia Crişovan,ce a avut un succes furibund la Gărâna la Festivalul de Jazz.Festivalul e gândit foarte mult pe independenţi şi ceea ce înseamnă mişcare independentă aşa cum reiese din programul alăturat.Biletele nu costă bani pentru că există o finanţare generoasă din partea celor care ne susţin, însă accesul se face pe bază de rezervare online, există un mail ce e pus pentru doritori izolartfest@gmail.com unde se poate înregistra o persoană care trebuie să precizeze câte locuri şi data, etc. Şi din motive de DSP, ca să zic aşa, e adevărat că trebuie să îşi lase datele personale, ca în cazul în care apare ceva să poată să ne găsească pe toţi.

E foarte interesant că cei care organizează şi finanţează şi mă refer la Primării, sunt din partide diferite, dar constantăm că pe tărâmul nostru al artei funcţionează foarte bine împreună, dacă s-ar întâmpla aşa şi în România ce bine ar fi…

Criticul de artă Marina Constantinescu îmi spunea că este, probabil, cel mai important eveniment cultural al acestui an.La anul va fi alături de noi, pentru că avem şi planuri de viitor, festivalul o să revină la formula veche, o să facem Festivalul de Teatru şi la Oraviţa şi ceea ce este mai important pentru noi toţi şi pentru tine pentru că eşti într-adevăr de meserie, o să deschidem cu ajutorul   Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București o Şcoală de Antropologie Teatrală în aşa fel încât tot ceea ce se studiază teoretic la Facultăţile de Teatru în România să se aplice aici practic în sistem antropologic, deci pe căutare de elemente arhaice şi contemporane în zona asta ceea ce cred că va face foarte mult bine.Te adoptăm şi te întorci la meseria ta de bază, cea de teatrolog. Suntem colegi de facultate chiar dacă am terminat în ani diferiţi.Multumesc” .

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, ne-a declarat în acelaşi context că este solidar cu orice act cultural ce promovează Banatul de Munte:

„În această perioadă la noi în judeţ, în colaborare sau cu ajutorul Primăriilor Sasca-Montană şi Ciclova-Română şi cu sprijinul Consiliului Judeţean se desfăşoară Festivalul IzolArt Fest, ceea ce mă determină să afirm că această zonă a judeţului cât şi întreg judeţul devine un reper naţional în domeniul cultural.Am ales să finanţăm, să sprijinim această manifestare chiar şi într-o perioadă când bugetul Consiliului Judeţean a fost afectat de pandemia Covid-19, acest proiect cultural a obţinut finanţare şi mă bucur foarte mult pentru că o astfel de manifestare importantă se desfăşoară la noi în Banatul de Munte printr-un concurs de proiecte ce a avut loc conform legislaţiei în vigoare. Sigur, îmi doresc să se desfăşoare în bune condiţii şi evident ca an de an să se repete acest festival în judeţul Caraş-Severin, mai ales că a fost gândit iniţial ca o avanpremieră pentru Timişoara „Capitală Culturală Europeană„. Îi felicit pe organizatori şi mă bucur foarte mult de această manifestare culturală.”.

Suntem cu toţii Robinsoni cu o insulă în suflet şi la Socolari această insulă a devenit o enclavă culturală ce poartă numele de  „IzolArt Fest„!

Anca Bica Bălălău

Programul este următorul:

Marți, 25 august 2020

Casa FIKL, Socolari

Ora 19,30

Prezentare a lucrărilor și un tur al atelierului pictorului Gheorghe Fikl, cu, despre și în prezența artistului, gazda serii.

IzolArt Fest debutează în spațiul de creație Fikl din Socolari – un loc în care peisajul și arhitectura compun un teritoriu al artei.

Artistul Gheorghe Fikl va însoți publicul într-un tur al celor două galerii de artă, unde se pot vedea, în premieră, cele mai recente lucrări realizate în perioada izolării.

Fikl compune un univers vizual teatral-somptuos, stratificări simbolice, în care animale de forţă şi angoasă – tauri, păuni, câini sau oi – sunt stranii ocupanţi ai unor spaţii supra-realiste, cu un hedonism violent şi neliniştitor, ce oferă tot atâtea contexte de reflecţie asupra tensiunii condiţiei noastre în timp personal şi istoric.

Ora 20,30

Teatrul Dramaturgilor Români

NU SUNT EU – cu Maia MORGENSTERN

Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză

Scenografia: Adriana Grand

„Ne căutăm un loc sub soare ca să putem lăsa o umbră pe pământ.” (Maia Morgenstern)

Actrița Maia Morgenstern aduce în premieră în fața publicului scrieri personale despre amintirile, trăirile și emoțiile sale, în spectacolul-jurnal „Nu sunt eu”. Publicul descoperă astfel omul din spatele cortinei, copilul, femeia, dar și actrița, prin acest sensibil, emoționant și comic spectacol cu și despre Maia Morgenstern.

Ora 22,00

Concert VanDerCris

„În  VanDerCris  am strâns combinația imposibilă de muzicieni.

