[EXCLUSIV-AUDIO] Alexandru Curescu, reîntoarcere după 23 de ani în handbalul românesc! Este al doilea reșițean, împreună cu Florin Pera, care antrenează o echipă din Liga Națională

Reșițeanul Alexandru Curescu este noul antrenor al echipei de handbal feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj. În vârstă de 42 de ani, Alexandru Curescu este născut din Reşiţa, dar s-a stabilit în Olanda, în urmă cu peste 20 de ani, unde a fost mai întâi jucător și apoi antrenor.

În exclusivitate pentru Radio România Reșița, Alexandru Curescu a vorbit despre noul început de la Cluj:

”Am fost atras de handbal încă din școala generală, apoi am jucat în echipa Liceului cu Program Sportiv Reșița și mai departe în echipa de seniori a orașului, iar în Olanda am plecat la vârsta de 19 ani ca jucător. Începutul în Olanda nu a fost deloc ușor, dar am trecut peste toate greutățile și acum consider Olanda ca fiind ”acasă” pentru mine. Prima echipă la care am jucat a fost Wings Haga, dar au mai fost și altele din Haga. Ca și jucător am reușit cu echipa o promovare din Liga a II-a, în Liga Națională, dar la 22 de ani mi-am încheiat cariera de handbalist din cauza multiplelor accidentări. Am urmat mai multe cursuri de antrenori și am început cu pregătirea copiilor, juniorilor și apoi, câțiva ani mai târziu am, obținut de la Federația Europeană de Handbal licența de Master Coach pentru a antrena la cel mai înalt nivel. M-am regăsit foarte bine în ambele ipostaze și de jucător și de antrenor, dar mi-aș fi dorit să am mai multe ca jucător, dar accidentările nu m-au lăsat. Handbalul este oricum un virus pe care dacă l-ai contactat nu te mai scapi de el toată viața. Am antrenat atât la feminin, cât și la masculin. La seniori am obținut o promovare cu Wings Haga din Liga a III-a până în prima Ligă și am ajuns până pe locul 6. A fost cel mai bun rezultat din istoria acestui club. Apoi am mai avut niște promovări din Liga a II-a în Liga Națională. Am câştigat Cupa Olandei cu formația Alsmeer, dar şi Supercupa Olandei şi titlul de campion, fiind desemnat antrenorul anului în 2009. Am avut multe clasări pe podium, dar am ajuns și în semifinalele și sferturile Cupei Challenge. Cea mai mare perioadă am antrenat echipe feminine, dar rezultate am avut și cu băieții, am pregătit echipe precum: HV Hellas Haga, Wings Haga, Quintus. Nu am avut preferințe în a pregăti fetele sau băieții, dar îmi amintesc de discuția avută cu mulți ani în urmă cu d-na prof. Lucia Moruț din Reșița, care mi-a spus că vede în mine că voi fi un antrenor bun. Tot aceasta m-a sfătuit să nu pregătesc o echipă de fete, deoarece n-o să meargă treaba bine dat fiind caracterul meu. Atunci m-am ambiționat și, de-a lungul timpului, am demonstrat că și cu fetele pot lucre la cel mai înalt nivel.  Anul trecut am revenit în Haga, unde am început să antrenez o formație de Liga a II-a, am dorit să fac o pauză și să mă dedic mai mult familiei. Am petrecut mai mult timp cu fiul meu, de care am fost destul de mult timp departe, iar programul din Liga a II-a mi-a permis acest lucru. Am reușit să mă relaxez psihic mai mult. Și acum mă pregătesc să-mi fac bagajele pentru România, sunt așteptat la Cluj pentru un nou început în handbalul românesc”, a spus Alex Curescu.

Performerul reșițean a povestit, de asemenea, despre cum a fost acomodarea cu viața din Olanda, ținând cont că avea doar 19 ani când a ales să joace în străinătate.

” Acomodarea mea aici nu a fost ușoară, totul era diferit de România, dar cred că am făcut față. M-a ajutat foarte mult, deoarece în sport în general vorbim ”aceeași limbă”. Într-un an și jumătate am reușit să învăț limba olandeză, iar pe parcurs m-am perfecționat. Îmi place să-mi petrec timpul cu fiul meu, cel care are 11 ani, dar nu am reușit să-l fac să-I placă handbalul. ”

Așadar, Alex Curescu, își va începe misiunea de antrenor al echipei de handbal feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, unde își dorește să readucă echipa acolo unde a fost odată:

”Obiectivul principal este să ne reîntoarcem cu ”U” Cluj în topul handbalului românesc, acolo unde a fost în urmă cu 10 ani. Trebuie să schimbăm aproape totul, dar sunt sigur că vom reuși dacă toată lumea are încredere și va munci din greu. Doarece nu am avut de ceva timp contact direct cu handbalul românesc, lotul de acum este alcătuit de conducerea clubului, urmând ca în perioada următoare să ajung să le cunosc și eu pe jucătoare. Sigur că știu despre toate cele care se întreprind în această perioadă la echipă. În primul rând trebuie să rămânem în Liga Națională, o clasare în primele zece, iar ulterior ne dorim să revenim pe locuri de Cupe Europene. Voi reveni în România, la Cluj, în data de 2 iulie, unde voi începe pregătirea cu echipa.”

Alexandru Curescu este al doilea reșițean care antrenează o echipă de Ligă Națională de handbal, celălalt fiind desigur Florin Pera, principalul de la SCM Râmnicu Vâlcea.

”Am mai comunicat de-a lungul timpului cu Florin Pera, am fost colegi de echipă la liceu și am urmărit evoluția lui și îl felicit pentru toate realizările sale.”  

”Doresc ca oamenii să se reîntoarcă pe arenele sportive, să urmărească handbalul, căci este cel mai frumos sport, e păcat să piardă ”spectacolul” din teren”, a încheiat Alexandru Curescu.  

sursa foto: Alexandru Curescu