Mesajul Preşedintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul comemorării a 79 de ani de la Pogromul din Iaşi

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis luni, 29 iunie a.c., un mesaj cu prilejul comemorării a 79 de ani de la Pogromul din Iaşi (28-30 iunie 1941). Mesajul a fost prezentat de către domnul Andrei Muraru, Consilier Prezidenţial – Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, în cadrul evenimentelor comemorative organizate la Iaşi.

Articol editat de Adam Valentina, 29 iunie 2020, 12:31

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

În urmă cu 79 de ani, un eveniment sângeros a marcat profund trecutul nostru şi va continua să ne umbrească istoria şi să ne ţină în alertă conştiinţele. Unul dintre cele mai teribile pogromuri din al Doilea Război Mondial s-a petrecut la Iaşi, unde acte de o cruzime greu de imaginat au adus comunităţii locale o tristă faimă de abdicare de la valorile fundamentale ale umanităţii. Evreii au fost vânaţi, maltrataţi şi asasinaţi, inclusiv în curtea chesturii locale, aceste acţiuni extrem de violente prefaţând îmbarcarea evreilor în trenuri de marfă, sub consemnul că vor fi deportaţi. Mii de suflete au fost ucise, în căldura toropitoare a verii, prin sufocare şi deshidratare în ‘trenurile morţii’, dintre care mulţi copii şi bătrâni. Până la 13.000 de evrei români au pierit în timpul acestei crime colective, premeditarea genocidului fiind astăzi dovedită de numeroase surse şi probe.

Efortul de a înţelege trecutul este întotdeauna şi un avertisment. În 1941, crima a fost ridicată la rangul de virtute când statul a fost deturnat de la cea mai importantă misiune a sa – apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Instituţiile care ar fi trebuit să apere populaţia evreiască împotriva unui act deliberat de asasinat nu doar că nu au făcut-o, ci au acţionat tocmai pentru lichidarea propriilor cetăţeni. Oricâte cărţi se vor scrie, oricâte producţii cinematografice se vor realiza şi oricât de mult se va vorbi despre Pogromul din Iaşi, niciodată nu va fi de-ajuns pentru a înţelege cum a fost posibil un asemenea masacru în mijlocul Iaşului şi de ce nu i-a apărat nimeni pe evreii români.

Gândurile noastre se îndreaptă către toţi cei care, nevinovaţi fiind, au fost exterminaţi la Iaşi, acum aproape opt decenii, în numele unei ideologii odioase.

Rememorarea acestor acte pline de cruzime reprezintă un act necesar pentru păstrarea vie în conştiinţa noastră a memoriei celor dispăruţi, dar şi un angajament ferm de a lupta împotriva tendinţelor extremiste care ameninţă pacea socială a societăţii europene din zilele noastre.

România se schimbă în fiecare zi, însă amintirea faptelor trecutului trebuie să rămână mereu prezentă. Dacă până nu cu mult timp în urmă se putea spune că nu există mai nimic despre Pogromul din Iaşi, aici, în oraşul pogromului, acum lucrurile stau cu totul altfel. Monumente, plăci comemorative, pieţe şi, în curând, chiar un muzeu al pogromului, care va putea fi un veritabil centru de cunoaştere şi formare, reprezintă locuri de prezervare şi onorare a memoriei Holocaustului în lupta împotriva uitării. Este un motiv de mândrie pentru autorităţile locale şi centrale, care au înţeles nevoia de a da glas memoriei victimelor inocente.

Astăzi, ura nu se mai măsoară în numărul victimelor întinse pe caldarâm sau sufocate în trenuri ale morţii, în tirajul ziarelor antisemite, în numărul membrilor organizaţiilor extremiste sau în voturile partidelor care îşi propun anihilarea democraţiei. Astăzi, ura este mascată în tactici populiste insidioase, prin care antisemitismul, xenofobia şi intoleranţa ajung să fie ignorate de către noi pentru că, nu-i aşa, nu se văd atât de strident. Astăzi, ura se poate ascunde în comentarii sordide pe reţele de socializare sau pe forumurile platformelor virtuale. Să nu facem eroarea de a trece prea grăbiţi, fără să mai observăm actele de discriminare şi extremism şi să considerăm că ele rămân doar la periferia societăţii. Să nu devenim, fără să ne dăm seama, martori tăcuţi la relativizarea Holocaustului, la ambiguizarea scopului genocidar, la exonerarea de răspundere a autorităţilor române de atunci, la eroizarea criminalilor.

Extremismele sunt amplificate de manipulare şi ignoranţă, generate şi de lipsa unei educaţii incluzive de calitate. De aceea, nu voi obosi să vorbesc despre ‘România Educată’ ca despre un proiect de ţară. Chiar dacă astăzi trăim într-o societate profund ataşată de valorile democratice şi ale statului de drept, în care respectul faţă de drepturile omului este fundamental, suntem încă restanţi la a aplica legislaţia pentru a sancţiona alegaţiile antisemite, negarea Holocaustului, derapajele xenofobe, discursul rasist sau cel împotriva recunoaşterii diversităţii. În faţa unor asemenea pericole, pilonii unei societăţi sănătoase rămân legea şi educaţia în spiritul toleranţei, solidarităţii şi a drepturilor fundamentale.

Înţelegerea acestor fenomene este şansa noastră de a nu repeta erorile ‘trecutului negru’. Reiterez, aşadar, cu acest prilej, angajamentul ferm al statului român pentru combaterea antisemitismului, urii şi rasismului, precum şi pentru descurajarea oricăror încercări de negare şi falsificare a istoriei Holocaustului, prin reabilitarea celor care se fac vinovaţi de crime de război şi genocid.

Sprijinindu-ne pe lecţia istoriei, Viitorul depinde de fiecare dintre noi! Pentru ca un mâine să existe, suntem datori să apărăm şi să promovăm valorile democratice, să continuăm pe drumul european al păcii şi prosperităţii împreună, pe fundamentul pe care îl punem noi astăzi.

Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnic în inimile noastre!