[VIDEO-FOTO] Ciclistul reșițean Daniel Crista participă în această săptămână la Turul Sibiului și este încrezător în succesul echipei naționale a României

Ciclistul reșițean Daniel Crista a declarat, luni,20 iulie în cadrul unei conferinţe de presă, că este încrezător în ceea ce priveşte participarea la Turul Sibiului și că speră să câştige întrecerea alături de echipa naţională a României. Competiția va avea loc în perioada 23 şi 26 iulie.

„E un an greu pentru toată lumea, dar cumva acest tur este organizat. Pentru noi va fi un tur foarte important. Am venit aici să câştigăm sau să fim pe podium. Este un tur foarte greu, sunt echipe puternice, dar cred că ne vom descurca foarte bine, avem o echipă puternică, sunt foarte optimist, cred că vom face o figură interesantă. Eu zic să fiţi cu ochii pe noi. Eu voi da totul pentru a câştiga turul sau pentru a-l aduce pe Serghei Ţvetcov în faţă”, a declarat Daniel Crista.

Echipa Națională a României a ajuns la Sibiu mai devreme pentru antrenamente, pentru a intra în ritm de competiție. Daniel Crista a preluat „portavocea” echipei pentru câteva impresii înaintea unei curse care se anunță extrem de spectaculoasă și în care rutierii români speră la un loc pe podium prin Serghei Țvetcov.

TCS 2020 – Antrenamente Naționala României

Echipa Națională a României a venit la Sibiu în urmă cu câteva zile pentru antrenamente, pentru a intra în ritm de competiție. Daniel Crista a preluat „portavocea” echipei pentru câteva impresii înaintea unei curse care se anunță extrem de spectaculoasă și în care rutierii români speră la un loc pe podium prin Serghei Țvetcov.

Publicată de Turul Ciclist Al Sibiului pe Joi, 16 iulie 2020

Și preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak, s-a arătat încântat de participare la Turul Sibiului din tripla poziţie de sportiv, oficial şi sponsor al întrecerii.

„Am trei calităţi cumva în această competiţie, una de sportiv, una de preşedinte şi una ca sponsor al acestui eveniment. Sunt singurul sportiv care a participat la toate aceste ediţii, e o competiţie a sufletului. Este o competiţie de un nivel foarte înalt, nu s-a făcut niciodată rabat de la calitate. Am avut foarte multe experienţe ca sportiv în această competiţie. În fiecare an a fost o competiţie foarte grea şi mă bucur că am această ocazie şi în acest an. Mai am încă un an de concurs, sper să particip şi la a 11-a ediţie. Ca preşedinte am ţinut tot timpul să ajut orice eveniment. Am ajutat în fiecare an, ştiu foarte bine cât contează asta în organizarea unui eveniment. Sper să nu avem niciun caz virusat, să nu avem niciun fel de probleme”, a afirmat Novak.

Premiile acordate la această ediţie a 10-a a Turului Ciclist al Sibiului sunt în valoare de aproximativ 20.000 de euro, a anunţat directorul sportiv al competiţiei, Nicolae Ivan.

Ediţia a zecea a Turului Ciclist al Sibiului, care a fost amânată pentru 23-26 iulie 2020 ca să iasă din perioada restricţiilor COVID-19, va alinia la start cel mai bun pluton care a pedalat vreodată pe şoselele României.

Organizatorii au anunţat că la această competiţie vor fi respectate toate măsurile de siguranţă ale participanţilor, existând în acest sens şi un protocol de colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică.

Competiţia începe cu tradiţionalul prolog din centrul istoric al Sibiului. Cicliştii nu vor avea prea mult timp să-şi tragă răsuflarea, deoarece plutonul va porni a doua zi direct în etapa-regină cu finişul pe culmile Masivului Făgăraş, la Bâlea Lac (2.036 m). Etapa a doua va fi o luptă pe teren valonat între specialiştii evadărilor şi sprinteri, cu finişul în Sibiu. Contratimpul în ascensiune spre Păltiniş (1.450 m) de duminică dimineaţa va oferi rutierilor cu ambiţii ultima ocazie de a urca în clasamentul general înainte de finalul en fanfare de duminică seara, cu finişul etapei din Piaţa Mare, scrie Agerpres.

SURSA FOTO/VIDEO: Facebook Daniel Crista