[FOTO-AUDIO] Banatul de Munte este gazda celui mai important eveniment cultural din 2020: “IzolArt Fest” în enclava culturală Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc!

La începutul secolului trecut, un grup de artiști condus de un român Samuel Rosenstock, sub pseudonimul Tristan Tzara, tulbura monotonia unei lumi blazate și aflate în agonie  prin mișcarea culturală DADA și întâlnirile la Cabaretul Voltaire… era un semnal de alarmă neînțeles la vremea respectivă, dovadă fiind cele două războaie ce au însângerat secolul XX…

Am putea spune că am înțeles , în sfârșit, că rolul Culturii este de a pune întrebări și nu de a da răspunsuri, până la urmă cultura unește prin idealurile pe care le înalță, prin creativitate și culoare, prin nesupunere la rigorile mediocrității sau prin lupta continuă cu non-valoare ce se agață de noi asemeni unui flagel al cărui antidot rămâne doar puterea noastră de a ne vindeca prin cultură…așa că nu este nimic surprinzător că la Socolari și în localitățile învecinate să se înfiripe un eveniment de înaltă ţinută, un incubator cultural, ce se desfășoară în perioada 25 – 30 august 2020  unde vor spune prezent personalităţi ale culturii româneşti.

Este vorba despre ampla manifestare IzolArt Fest, o doză de sănătate pentru minte și inimă, în enclava culturală Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc.

Sufletul acestui eveniment este Ştefan Iordănescu ne-a transmis:

În perioada 25 – 30 august 2020 vă așteptăm la o doză de sănătate culturală: teatru, stand up, muzică, expoziții, lansări de carte. Toate acestea se vor desfășura în ceea ce se numește de câțiva ani enclava culturală Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc. IzolArt Fest este organizat de Primăria Sasca Montană, Primăria Ciclova Română, Hugo Models Management și Asociația Culori cu suflet, proiectul fiind cofinanțat de Consiliul Județean Caraș – Severin.

Colonizată în ultimii ani de artiști și oameni de cultură din Timișoara, zona a găzduit, aproape în fiecare an, evenimente dintre cele mai diverse susținute de profesioniști în artele spectacolului, arte vizuale, muzică, dintre acestea ieșind în evidență școala de management cultural ce a fost inițiată în anul 2017.

Din păcate, anul 2020 a adus întreaga lume într-un punct în care este nevoită să își redefinească prioritățile, dar și să găsească formule valide prin care să își poată duce mai departe viața de zi cu zi, sub toate aspectele ei.

Iar unul dintre aceste aspecte este Cultura, unul dintre domeniile cele mai greu încercate ale acestui an. Drept urmare, ceea ce în mass-media națională a fost numit Fenomenul Socolari nu a mai putut fi dezvoltat în acest an, dar oamenii locurilor au căutat o variantă viabilă, prin care acest fenomen să nu fie cu totul întrerupt, propunând autorităților publice locale ale comunelor Sasca Montană și Ciclova Română implicarea, alături de sectorul cultural privat, în organizarea, în perioada 25 – 30 august a unui festival de muzică și teatru intitulat sugestiv IzolArt Fest. Ideea a fost îmbrățișată imediat, autoritățile locale dând dovadă că au înțeles pe deplin atât importanța vieții culturale construite în timp în enclava Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc, cât și cea a parteneriatului public – privat în dezvoltarea socială și economică a zonei.

În contextul actual, organizatorii proiectului de față își propun să aducă în fața publicului din enclava culturală Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc și a celui din întreaga regiune un festival al independenților care, respectând întru totul toate regulile impuse de autoritățile centrale, județene și locale, va contribui activ (în ciuda tuturor vicisitudinilor acestor timpuri) la dezvoltarea comunitară prin intermediul culturii”.