Un Keyboard-er cu o minte bright și genă perfectă, cu simț armonic interstelar și groove triplet-feel –  Marcelle Poaty Souami.

Un tobar de rock și pop cu veleități de producător muzical și talent inclus in the pocket –  Florin Cvașa.

Un vizitator de pe planete goldilocks îndepărtate ce-și caută prin mutări de candidat de maestru drumul de întoarcere-n infinit – the amazing  Lucian Nagy  – instrumente de suflat.

Un chitarist ce numele îmi poartă întortocheat și-anagramat –  VanDerCris  (Horea CrișoVan). Responsabil cu sala de repetiții, vreo 12 ediții de Gărâna pe scena mare și piese. Alese.

VanDerCris  – doar compoziții fără hits. Poate … doar cu mici citate”.

______________________________________________________________________

Miercuri, 26 august 2020

Casa Teicu, atelier de creatie Sepi&Grama, Ilidia:

Ora 20.30

CARPATHIAN GARDEN, de Radu Iacoban

Cu: Tudor Aaron Istodor, Radu Iacoban.

O satiră contemporană care surprinde evoluția speciilor urbane din peisajul românesc postdecembrist, urmărindu-le chiar în habitatul lor natural: televiziunea.

Ironie fină și o interpretare excepțională într-o comedie cu tâlc, care-ți prezintă România așa cum e ea: cu bune și mai puțin bune, frumoasă, dar plină de paradoxuri. ,,Carpathian Garden’’ e genul de spectacol care te prinde imediat, pentru că totul se derulează într-un ritm alert și pentru că nu știi niciodată ce-ar putea să mai urmeze.

80 de minute de format TV sunt transpuse scenic într-o comedie tăioasă realizată de cei doi actori: Tudor Aaron Istodor şi Radu Iacoban. Aceştia prezintă un „act comic social” susţinut de personaje contemporane delicioase. Prezentatori de ştiri, parcagii, preoţi, staruri de filme XXX, moguli de presă, politicieni, se succed în faţa spectatorului, provocându-i umorul şi inteligenţa.

Ora 22.00

Concert MIRCEA BANICIU ”Cele mai bune cântece”

Adevărată emblemă a folk-ului românesc, Mircea Baniciu oferă o seară aparte, în care spectatorilor le va fi prezentat un set de valori incontestabile ce, de-a lungul generațiilor, și-a schimbat câteodată forma, dar niciodată esența. Publicul va (re)face cunoștință cu muzica lui Mircea Baniciu, oferită de această dată într-un cadru inedit, într-o curte în care, deși distanțați fizic, vom fi apropiați unii de alții prin intermediul cântecelor cu care Baniciu ne însoțește zilele și nopțile, cu nostalgie, bucurie și frumos.

_____________________________________________________________________________

Joi, 27 august 2020

Platoul din fața Casei de Cultură Potoc

Ora 20,30

Stand Up Comedy cu DIANA ROȘCA

NEÎMBLÂNZIREA SCORPIEI

ora 20.30 Diana Rosca , ora 22 Zoltan Octavian Butuc

Diana Roșca, actriţă, woman stand-up comedian – a făcut show-uri în România, Europa dar şi în Sua: Washington, New York, Lexington şi a filmat pentru Comedy Central. Deşi piperate show-rile sale evită vulgaritatea ieftină. În “NeÎmblâzirea Scorpiei” Diana îmbină feminismul cu arta flirtului, atrăgând astfel simpatia ambelor „tabere”. Diana zice: „E clar, barbaţii trebuie să te iubească! Daaaar…. decât să te iubească bărbaţii, mai bine să nu te urască femeile!”. Aceasta e reţeta care a promvat-o şi zice ea „e singura reţetă pe care o ştiu. Aşa că, la mine, expresia „mai bine du-te la cratiţă” nu funcţionează”.

Ora 22.00

ZOLTAN OCTAVIAN BUTUC

PENTRU CEI CARE IUBESC LIMBA POEZEASCĂ

Toate au un rost, oameni buni. TOATE! Iar poezia nu face excepție. Dar, Ce ZiLE! CE VREMi ostile ascultării. Ostile sufletului, în ultimă instanță. Vă spun atât. Dacă unui singur om de aici reușesc să-i aduc o clipă de frumos în astă seară, înseamnă că nu sunt degeaba. Nu mai sper să putem cu toții, deodată. Cu unu’ singur fac biserică, 3 metri în jur. Sau măcar 3 minute. Și nu e puțin lucru. Nichita. Grigore Vieru. József Attila. Și eu.

____________________________________________________________________________

Vineri, 28 august 2020

Casa FIKL, Socolari

Ora 19.00

Lansare de carte, în prezența autorului

ISTORIA BANATULUI, de Victor Neumann

Istoria Banatului este primul volum dedicat istoriei acestei regiuni și reunește contribuțiile istoricilor români, unguri și sârbi sub patronajul Institutului de Studii Bănăţene „Titu Maiorescu“ din Timişoara al Academiei Române. Studiul prezintă particularităţile transfrontaliere ale zonei.

