Declarații de presă la sediul MAI

Declarații de presă la sediul MAI

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Luni, 11 mai 2020

Ministrul de interne, Marcel Vela a emis în urmă cu puţin timp, Ordonanță Militară Nr.11!

Prin noua ordonanţă:

– se prelungește suspendarea zborurilor dinspre și înspre Spania până pe 14 mai. Perioada de suspendare a zborurilor dinspre și înspre Spania ar fi trebuit să expire astăzi, 11 mai 2020.

-exceptarea de la măsurile de carantinare sau izolare în funcție de siptomele de Covid-19 pentru personalul navigant, fluvial sau maritim, care vine din zone roșii sau galbene, care dacă nu prezintă simptome de tip Covid-19 nu este obligat să între în izolare dacă vine din țările galbene sau în carantină dacă vine din roșii.

-se ridică măsură de carantinare a orașului Țăndărei.

-din 15 Mai, peste câteva zile, ieșim din starea de urgență și intrăm în starea de alertă

Mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră pentru tot ce ați făcut ca în aceste două luni să fim responsabili, prevăzători și să avem grijă de sănătatea noastră.Trebuie acum să transmitem un gând pios celor care au pierdut pe cei dragi. Fiecare ați fost un erou, fie că ați fost medici, fie în forțele de ordine, fie că ați suferit în zone de carantină sau ați stat în izolare, fie că ați lucrat într-o brutărie și ați frământat pâinea cea de toate zilele, sau ați trudit la locul de muncă. Fiecare dintre dvs sunteți un erou și împreună am reușit ca România să fie azi la un nivel epidemiologic apreciat la nivelul UE comparativ cu alte state care au pornit de la același nivel cu noi. Urmează o perioadă grea, trebuie să o gestionăm la fel de atenți, e păcat să stricăm ce am realizat în aceste două luni”, este mesajul transmis de Marcel Vela.