Directorul artistic al festivalului, reputatul regizor Ștefan Iordănescu (unul dintre membrii fondatori ai școlii de vară de management cultural și ai hub-ului cultural din zona Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc) propune, pentru perioada 25 – 30 august 2020, următorul program:

Marți, 25 august 2020

Casa FIKL, Socolari

Ora 19,30

Prezentare a lucrărilor și un tur al atelierului pictorului Gheorghe Fikl, cu, despre și în prezența artistului, gazda serii.

IzolArt Fest debutează în spațiul de creație Fikl din Socolari – un loc în care peisajul și arhitectura compun un teritoriu al artei.

Artistul Gheorghe Fikl va însoți publicul într-un tur al celor două galerii de artă, unde se pot vedea, în premieră, cele mai recente lucrări realizate în perioada izolării.

Fikl compune un univers vizual teatral-somptuos, stratificări simbolice, în care animale de forţă şi angoasă – tauri, păuni, câini sau oi – sunt stranii ocupanţi ai unor spaţii supra-realiste, cu un hedonism violent şi neliniştitor, ce oferă tot atâtea contexte de reflecţie asupra tensiunii condiţiei noastre în timp personal şi istoric.

Ora 20,30

Teatrul Dramaturgilor Români

NU SUNT EU – cu Maia MORGENSTERN

Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză

Scenografia: Adriana Grand

“Ne căutăm un loc sub soare ca să putem lăsa o umbră pe pământ.” (Maia Morgenstern)

Actrița Maia Morgenstern aduce în premieră în fața publicului scrieri personale despre amintirile, trăirile și emoțiile sale, în spectacolul-jurnal “Nu sunt eu”. Publicul descoperă astfel omul din spatele cortinei, copilul, femeia, dar și actrița, prin acest sensibil, emoționant și comic spectacol cu și despre Maia Morgenstern.

Ora 22,00

Concert VanDerCris

„În  VanDerCris  am strâns combinația imposibilă de muzicieni.

Un Keyboard-er cu o minte bright și genă perfectă, cu simț armonic interstelar și groove triplet-feel –  Marcelle Poaty Souami.

Un tobar de rock și pop cu veleități de producător muzical și talent inclus in the pocket –  Florin Cvașa.

Un vizitator de pe planete goldilocks îndepărtate ce-și caută prin mutări de candidat de maestru drumul de întoarcere-n infinit – the amazing  Lucian Nagy  – instrumente de suflat.

Un chitarist ce numele îmi poartă întortocheat și-anagramat –  VanDerCris  (Horea CrișoVan). Responsabil cu sala de repetiții, vreo 12 ediții de Gărâna pe scena mare și piese. Alese.

VanDerCris  – doar compoziții fără hits. Poate … doar cu mici citate”.

______________________________________________________________________

Miercuri, 26 august 2020

Casa Teicu, atelier de creatie Sepi&Grama, Ilidia:

Ora 20.30

CARPATHIAN GARDEN, de Radu Iacoban

Cu: Tudor Aaron Istodor, Radu Iacoban.

O satiră contemporană care surprinde evoluția speciilor urbane din peisajul românesc postdecembrist, urmărindu-le chiar în habitatul lor natural: televiziunea.

Ironie fină și o interpretare excepțională într-o comedie cu tâlc, care-ți prezintă România așa cum e ea: cu bune și mai puțin bune, frumoasă, dar plină de paradoxuri. ,,Carpathian Garden’’ e genul de spectacol care te prinde imediat, pentru că totul se derulează într-un ritm alert și pentru că nu știi niciodată ce-ar putea să mai urmeze.

80 de minute de format TV sunt transpuse scenic într-o comedie tăioasă realizată de cei doi actori: Tudor Aaron Istodor şi Radu Iacoban. Aceştia prezintă un „act comic social” susţinut de personaje contemporane delicioase. Prezentatori de ştiri, parcagii, preoţi, staruri de filme XXX, moguli de presă, politicieni, se succed în faţa spectatorului, provocându-i umorul şi inteligenţa.

