Juventus, tot mai aproape de un nou titlu în Serie A

Juventus a învins-o pe Lazio cu 2-1, luni seara, la Torino, printr-o dublă a lui Cristiano Ronaldo, şi a făcut un pas mare spre al nouălea său titlu consecutiv de campioană a Italiei la fotbal, scrie Agerpres.
”Bătrâna Doamnă” are opt puncte avans faţă de principala sa urmăritoare, Inter Milano, cu patru etape rămase de jucat din acest sezon.

Ronaldo a deschis scorul în min. 51, când a înscris al 50-lea său gol în Serie A, transformând un penalty acordat pentru henţ, iar pe al doilea l-a marcat trei minute mai târziu (54), după o pasă venită den la Paulo Dybala.

Golul de onoare al lui Lazio a fost marcat de Ciro Immobile (83 – penalty), care este la egalitate cu Ronaldo în fruntea clasamentului golgheterilor, cu 30 de reuşite fiecare.

Fundaşul român Ştefan Radu a lipsit de la Lazio, care a pierdut patru din ultimele sale cinci partide, fiind decimată de accidentări.

Ronaldo a devenit primul fotbalist care marchează cel puţin câte 50 de goluri în Serie A, La Liga şi Premier League.

Juventus conduce în clasament, cu 80 de puncte, urmată de Inter Milano, 72 puncte, Atalanta Bergamo, 71 puncte, Lazio Roma, 69 puncte, AS Roma, 58 puncte, Napoli, 56 puncte, AC Milan, 56 puncte, Sassuolo, 48 puncte, etc.

sursa foto: Agerpres