Despre o poveste de iubire, cu viaţa, cu teatrul, cu radioul, cu moartea… despre o soartă  ce face parte din destinul teatrului românesc, destin ce a întregit alte destine, ce a ocrotit sufletele românilor în vremuri de tristă amintire sau a întărit rădăcinile spirituale ale marilor cărturari ori voievozi ai neamului românesc… astăzi, în candela amintirilor flacăra arde pentru Emanoil Petruţ, cel care a fost înobilat de veşnicie într-o zi de 8 august 1983, acum 37 de ani…

Emanoil Petruț s-a născut la Mărășești, un oraș despre care mulți au aflat doar din cărțile de istorie. Bunicii paterni – Cristina și Toma Petruț – erau odobeșteni din Vrancea și au avut trei copii: două fete și un fecior, Gabriel, tatăl actorului. Bunicii materni – Maria și Anghel Vasiliu – veneau dintr-o localitate de lângă Mărășești și au avut 11 copii, Ecaterina, mama actorului, fiind cea mai mică.

În copilărie era alintat Mimi fiindcă dovedea harul actoricesc la Biserică, unde le făcea pe bătrâne să plângă când rostea „Tatăl nostru”, iar la Focșani, se pare că nimeni nu spunea „Crezul” cu mai multă dăruire decât el.

 La serbări devenise vestit în rolul marelui recitator. Iubea poezia și teatrul la microfon. Asculta piese la radio și memora roluri întregi. La 12 ani era deja pe scena Teatrului „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, cu trupa de amatori. Nu era festivitate în târg fără el. Devenise și vedetă a Barului Royal din oraș, unde bătea step à la Fred Astaire ca să mai câștige un ban. Dar totul s-a terminat când l-a prins dirigintele său.

Destinul său artistic a fost marcat de marele George Vraca care l-a sfătuit să se facă actor.

În 1948 este trimis, pe cheltuiala orașului Mărășești, la Facultatea de Teatru din Iași, după primul an transferându-se la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București, pe care îl absolvă în 1953.Debutează în film în 1951 și în teatru în 1952.

Între 1953 și 1957 joacă pe scena Teatrului “ Nottara”, apoi pe cea a Teatrului Național, unde se și angajează.

 În cei 18 ani de activitate artistică pe scena TNB, interpretează peste 100 de roluri, cele mai multe principale: Arbore din Apus de soare de B. Șt. Delavrancea, Nehludov din Învierea de Lev Tolstoi, Torvald din Nora de Ibsen, Răzvan din Răzvan și Vidra de B. P.Hașdeu etc.

 În film, realizează cu precădere partituri istorice, pe care le interpretează cu distincție și intuiția exactă a psihologiei personajului. A trecut prin filtrul personalității sale zecile de personaje, rămânând în memoria colectivă prin dreptul Tudor din Vladimiri și grație vocii sale baritonale.

Simbol cinematografic situat aproape de sufletul actorului, pentru filmul Tudor a stat zile întregi la Biblioteca Academiei să-și studieze personajul și perioada istorică.

Recunoștea în interviurile sale că se identificase cu revoluționarul de la 1821. A fost un film privilegiat în privința premiilor: Premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Filmului de la Mamaia din 1963 și un an mai târziu, „Crucea Sudului” la Buenos Aires, George Vraca și Emanoil Petruț fiind cei doi actori români printre starurile internaționale.

Cu un timbru inconfundabil de un mare dramatism a ajuns să fie vocea lui Decebal sau a lui Mihai Viteazul în filme istorice de mare succes semnate de Sergiu Nicolaescu.

Ultimul său rol a fost cel din piesa lui Dale Wasserman, Zbor deasupra unui cuib de cuci (1983), în regia lui Horea Popescu. Parteneri de scenă i-au fost: Florin Piersic, Olga Delia Mateescu, Gheorghe Cozorici, George Motoi, Costel Constantin și Claudiu Bleonţ.

Paralel cu destinul artistic, destinul iubirii a fost tot unul excepţional, marea sa iubire care i-a devenit soţie, Catinca Ralea, tot o mare personalitate a Radiodifuziunii Române şi a culturii române, care a lăsat  tezaurului naţional modelul său de urmat neirosindu-și în scurta sa viață talentul. În  tinereţe fusese  căsătorită, pentru o scurtă perioadă, cu Valentin Lipatti, profesor şi diplomat, fratele marelui pianist şi compozitor Dinu Lipatti.

„Profesionistă a întrebării”, cum a fost apreciată pentru fineţea, eleganţa şi ineditul cu care îşi croia interviurile, a plecat să pună întrebări Veșniciei pe 19 ianuarie 1981, în urma unei crize de astm la doar 52 de ani.

Ca într-un film de iubire, singurătatea avea să îl răpună pe Emanoil Petruț după moartea soției sale, stare ce s-a simțit și în poeziile sale:

„Mă simt atât de singur, că-mi vuie a pustiu pereții și-n acest strâmt hotar mă las lumii în dar”, mărturisea cu tristețe singurătatea, Emanoil Petruț, care avea să plece după doi ani, pe 8 august 1983, la soția sa, în Ceruri. Amândoi își dorm somnul de veci în Cimitirul Bellu.

În volumul biografic, semnat de Alexandru Deșliu, sunt relatate multe întâmplări de către unicul frate al actorului, nimeni altul decât George Petruț, tatăl lui Tudor Emanoil Petruț, actorul admirat de generația anilor ’80 în filmul Liceenii, alături de Oana Sârbu, Mihai Constantin și de Ștefan Bănică Jr. Astăzi Tudor Petruț – botezat de unchiul său, actorul, în ziua premierei filmului Tudor – și absolvent de IATC, promoția 1990, este regizor și scenarist și trăiește în California de ani mulți.

Emanoil Petruţ şi Catinca Ralea sunt acum protagonişti în Veşnicie, nimeni din afară nu le poate lua coroana , pentru că vor rămâne acolo regele şi regina amintirilor cele fără de moarte… două personalităţi despre care nu poţi vorbi separat, chiar dacă fiecare în parte a excelat aici, pe pământ, în profesia sa…

Doi Mentori, două Modele…un cuplu care a scris pagini de neuitat în cartea de onoare a culturii române: Catinca Ralea şi Emanoil Petruţ… o poveste de iubire, ce a împlinit cu adevărat rolul în destinul său , iar unui astfel de destin nu-i putem adăuga decât o reverenţă la scenă deschisă… pe undele sufletului de dincolo de limitele noastre de simpli muritori…

Anca Bica Bălălău

Sursa: Alexandru DeşliuAlbum memorial-Emanoil Petruț, apărut în 2003 la Editura Pallas din Focșani.