Ascultă Radio România Reșița Live

Cameră: OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi celor care au credite – adoptată cu amendamente

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, joi, cu mai multe amendamente, proiectul referitor la OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru împrumuturile date de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori.

Articol editat de Casandra Silitra, 24 aprilie 2020, 08:37

Au votat „pentru” 208 deputaţi, 103 – „împotrivă”, iar 8 s-au abţinut.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare suspendarea, la cerere, a obligaţiilor de plată aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, pentru o perioadă care să nu depăşească data de 31 decembrie 2020, pentru unii beneficiari ai creditelor acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, pe fondul posibilelor dificultăţi pe care aceştia le-ar putea întâmpina în rambursarea ratelor, dificultăţi generate de efectele pandemiei COVID-19 (persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderi mici şi mijlocii, IFN-uri).

Potrivit unui amendament introdus de deputaţi, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând
rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor afectaţi de toate tipurile de secetă de către creditori până la data
intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă, la cererea debitorului, cu până la 18 luni, dar nu mai mult de 31 octombrie 2021, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare.

„Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare. (…) Pentru debitori persoane fizice pentru care prelungirea maturităţii creditelor depăşeşte limita de vârstă prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii procedează la restructurarea creditelor cu depăşirea limitei de vârstă”, se mai arată în proiect.

Potrivit proiectului, de prevederile OUG beneficiază debitorii care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Sunt, de asemenea, eligibili debitorii care se află în procedură de executare silită, în procedură de dare în plată, de reorganizare judiciară sau în orice alte proceduri judiciare sau extrajudiciare care tind la suspendarea efectelor contractelor de credit.

Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, debitorii, cu excepţia persoanelor fizice, trebuie să aibă activitatea întreruptă total sau parţial, veniturile sau încasările diminuate cu cel puţin 15% faţă de media ultimelor două luni.

Proiectul de lege defineşte drept debitori şi beneficiari ai acestei legi persoanele juridice, persoanele fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale ce funcţionează potrivit OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, profesiile liberale şi cele care se exercită în baza unor legi speciale.

Pentru acest proiect, Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa: agerpres.ro

Reducere de 15% la Interrail Pass: călătorii pot explora peste 33.000 de destinații din Europa
Naţional marți, 10 martie 2026, 17:33

Reducere de 15% la Interrail Pass: călătorii pot explora peste 33.000 de destinații din Europa

Călătorii care își doresc să descopere Europa cu trenul pot profita de o reducere de 15% la Interrail Global Pass și Interrail One Country...

Reducere de 15% la Interrail Pass: călătorii pot explora peste 33.000 de destinații din Europa
Bugetul României pentru 2026, publicat de Ministerul Finanțelor
Naţional marți, 10 martie 2026, 17:26

Bugetul României pentru 2026, publicat de Ministerul Finanțelor

Bugetul României pentru 2026, publicat de Ministerul Finanțelor, prevede investiții record și deficit estimat la 6,2% din PIB. Ministerul...

Bugetul României pentru 2026, publicat de Ministerul Finanțelor
Încep interviurile la CSM cu procurorii propuși de ministrul Justiției la șefia marilor parchete
Naţional marți, 10 martie 2026, 09:13

Încep interviurile la CSM cu procurorii propuși de ministrul Justiției la șefia marilor parchete

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a programat, începând de marți, interviurile cu procurorii propuși de...

Încep interviurile la CSM cu procurorii propuși de ministrul Justiției la șefia marilor parchete
Președintele Nicușor Dan – marți la întâlnirea grupului de state europene ‘Friends of Competitiveness’
Naţional marți, 10 martie 2026, 09:09

Președintele Nicușor Dan – marți la întâlnirea grupului de state europene ‘Friends of Competitiveness’

Președintele Nicușor Dan participă marți la întâlnirea grupului de state europene ‘Friends of Competitiveness’, pentru coordonare...

Președintele Nicușor Dan – marți la întâlnirea grupului de state europene ‘Friends of Competitiveness’
Naţional marți, 10 martie 2026, 06:14

Ministerul Culturii a trimis o comisie de experți la Muzeul „George Enescu”, după controversele privind depozitarea manuscriselor

Ministerul Culturii a anunțat, luni, 9 martie, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, înființarea unei comisii de experți, care...

Ministerul Culturii a trimis o comisie de experți la Muzeul „George Enescu”, după controversele privind depozitarea manuscriselor
Naţional luni, 9 martie 2026, 17:52

Bugetul de stat pentru 2026 primește undă verde în coaliție

Bugetul de stat pentru 2026 primește undă verde în coaliție şi prevede un nivel record al investițiilor publice, în valoare de peste 165 de...

Bugetul de stat pentru 2026 primește undă verde în coaliție
Naţional luni, 9 martie 2026, 13:09

Coaliţia de guvernare se reuneşte pentru a discuta depre proiectul de buget pe 2026

Coaliția de guvernare va avea o nouă întâlnire, luni, e la ora 13:00, pentru discuții despre bugetul de stat pe 2026, președintele PSD, Sorin...

Coaliţia de guvernare se reuneşte pentru a discuta depre proiectul de buget pe 2026
Naţional luni, 9 martie 2026, 11:12

Studenții din România organizează un manifest pentru educație pe 14 martie în Piața Victoriei

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță organizarea unui manifest pentru educație. Acesta se va...

Studenții din România organizează un manifest pentru educație pe 14 martie în Piața Victoriei