Gnohere pleacă de la FCSB

Clubul de fotbal FCSB a anunţat, joi seara, pe pagina sa de Facebook, că a ajuns la un acord cu atacantul francez Harlem Gnohere pentru rezilierea contractului, scrie Agerpres.

Gnohere, în vârstă de 32 de ani, care a jucat la FCSB din ianuarie 2017, a a adunat 115 partide oficiale în toate competiţiile tricoul roş-albastru, reuşind să înscrie de 51 de ori şi să ofere 6 pase de gol.

Francezul a transmis un mesaj emoţionant pe Instagram: ”Aceasta este una dintre cele mai dificile scrisori pe care le-am scris în viaţa mea. O fac cu mare tristeţe, deoarece spun la revedere unui club care m-a făcut să descopăr Europa, un vis pe care îl aveam de mult timp”.

”Am petrecut trei sezoane şi jumătate fantastice la FC Steaua Bucureşti şi am profitat de fiecare minut al şederii mele. (…) Laurenţiu Reghecampf, Nicolae Dică, Mihai Teja au făcut toţi parte din experienţa mea la acest club. Au fost toţi o sursă de motivaţie la fiecare antrenament şi la fiecare meci. Sper că activitatea mea pe teren a ajutat să le înapoiez o parte din încrederea care mi-au arătat-o”, a mai spus cel supranumit ”Bizonul”.

„În inima mea va fi mereu loc pentru voi, suporterii, angajaţii clubului, coechipierii care au contribuit la experienţa mea. Bucureşti (România) vă voi duce în inima mea. Cu tot ce am trăiţ a fost o poveste frumoasă. Vă mulţumesc mult”, a transmis Gnohere în încheiere.

Eddy Harlem Gnohere este născut pe 21 februarie 1988, la Paris şi a început fotbalul ca junior la AS Cannes şi Troyes AC, iar în sezonul 2007/2008 a fost cedat în Elveţia, la FC La Tour. După trei sezoane în Elveţia, unde a mai evoluat pentru FC Bulle şi FC UGS Geneva, a ajuns în Belgia, la Excelsior Virton, fiind transferaţ după încă un sezon, la Charleroi, echipă pentru care a jucat timp de un an şi jumătate. În ianuarie 2013 a fost împrumutat şase luni la KVC Westerlo, iar apoi la Royal Excel Mouscron, în vara lui 2014 fiind achiziţionat de către RAEC Mons.

Francezul a semnaţ în iulie 2015, un contract pe doi ani cu Dinamo, echipă pentru care a evoluat în 59 de partide oficiale, a înscris 24 de goluri şi a oferit 8 pase de gol.