Ora 22.00

Concert MIRCEA BANICIU ”Cele mai bune cântece”

Adevărată emblemă a folk-ului românesc, Mircea Baniciu oferă o seară aparte, în care spectatorilor le va fi prezentat un set de valori incontestabile ce, de-a lungul generațiilor, și-a schimbat câteodată forma, dar niciodată esența. Publicul va (re)face cunoștință cu muzica lui Mircea Baniciu, oferită de această dată într-un cadru inedit, într-o curte în care, deși distanțați fizic, vom fi apropiați unii de alții prin intermediul cântecelor cu care Baniciu ne însoțește zilele și nopțile, cu nostalgie, bucurie și frumos.

_____________________________________________________________________________

Joi, 27 august 2020

Platoul din fața Casei de Cultură Potoc

Ora 20,30

Stand Up Comedy cu DIANA ROȘCA

NEÎMBLÂNZIREA SCORPIEI

ora 20.30 Diana Rosca , ora 22 Zoltan Octavian Butuc

Diana Roșca, actriţă, woman stand-up comedian – a făcut show-uri în România, Europa dar şi în Sua: Washington, New York, Lexington şi a filmat pentru Comedy Central. Deşi piperate show-rile sale evită vulgaritatea ieftină. În “NeÎmblâzirea Scorpiei” Diana îmbină feminismul cu arta flirtului, atrăgând astfel simpatia ambelor “tabere”. Diana zice: “E clar, barbaţii trebuie să te iubească! Daaaar…. decât să te iubească bărbaţii, mai bine să nu te urască femeile!”. Aceasta e reţeta care a promvat-o şi zice ea “e singura reţetă pe care o ştiu. Aşa că, la mine, expresia “mai bine du-te la cratiţă” nu funcţionează”.

Ora 22.00

ZOLTAN OCTAVIAN BUTUC

PENTRU CEI CARE IUBESC LIMBA POEZEASCĂ

Toate au un rost, oameni buni. TOATE! Iar poezia nu face excepție. Dar, Ce ZiLE! CE VREMi ostile ascultării. Ostile sufletului, în ultimă instanță. Vă spun atât. Dacă unui singur om de aici reușesc să-i aduc o clipă de frumos în astă seară, înseamnă că nu sunt degeaba. Nu mai sper să putem cu toții, deodată. Cu unu’ singur fac biserică, 3 metri în jur. Sau măcar 3 minute. Și nu e puțin lucru. Nichita. Grigore Vieru. József Attila. Și eu.

____________________________________________________________________________

Vineri, 28 august 2020

Casa FIKL, Socolari

Ora 19.00

Lansare de carte, în prezența autorului

ISTORIA BANATULUI, de Victor Neumann

Istoria Banatului este primul volum dedicat istoriei acestei regiuni și reunește contribuțiile istoricilor români, unguri și sârbi sub patronajul Institutului de Studii Bănăţene „Titu Maiorescu“ din Timişoara al Academiei Române. Studiul prezintă particularităţile transfrontaliere ale zonei.

Ora 20.00

Concert de muzică clasică

Evelin & Marius Roman-

Ana Molnar, Simion Novac, Victor Părău

Ora 22.00

TEATRUL AUĂLEU TIMIȘOARA

HUOOO!!!

Un spectacol fără decor, muzică, efecte, costume, fum, figuraţie dar la care în schimb se râde.

Postura în care sunt puşi artiştii, atunci când trebuie să îşi descrie operele, este ca aceea în care mamele spun despre copiii lor că sunt cei mai frumoşi din lume.

Ar fi hilar să ne lăudăm singuri spectacolele. Nu, categoric nu este cel mai bun spectacol făcut vreodată şi doar aşa ştim că nu este cel mai prost, ceea ce e mai important decât să nu fie cel mai bun.

Imaginaţi-vă un spectacol fără final, fără sfârşit, la care nu trebuie să aplauzi, un spectacol care nu are o durată fixă, poate ţine o oră şi jumătate, două sau trei.

O tragicomedie politică, socială şi umană.