Ora 20.00

Concert de muzică clasică

Evelin & Marius Roman-

Ana Molnar, Simion Novac, Victor Părău

Ora 22.00

TEATRUL AUĂLEU TIMIȘOARA

HUOOO!!!

Un spectacol fără decor, muzică, efecte, costume, fum, figuraţie dar la care în schimb se râde.

Postura în care sunt puşi artiştii, atunci când trebuie să îşi descrie operele, este ca aceea în care mamele spun despre copiii lor că sunt cei mai frumoşi din lume.

Ar fi hilar să ne lăudăm singuri spectacolele. Nu, categoric nu este cel mai bun spectacol făcut vreodată şi doar aşa ştim că nu este cel mai prost, ceea ce e mai important decât să nu fie cel mai bun.

Imaginaţi-vă un spectacol fără final, fără sfârşit, la care nu trebuie să aplauzi, un spectacol care nu are o durată fixă, poate ţine o oră şi jumătate, două sau trei.

O tragicomedie politică, socială şi umană.

______________________________________________________________________________

Sâmbătă, 29 august 2020

Platoul rock Sasca Romana

Ora 20.00

8 LIGHT MINUTE

Ora 21.00

HAOS

Grupul de atitudine politică și socială Haos din Timișoara este cea mai longevivă trupă de punk-rock din România. Trupa s-a inființat în 1991 și se numește “Haos” din 1993.

Din formație au făcut parte oameni care au înființat apoi alte trupe (Dan Nichici “Nexantes”- Terror Art, Cristi Miclea “Mashi” și Adi Iacob “Tzava” – Implant pentru Refuz, Adi Pârâianu “Floyd” – Persona), oameni care au activat și în alte trupe (Andrei Racolța – Hades, Transition 2, Arthur Ionescu – Nomansband, Ritchie Alznauer – Nomansband, Sergiu Popovici – Stone Fiction, Ovidiu Mihăiță – Dordeduh) și oameni care au influențat în mod pozitiv orientarea grupului (Balla Lorand, Mircea Stamen, Ioan Codrea).

Din 1993 până acum Haos a avut numeroase concerte în țară și în străinătate și a fost implicată activ în multe proiecte, organizare de concerte și acțiuni: Underground Timisoara Festival, Fundația Culturală I.N.C.A. Timișoara, Zilele Pământului, Food Not Bombs, No Border Fest, Auăleu Teatru, etc.

Componența actuală:

Andrei Racolța – voce, chitară

Arthur Ionescu – bass

Ovidiu Mihaita – tobe

Genul muzical: punk rock/hardcore

Texte: explicite, în limba română.

Ora 22.00

BURNING TABLE

Zsolt Szabo, Levi Molnar, Nagy Bogy şi Ştefan Czifrak

 ”Din momentul în care cei de la Burning Table au urcat pe scenă, melomanii au avut parte de o explozie de culori sonore care au avut menirea de a crea un eveniment plin de şarm. Încă de la prima piesă, timişorenii au demonstrat că sunt o trupă bine „sudată“, care cucereşte prin arome stilistice variate, cu compoziţii bine croite şi care emană un aer „profi“, deplin savurat de melomanii ale căror urechi n-au fost infestate cu „gunoiul sonor cotidian“ propagat pe bandă rulantă de posturile de radio autohtone.”- Zoltan Varga

______________________________________________________________________________

Duminică, 30 august 2020

Platoul rock Sasca Romana

Ora 20.00

LESLIE WOLF AND THE GROOVEMAKERS

Laci Farkas, membru fondator al grupului timișorean Quo Vadis, abordează împreună cu noua sa trupă, Leslie Wolf & the Groovemakers, un stil blues-rock presărat cu elemente funk, alături de secția ritmică, formată din Andrei Giulvezan – bass și Silviu Deda – tobe. Piesele preluate din repertoriul internațional, sunt modificate într-o manieră proprie. Influențe: Stevie Ray Vaughan, Robben Ford, Walter Trout Band, Ten Years After, Joe Bonamassa, Cream.

Ora 21.00

MIKE ALTRIN & TONI KüHN & FRIENDS

Toni Kühn clape), Sebastian Urlica (ghitara), Mihai Toma (tobe), Andrei Talinga (bas), Vera Luta & Alina Mihocas (voci), Alexandru Ciocan (sax, clarinet), Mike (voce, ghitara). Trupa va improviza plecând de la piese Mike Altrin. Concert plugged energy, electric, no bullshit.

Ora 22.00

THE DIFFERENT CLASS

The Different Class este un power-trio ce experimentează cu fuziuni de riff-uri explozive și sonorități cinematice, îmbrăcate în culorile instinctelor primare dar și ale contemplării filosofice. Muzica lor apare din nevoia de conectare, dezinhibare și ieșire din pasivitate, din dorința de a expune gânduri care altfel nu reușesc să iasă la suprafață. Întotdeauna vor să ajungă la oamenii care rezonează cu ei, și, împreună cu aceștia, creează energie, față în față, la concerte.