Iubirea e singurul lucru care crește doar în măsura în care o dăruiești şi astăzi vă propun un sincer exerciţiu de iubire şi admiraţie pentru un mare actor român, scriitor, profesor, cetăţean de onoare al inimilor noastre, Dorel Vişan, la aniversare.

S-a născut la 25 iunie 1937, la Tăușeni, județul Cluj.Între anii 1950–1955, a urmat cursurile Școlii Pedagogice de Băieţi din Cluj-Napoca, iar în perioada 1956–1960 a fost profesor de educație fizică la Școala elementară din Surduc.

În anul 1965 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I. L. Caragiale” din București, la clasa coordonată de profesorul George Dem. Loghin, lectorul Dem Rădulescu și asistenta  Adriana Piteșteanu.

După aboslvire a devenit actor al Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, unde a activat până la pensionarea sa în anul 2000. A fost director general al instituţiei între anii 1993–2000.

„Tot ce am făcut eu este legat de om. Consider că arta este istoria omului şi toată viaţa mi-am dăruit-o acestui lucru şi credinţei că omuluii trebuie să îi transmiţi semnale de bine şi de frumos, cum a spus Aristotel, şi nu semnale de urât, de mizerie şi de înjosire pentru că numai aşa se formează. Maxim Gorki spunea prin gura unui personaj din Azilul de noapte: să nu jigneşti omul şi comuniştii aveau expresia omul, ce frumos sună acest cuvânt! Alt mare gânditor, Dostoievski, spunea că el care a fost ocnaş, cu lanţuri la picioare, a ajuns la concluzia că nu ocna aceea este mai rea, ci ocna din sufletul omului. Într-o cuvântare despre Puşkin a spus câteva vorbe memorabile: supune-te, omule trufaş! Sunt doi mari gânditori care gândesc în două feluri diferite despre om: unul spune că e valoros, altul că e trufaş”, mărturiseşte Dorel Vişan, care  aminteşte şi de vorbele lui Plaut:  „homo homini lupus” adică „omul este lup pentru om”.

La teatrul din Cluj a desfășurat o importantă activitate teatrală, interpretând peste 40 de roluri, de la Moliere la Shakespeare, de la Marivaux la Buchner. În teatru s-a afirmat mai ales ca actor de comedie, printr-un umor sănătos și savuros, parodic, neignorând, însă, registrul dramatic.

Personalitatea sa artistică s+a impus şi cinematografie unde a debutat în filmul ”Păcală” (1974), urmând alte peste 60 de roluri, unele dintre acestea memorabile, rod al colaborării cu regizori importanți printre care: Geo Saizescu, Stere Gulea, Nicolae Corjos, Nicolae Mărgineanu, Sergiu Nicolaescu, Radu Gabrea, Mircea Danieliuc, Marius Th. Barna, Șerban Marinescu.

A avut şi o carieră didactică deosebită, fiind profesor la Universitatea ”Babeș-Bolyai”, a predat cursuri de regie la Conservatorul „Gh.Dima” din Cluj-Napoca și de actorie la Universitatea din Oradea.

Dorel Vişan s-a remarcat şi prin colaborarea cu Teatrul Naţional Radiofonic.

Spre exemplu, la 25 ianuarie 2009, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic prezenta, în premieră, spectacolul „Dimensiunea existenţei. Cinci personaje în interpretarea actorului Dorel Vişan”, în regia artistică semnată de Vasile Manta. Dorel Vişan interpreta cinci personaje care întruchipează tipuri distincte, ilustrând tot atâtea caractere şi situaţii existenţiale, într-un veritabil exerciţiu de virtuozitate actoricească: Trigeu din „Pacea” de Aristofan, Tartuffe din comedia lui Molière, Woyzeck din drama lui Georg Büchner, Domenico Soriano din „Filumena Marturano” de Eduardo de Filippo, Falstaff, în fragmente semnificative pentru definirea personajului shakespearean, extrase din „Henric al IV-lea” şi „Nevestele vesele din Windsor”.

Alte spectacole de Teatru Radiofonic în care a jucat sunt „Insomniile lui Gregor” de Nicolae Sirius, „Atenţie, se-nchid uşile!” de Sorin Petrescu, sau „Într-o zi de-a valma, pe înserat”, text dramatic semnat de Cornel Pop.

O altă pasiune a sa este poezia – fiind şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj – Dorel Vişan fiind autorul a mai multe volume de poezie. În anul 1995 a avut loc debutul său literar cu poezii, în revista „Steaua”, apoi au urmat apariţiile sale editoriale ”De vorbă cu Domnul” (1997), ”Voi veni cu fluxul” (1998), ”Vremea cireşelor amare” (1998), ”Păcate” (1999), ”Psalmi” (2003; ”Salmos”, traducere în limba spaniolă de Christian Tămaș, 2012, ”Psaumes”, traducere în limba franceză de Christian Tămaș, 2013).

De asemenea, numele său a fost inclus în antologiile ”Poeți clujeni contemporani” (1997) și ”Un pahar cu lumină. Poeți contemporani clujeni” (antologie bilingvă româno-maghiară, 2005).

În anul 2008, a apărut cartea „Căutător de destine: Puşa Roth în dialog cu Dorel Vişan”, în care îl descoperim pe artist.