______________________________________________________________________________

Sâmbătă, 29 august 2020

Platoul rock Sasca Romana

Ora 20.00

8 LIGHT MINUTE

Ora 21.00

HAOS

Grupul de atitudine politică și socială Haos din Timișoara este cea mai longevivă trupă de punk-rock din România. Trupa s-a inființat în 1991 și se numește “Haos” din 1993.

Din formație au făcut parte oameni care au înființat apoi alte trupe (Dan Nichici “Nexantes”- Terror Art, Cristi Miclea “Mashi” și Adi Iacob “Tzava” – Implant pentru Refuz, Adi Pârâianu “Floyd” – Persona), oameni care au activat și în alte trupe (Andrei Racolța – Hades, Transition 2, Arthur Ionescu – Nomansband, Ritchie Alznauer – Nomansband, Sergiu Popovici – Stone Fiction, Ovidiu Mihăiță – Dordeduh) și oameni care au influențat în mod pozitiv orientarea grupului (Balla Lorand, Mircea Stamen, Ioan Codrea).

Din 1993 până acum Haos a avut numeroase concerte în țară și în străinătate și a fost implicată activ în multe proiecte, organizare de concerte și acțiuni: Underground Timisoara Festival, Fundația Culturală I.N.C.A. Timișoara, Zilele Pământului, Food Not Bombs, No Border Fest, Auăleu Teatru, etc.

Componența actuală:

Andrei Racolța – voce, chitară

Arthur Ionescu – bass

Ovidiu Mihaita – tobe

Genul muzical: punk rock/hardcore

Texte: explicite, în limba română.

Ora 22.00

BURNING TABLE

Zsolt Szabo, Levi Molnar, Nagy Bogy şi Ştefan Czifrak

 ”Din momentul în care cei de la Burning Table au urcat pe scenă, melomanii au avut parte de o explozie de culori sonore care au avut menirea de a crea un eveniment plin de şarm. Încă de la prima piesă, timişorenii au demonstrat că sunt o trupă bine „sudată“, care cucereşte prin arome stilistice variate, cu compoziţii bine croite şi care emană un aer „profi“, deplin savurat de melomanii ale căror urechi n-au fost infestate cu „gunoiul sonor cotidian“ propagat pe bandă rulantă de posturile de radio autohtone.”- Zoltan Varga

______________________________________________________________________________

Duminică, 30 august 2020

Platoul rock Sasca Romana

Ora 20.00

LESLIE WOLF AND THE GROOVEMAKERS

Laci Farkas, membru fondator al grupului timișorean Quo Vadis, abordează împreună cu noua sa trupă, Leslie Wolf & the Groovemakers, un stil blues-rock presărat cu elemente funk, alături de secția ritmică, formată din Andrei Giulvezan – bass și Silviu Deda – tobe. Piesele preluate din repertoriul internațional, sunt modificate într-o manieră proprie. Influențe: Stevie Ray Vaughan, Robben Ford, Walter Trout Band, Ten Years After, Joe Bonamassa, Cream.

Ora 21.00

MIKE ALTRIN & TONI KüHN & FRIENDS

Toni Kühn clape), Sebastian Urlica (ghitara), Mihai Toma (tobe), Andrei Talinga (bas), Vera Luta & Alina Mihocas (voci), Alexandru Ciocan (sax, clarinet), Mike (voce, ghitara). Trupa va improviza plecând de la piese Mike Altrin. Concert plugged energy, electric, no bullshit.

Ora 22.00

THE DIFFERENT CLASS

The Different Class este un power-trio ce experimentează cu fuziuni de riff-uri explozive și sonorități cinematice, îmbrăcate în culorile instinctelor primare dar și ale contemplării filosofice. Muzica lor apare din nevoia de conectare, dezinhibare și ieșire din pasivitate, din dorința de a expune gânduri care altfel nu reușesc să iasă la suprafață. Întotdeauna vor să ajungă la oamenii care rezonează cu ei, și, împreună cu aceștia, creează energie, față în față, la concerte.

Cele mai citite

Related Articles