Ascultă Radio România Reșița Live

Fricţiuni între armată şi Donald Trump în Statele Unite ale Americii

Generalul Mark Milley, şeful Statului Major al Armatei Statelor Unite a declarat că a greşit atunci când l-a însoţit săptămâna trecută pe preşedintele Trump în faţa bisericii „St. John”, din Washington, după ce forţele de ordine au eliberat traseul de protestatari cu grenade lacrimogene şi sprayuri cu piper.

Fricţiuni între armată şi Donald Trump în Statele Unite ale Americii

Articol editat de Mirabela Afronie, 12 iunie 2020, 08:46

Generalul Milley a spus că regretă că prezenţa sa a dat impresia implicării armatei în politică. La rândul său secretarul apărării, Mark Esper, a sugerat într-o conferinţă de presă că plimbarea la care a luat şi el parte a avut cu totul alt scop decât acela de a inspecta pagubele şi trupele care păzeau Casa Albă.

Înalte oficialităţi au declarat presei americane că preşedintele Trump a ţipat la ministrul său după conferinţă.

Ieri dimineaţă, primul general al Pentagonului, generalul Mark Milley, şeful Marilor State Majore reunite, şi-a cerut scuze pentru că a apărut alături de preşedintele Trump, la 1 iunie, după ce autorităţile au dispersat în forţă protestatarii paşnici aflaţi în Piața Lafayette din preajma Casei Albe, pentru că Donald Trump a dorit o oportunitate foto în faţa bisericii St. John.

Mark Milley: Nu putem tolera nimic ce ne divizează. Cum mulţi aţi văzut, prezenţa mea în fotografia din Piaţa Lafayette, săptămâna trecută, a declanşat o dezbatere naţională despre rolul armatei în societatea civilă. Nu ar fi trebuit să fiu acolo. Prezenţa mea în acel moment, în acel context, a creat percepţia implicării militare în politicile interne. A fost o greşeală.

Câteva ore mai târziu, preşedintele Trump a arătat că administraţia sa lucrează asupra unui ordin executiv, care va încuraja poliţia să respecte standardele profesionale pentru folosirea forţei, dar a apărat apelul său ca forţele poliţieneşti să domine străzile pentru a domoli protestele ce au urmat uciderii, la 25 mai, a afro-americanului George Floyd în custodia poliţiei.

Donald Trump: Vom avea grijă de poliţia noastră. Nu vom reduce finanţarea poliţiei. Dacă vom face ceva, va fi să mergem în cealaltă direcţie, pentru a ne asigura că poliţiştii au cele mai bune echipamente şi sunt perfect antrenaţi.

Sursa: romania-actualitati.ro

Etichete:
UE pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 13 ani. Ce reguli sunt propuse pentru cei între 13 și 18 ani
Internațional miercuri, 16 septembrie 2026, 15:14

UE pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 13 ani. Ce reguli sunt propuse pentru cei între 13 și 18 ani

Comisia Europeană propune interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 13 ani și introducerea unor restricții severe pentru...

UE pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 13 ani. Ce reguli sunt propuse pentru cei între 13 și 18 ani
Italia prelungește cu încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen cu Spania
Internațional marți, 15 septembrie 2026, 17:20

Italia prelungește cu încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen cu Spania

Italia a decis să prelungească pentru încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen în relația cu Spania. Măsura presupune menținerea...

Italia prelungește cu încă 15 zile suspendarea regulilor Schengen cu Spania
Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20
Internațional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 13:41

Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat pregătit să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin la summitul G20, programat în...

Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20
Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Internațional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:00

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen

Un tren regional care circula între Rouen și Caen, în nord-vestul Franței, a deraiat vineri seara, în apropierea localității Cléon, în...

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Internațional vineri, 11 septembrie 2026, 20:22

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”

Statele Unite au comemorat vineri, 11 septembrie 2026, 25 de ani de la atacurile teroriste care au provocat moartea a 2.977 de persoane....

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”