„Mai târziu, poetul latin Terenţiu a spus: Sunt om şi nimic din ce e omenesc nu mi-e străin. În timp cuvintele au fost reluate şi alţii au spus despre societatea noastră că este o junglă de răpitori individuali, pătimaşi şi mizerabili, fără nicio şansă de înălţare până la Zola care a făcut epopeea pesimistă a animalităţii umane. Şi atunci am ajuns la concluzia că sublim şi în acelaşi timp mizerabil, înălţat şi dărâmat de propria lui libertate, omul plin de contradicţii interioare – singurele care îi dau armonia – este un univers tainic, greu de descifrat şi o întrebare la care nu se va putea răspunde niciodată pentru că e singura creatură care e şi sublimă, şi mizerabilă. Cea mai frumoasă definiţie a omului am găsit-o la Shakespeare – cel mai mare cunoscător al sufletului omenesc – care spunea: ce lucrare desăvârşită este omul, ce aleasă îi este cugetarea şi cât de nenumărate însuşirile, cât de falnic şi de măreţ în port şi în mişcări, înger în acţiuni şi zeu în planuri, podoaba lumii şi pildă pentru dobitoace. Asta spune Hamlet, însă după câteva fraze se întreabă: la ce îmi foloseşte această palmă de pământ? Shakespeare l-a descris pe om ca perfecţiune, iar piesele lui sunt pline de cadavrele acelora a căror ambiţie s-a întors împotriva lor, iar Otello, la un moment dat, îi spune lui Iago – prototipul trădării şi al necinstei – cinstite Iago! E extraordinară această mare sinuoasă a omului că poţi atunci să te întrebi – şi eu m-am întrebat: Cine eşti tu omule, să mă judeci pe mine?„ mărturiseşte actorul, care a compus o  poezie  cu acest titlu.

În anul 2004, Dorel Vişan a devenit Doctor în arte, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, teza sa de doctorat fiind ”Falstaff – tragicomicul umanului”, îndrumător științific: prof. univ. dr. Alexa Visarion.

Pe parcursul vieţii, Dorel Vişan a fost membru în mai multe asociaţii şi organizaţii, precum Uniunea Cineaştilor din România, Uniunea Oamenilor de Teatru din România, a fost Preşedintele Societăţii de Caritate Cluj, membru al Societăţii Culturale „Avram Iancu” şi Preşedinte al Asociaţiei de Revoluţionari „22 Decembrie”, Cluj.

„Generaţia tânără nu mai are conştiinţa limbii române şi a iubirii faţă de ţară, foarte repede s-a înstrăinat. Mă doare când îi aud pe tineri folosind alte cuvinte care nu sunt mai frumoase decât corespondentele lor în limba română. E mai frumos să spui slujbă sau serviciu decât job. Odobescu spunea că într-o ţară în care sunt prea multe cuvinte străine se fac primii paşii spre pieire şi uite că nu învăţăm din marii noştri luminaţi, marii noştri dascăli, marile noastre valori. Au dispărut apărătorii limbii române, valorile care să apere valoarea. Au devenit valoroase lucruri care nu erau nimic. Cine mai spune «Patria mea e limba română», cum a spus Nichita Stănescu? Cine o mai apără? După plecarea în infinit a profesorului George Pruteanu n-a mai fost nimeni. Nu mai vorbeşte nimeni de limba română. Este trist. Aici e necazul, dar probabil că merităm această soartă”, atrage atenţia cu demnitate, Maestrul Dorel Vişan.

Pentru realizările sale profesionale remarcabile, Dorel Vişan a primit numeroase premii: Premiul revistei Tribuna, premiul „Actorul anului” (1977), Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Filmului Românesc de la Costinești (1981), Cel mai bun actor al anului acordat de Asociația Oamenilor de Teatru (1987), Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru cea mai bună interpretare masculină, pentru filmul ”Iacob” (1988), la Festivalul European al Filmului de la Berlin (1988) a fost nominalizat la categoria ”Cel mai bun actor”, Premiul revistei Flacăra, pentru Cel mai bun actor de film (1988), Premiul „Viaţa Studenţească”, premiul de popularitate pentru Cel mai bun actor de film al anului (1988), Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Internaţional al Filmului de la Costineşti (1990), Premiul Asociaţiei Umoriştilor din România pentru rolul interpretat în spectacolul „Prostia e nemuritoare” după I. L. Caragiale, regia Al. Dabija (1992), la Festivalul Filmului de la Cannes (1995) a fost nominalizat de presă (neoficial) pentru rolul din filmul ”Senatorul melcilor”, regia: Mircea Daneliuc – pentru acelaşi film primind Premiul UCIN pentru şi premiul de interpretare masculină la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier-Franța, Premiul revistei „Gura lumii”, „pentru întreaga activitate artistică” (1997).

La 30 mai 2002, a fost decorat de Președinția României cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, ”pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care a dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

A primit, de asemenea, Premiul de Excelență la TIFF pentru activitatea sa neîntreruptă în slujba artei (2003), titlul de Cetăţean de onoare al comunei Bonţida, comună din care face parte şi satul său natal, Tăuşeni, titlu acordat în cadrul unei ceremonii organizate la castelul Banffy din Bonţida (septembrie 2014), omagii la aniversarea a 50 de ani de teatru, muzică şi film în spectacolul aniversar „Iată, vin colindători!”, la Sala Palatului (16 decembrie 2014).

„Am pornit de la credinţa că motorul schimbării omului este propria lui minte. Grijile noastre atrag griji, bucuriile noastre atrag bucurii. Dacă vrei să schimbi lumea exterioară, schimbă-ţi gândurile. Cere, crede, primeşte. (…) Nu suntem niciodată singuri…Totul e taină, prietene. […] Dumnezeu continuă lucrarea…”, este credinţa marelui actor, Dorel Vişan!

Din taina celor mai frumoase sentimente, un sincer La Mulţi Ani, Maestre Dorel Vişan!

Anca Bica Bălălău

Sursa: RADOR