Puterea de a crede e o putere a sufletului, iar actorii sunt cei care deţin puterea aceasta absolută într-o lume care are nevoie mai mult decât oricând de o „dictatură a frumosului ” care salvează…

„Oricine poate face faţă unei situaţii de criză. Viaţa de zi cu zi, în schimb, ne dă gata”, spunea medicul şi dramaturgul Anton Pavlovici Cehov şi astăzi credinţa sa este ,mai actuală decât şi-ar fi imaginat marele artist atunci, fiindcă ne-am distanţat social şi moral, ne-am adoptat identităţi false şi ne-am luptat cu efemerul unei glorii plastificate atât prin acceptare cât şi prin abdicare de la situaţia de-a admira vedete sclipicioase sau şi mai rău de a nu susţine constant artiştii din linia întâi ai Culturii Române… Desigur, mulţi dintre vinovaţii ambelor tabere nu citesc asemenea articole, cu atât mai puţin dacă NU străluceşte prin blazarea poleită a unui fapt divers cu sânge sau can-can politic…

Mie şi celorlalţi ca mine ne rămâne destul aer în plămâni pentru a transmite un gând bun de admiraţie şi preţuire,  la ceas aniversar, unui mare actor român, Mircea Rusu!

A luat lumina pământeană cu menirea de a o spori pe 28 iunie 1954, apoi prin firescul unui destin a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 1986, clasa profesor universitar Ion Cojar. După absolvire a jucat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ şi  din 1990 s-a  transferat , în urma distribuirii de către Andrei Şerban în „Trilogia antică“,  la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, unde este  director artistic în prezent.

 „Meseria de actor m-a fascinat încă de la 10 ani, când mă ducea mama în sala de spectacol. Eram la Teatrul Giuleşti. Uitându-mă pe scena aceea, mi-am spus că mi-ar plăcea şi mie să fac ceva acolo. Şi Dumnezeu m-a ajutat să fac lucrul acesta. Spectacolul se numea «Visul unei nopţi de iarnă», iar în rolurile principale erau Mariana Mihuţ şi Silviu Stănculescu”, mărturiseşte Mircea Rusu.

 Au urmat peste 20 de roluri memorabile, în spectacole precum „Trei surori” (regia Yuri Krassovski), „Livada cu vişini” (regia Andrei Șerban), „Cadavrul viu” (regia Gelu Colceag) sau „Inimă de câine” (regia Yuri Kordonsky). În stagiunea actuală poate fi văzut în spectacole precum „Lut” (regia Vlad Massaci), „Umbre” (regia Vlad Cristache) sau „Scrisoarea” (regia Horațiu Mălăele). Mircea Rusu a mai jucat numeroase roluri la teatre din București și din țară: Tetarul Evreiesc de Stat, Teatrul L.S.Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Levant, Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, Teatrul Național din Arad, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (1986-1990). A avut și numeroase roluri în filme, lucrând cu regizori precum Dan Pița, Radu Gabrea, Stere Gulea, Lucian Pintilie, Sergiu Nicolaescu, Andrei Blaier, Mircea Daneliuc, Andrew Reuland sau Geo Saizescu. În televiziune a putut fi văzut în seriale precum „Păcatele Evei”, „Cu un pas înainte”, „A doua șansă”, toate la Pro TV, sau „Căsătorie imposibilă” și „Detectiv fără voie” la TVR.

Colaborările cu radioul şi  televiziunea, rolurile din filme l+au adus mai aproape de publicul larg şi l-au consacrat.

Ca dascăl este o mare şansă pentru studenţii săi de-a desluşi tainele artei actorului:

„Studenţilor mei le spun că îi aşteaptă o viaţă grea şi spun grea pentru că, în zilele noastre, această meserie nu mai are aceeaşi însemnătate ca pe vremuri. A fi actor, astăzi? De multe ori mi se pare că suntem nişte oameni doar acceptaţi în societate, toleraţi, cu o atitudine care provoacă crize adânci în existenţa unui actor. De asemenea, adeseori, să nu aştepte multe laude, să nu aştepte să fie apreciaţi de azi pe mâine. Această meserie se face pe toată perioada vieţii. Am văzut şi la mine, dar şi la colegi de-ai mei mult mai în vârstă că aveau nişte emoţii uriaşe la începutul oricărui spectacol. E un lucru care pare bun, care-i ţine în formă.Pe altă parte, este uimitor să vezi cum un coleg actor de 70 de ani se păstrează tânăr în spectacol, are prospeţime, îşi păstrează candoarea. Este extrem de interesant, mai ales că este o meserie solicitantă şi obositoare pentru fiinţa unui actor. Noi, artiştii, o luăm tot timpul de la capăt”, susţine dascălul şi actorul.

Mircea Rusu împreună cu doamna Marina Constantinescu, rafinată personalitate jurnalistică şi critic de teatru, sunt părinţii unui viitor mare pianist al lumii, Luca Rusu.

„Am şansa ca Marina Constantinescu să fie cronicar dramatic, un rol uneori foarte dramatic, şi înţelege exact ce se întâmplă cu tumultul din sufletul meu, când trebuie să învăţ un rol nou sau să le susţin pe celelalte vechi. Ştie ce este în sufletul, mintea, trupul unui actor.Avem un băiat, Luca! Este pianist.Fără doar şi poate, e un artist”, declară cu admiraţie aniversatul zilei.

Destinele teatrului românesc sunt  bine sincronizate cu valoarea prin astfel de actori. Mircea Rusu fie prin discreţie , fie prin modestie, dar mai ales prin rafinamentul artistic şi cel de la catedră merită astăzi un sincer La Mulţi Ani în scurtul nostru Laudatio!

„Un artist important nu poate să spună: „gata m-am împlinit, mă retrag, am făcut suficient, mi se pare că sunt pe locul pe care mi l-am dorit!” Nu este aşa. Văd şi la colegii mei mai în vârstă că au o dorinţă, o candoare, o inocenţă în faţa actului teatral, şi asta mă bucură, îmi dă speranţe. Pentru că noi artiştii o luăm tot timpul de la capăt”.

Şi, da teatrul românesc o ia mereu de la capăt, moare în fiecare seară după ce cade cortina şi se naşte în aplauzele publicului cu fiecare spectacol, pentru că nu-i aşa este din acelaşi aluat ca şi visele noastre… altfel, viaţa de zi cu zi, în schimb, ne-ar  da  gata…

La mulţi ani, Maestre!

Anca Bica Bălălău

Sursa: Fragmente din interviul cu Mircea Rusu, realizat de Monica Andrei şi publicat în Revista Teatrul Azi