Motto: “Nu există paradis, dar trebuie să facem aşa ca să merităm să existe unul.” Jules Renard
Aşa cum este tradiţia, în fiecare seară de luni ascultăm teatru radiofonic.
De la ora 22 ne întâlnim cu George Topârceanu şi dramatizarea sa „Minunile Sfântului Sisoe”.
Cărturarul s-a născut pe 20 martie 1886, București şi a urcat la cer pe 7 mai 1937, Iași. A fost poet, prozator, memorialist, publicist și traducător român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.
Începe școala primară la București între anii 1893 – 1895 și o continuă pe valea Topologului, la Șuici, județul Argeș, unde părinții se stabilesc o vreme. Revine la București și se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a, apoi la Sf. Sava (1898 – 1906). După absolvire intră funcționar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de șomaj și de viață boemă. În paralel, se înscrie la Facultatea de Drept (1906), pe care o părăsește pentru cea de Litere, fără a termina studiile.
Prima încercare literară datează din timpul școlii primare și este primită cu răceală de colegul mituit cu „o peniță și doi nasturi” pentru a-i folosi de public.
Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul „G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a publicat și la alte reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar, Ramuri, Viața socială a lui Nicolae D. Cocea. În 1909 publică în Viața românească parodia Răspunsul micilor funcționari, ca o replică la Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (pseudonim al lui Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel) prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu (cu care întreține o interesantă corespondență), îl cheamă la Iași (1911), ca subsecretar de redacție la Viața românească .
Odată cu stabilirea la Iași, activitatea la Viața românească și influența lui Ibrăileanu, Topârceanu abandonează faza adolescentină a creației sale, cu romantismul desuet, sentimentalizarea excesivă și tendințele vădite spre filosofarea retorică, pornind spre noi orizonturi poetice.
George Topârceanu, cunoscutul poet, a început un roman, „Minunile Sfântului Sisoe”, a cărui adaptare radiofonică o vom asculta în această seară, pe care n-a mai apucat să-l termine. O boală grea, cu multă suferinţă, i-a curmat pentru totdeauna încercarea. Romanul începe cu descrierea locului unde se desfăşoară, pentru început, acţiunea: Raiul, un loc unde, scrie Topârceanu, „pretutindeni văzduhul mirosea cucernic numai a smirnă ş-a tămâie, de-ţi venea ameţeală; ba te-ar fi apucat de la o vreme chiar durerea de cap, dacă în rai ar fi cu putinţă asemenea răutăţi.”
Din nefericire, romanul scris de Topârceanu a rămas neterminat. „Minunile Sfântului Sisoe”, alături de intreaga creaţie literară a scriitorului, ne întăresc convingerea că Demostene Botez spus un lucru adevărat când a afirmat că „dacă la vreo şezătoare literară apărea pe secenă Topârceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admiraţie cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulţumire şi plăcere…”
Aşadar, aplaudaţi-l pe Topârceanu în această seară, de la ora 22, când veţi asculta “Minunile Sfâ¢ntului Sisoe”. Dramatizarea şi adaptarea radiofonică: Mircea Pavelescu. Regia artistică: Ion Vova.
În distribuţie: Radu Beligan, Florin Scărlătescu, Nicolae Gărdescu, Alexandru Giugaru, Horia Şerbănescu, Petru Asan,Dan Damian, Emil Popescu, Paula Rădulescu, George Trestian, Toma Caragiu, Draga Olteanu, Sandu Sticlaru. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Flavia Cosma. Înregistrare din anul 1969.
După ora 23 urmează spectacolul „Alkestis” de Dan Botta. Adaptarea radiofonică: Rodica Leu.
Regia artistică: Cristian Munteanu.
În distribuţie: Adrian Pintea, Mirela Gorea, Mircea Albulescu, Emil Hossu, Florian Pittiş, Constantin Codrescu, Elena Sereda, Maia Morgenstern, Valentin Uritescu, Ion Haiduc, Valentin Teodosiu, RÄzvan Ionescu, Mihai Dinvale, Cornel Ciupercescu, Dragoş Pâslaru, Monica Ghiuţă, Vasile Filipescu, Eugen Cristea, Boris Petroff, Alexandrina Halic, Jeanine Stavarache, Nicolae Călugăriţa, Sabin Tofan, Marius Florea, George Lungoci, Ion Alexandrescu, Şerban Georgevici, Violeta Berbiuc, Liliana Popovici, Loredana Dimulescu, Tatiana Oprea, Mirela Bucur. Efecte la instrumente de percuţie: Ion Mihalache.
Regia de studio: Rodica Leu. Muzica şi regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Redactor: Marina Spalas. Înregistrare din anul 1991
Dramaturgul Dan Botta s-a născut pe 26 septembrie 1907, în Adjud şi din păcate nu a trăit mult, stingându-se 13 ianuarie 1958, la 51 de ani, dar în acest fel se poate spune că a scăpat de valul mare de arestări care în acei ani aveau să determine procesele Noica Pillat şi Rugul Aprins.
A fost poet, eseist și traducător român din perioada interbelică, frate al actorului și poetului Emil Botta.
Provine dintr-o veche familie ardelenească, tatăl medic şi mama corsicană, născută Franceschi.
Descendent al unei astfel de familii nobiliare ardelene care cuprindea foști voievozi ai cetății și ținutului Chioarului din Maramureș, Dan Botta urmează școala primară la Adjud și începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focșani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din București. Urmează apoi studii universitare clasice (limba latină și limba greacă) la Facultatea de Litere a Universității din București, fiind dublu licențiat în Educație Fizică și Sport.
Publică în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine, etc.
Participă la conferințele grupului Criterion și este cooptat în comitetul de redacție al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcție al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938.
Fără a fi dat o operă perfectă, de austeră maturitate, pe măsura aspirațiilor, Dan Botta ne-a lăsat, totuși o operă purtând nostalgia perfecțiunii. Poezia, între piscul barbian și pӧesc, eseistică, cu accente de filosofia culturii ce aduc aminte de Mircea Eliade, teatru, asemănător cu acela de mai târziu al lui Radu Stanca, toate converg sub aceeași cupolă, având o structură „mediană”.
Evocându-l acum, facem nu doar un gest de restituire a unui autor peste care din ce în ce mai des se depune praful, ci şi preţuim imaginea acelor cruciaţi artişti ai veacului trecut, neîmpăcaţi, dezlănţuiţi, îndârjiţi, dar şi timizi, caşti, senini.
Audiţie plăcută!
Anca Bica Bălălău
Surse (Topîrceanu: conferința „Cum am devenit ieșean”,); wikipedia
