[FOTO] In memoriam, Carmen Galin: „Noi, oamenii, suntem, totuși, niște animale mai protocolare și, când ne lipsește protocolul, nu prea știm ce să facem cu noi”

“Eu nu scriu poezii, scriu doar gânduri… Și pe unul o să vi-l spun, pentru că seamănă cu mine: Îi lipsea o singură pană dintr-o aripă, ca să fie o pasăre întreagă. Iar noi, superesteții, i-am mai smuls una din cealaltă aripă, pentru simetrie. Probabil că eu sunt simetrică acum…” mărturisea regretata Carmen Galin într-o emisiune la TVR… și, da, de un an este simetrică, are și cealaltă aripă și a îmbrățișat zborul spre Veșnicie!

Articol editat de Radio Resita, 13 martie 2021, 19:36

 Carmen Galin s-a născut pe 14 Martie 1946 în Iaşi în casa în care locuise odinioară Garabet Ibrăileanu. Nu locuiau acolo, dar tensiunile acelor vremuri au făcut-o pe mama ei să caute adăpost în acel moment la fratele său.

Au plecat în scurt timp la Bistriţa, iar pe când Carmen Galin avea 2 ani s-au mutat în Cluj Napoca.

Acela a fost locul în care a aflat istoria familiei şi i-a fost cultivat şi ei apetitul pentru artă. Bunicul, Victor Galin, fusese profesor la Belle Arte. Unchii ei, Baltazar şi Panait, au fost sculptori, iar statuile lor pot fi văzute şi acum în Parcul Copou. Tatăl, absolvent al Academiei Mihăilene şi elev al lui Octav Băncilă, a fost pictor, apoi scenograf. Mătuşa ei, Elena Galin, era cântăreaţă la Opera Română, iar mama actriţei era şi ea pasionată de muzică şi de artă, în general. Soţii Galin devorau spectacolele de operă şi de teatru din capitala Ardealului, mergeau la cinematograf. Carmen Galin şi sora ei au făcut cunoştinţă de la doar câţiva ani cu lumea artistică, iar când ele nu puteau merge la spectacole îşi puneau părinţii să le cânte ariile din operele celebre pe care le văzuseră.

Au urmat lecţii de pian cu profesorul Ciolacu, cel mai căutat profesor de pian de la acea vreme din Cluj Napoca. Întorşi în Iaşi, preadolescenta Carmen începe să ia lecţii de balet. Îi plăcea mult dansul, dar a înţeles rapid că una dintre colegele ei este cu mult mai talentată, aşa că a ales să renunţe şi să meargă la gimnastică. Trei ani de zile s-a antrenat în fiecare zi, după cursuri, la şcoala de gimnastică. În paralel, părinţii ştiau că se pregăteşte pentru admiterea la arhitectură. Ei îşi doreau asta pentru ea, ea cocheta cu ideea.

Dar, Carmen Galin a absolvit IATC în 1967, erau 600 de candidaţi pe loc în acel an când a dat examen, dar tânăra de 17 ani a luat examenul fără emoţii.

A absolvit 4 ani mai târziu, în 1967, ca şef de promoţie, fiind studenta profesorilor Sanda Manu, Ion Cojar, Dinu Negreanu și Mihai Mereuță. A fost colegă de promoție cu Irina Mazanitis⁠, Ilie Gheorghe, Sybilla Oarcea, Eusebiu Ștefănescu, Mitică Popescu, Cristina Stamate.

Carmen Galin a debutat încă din al doilea an de facultate, pe scena Teatrului Mic din capitală. La 20 de ani a intrat şi pentru prima dată pe un platou de filmare pentru Dimineţile unui băiat cuminte. A refuzat postul de crainic la televiziune şi imediat după absolvire a plecat la Piatra Neamţ. Voia să joace şi asta a şi făcut.

A făcut roluri memorabile pe toate scenele pe care a urcat, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, la Teatrul Naţional din Cluj Napoca, la Teatrul Mic şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

A debutat la Piatra Neamţ cu rolul lui Şen Te din „Omul cel bun din Seciuan“, în regia lui Andrei Şerban, dar memorabilă a fost şi în rolul Electrei din “Trilogia antică”, al Charlottei Ivanovna din “Livada cu vişini” sau al Gloriei din “Evul Mediu întâmplător”.

Carmen Galin a fost  cunoscută până în anii ‘ 90 pentru  talentul ei  specific, aparte, o interpretă de teatru si film deosebită.

În viaţa personală , regimul comunist i-a pus umbre, ducând în final la divorţul de regizorul Dan Piţa, cel care avea să-i fie soţ preţ de 20 de ani. Nu aveau voie să plece niciodată amândoi din România la festivaluri de profil, aşa că era el mereu alesul.

De la „Diminețile unui Băiat cuminte” /1966, la ” Ilustrate cu Flori de Cîmp” /1974, „Pruncul, Petrolul și Ardelenii „/1981, ” Mere roșii” la „Fram” /1983 și „Campioana „/1990, în toate fimele a fost admirată pentru ingeniozitatea interpretării sale.

Retrasă încă din 1995 din activitate, de pe scena „Teatrului Național” din București, Carmen Galin și-a dedicat garoafa roșie primită alături de diploma de rigoare, mentorului ei, regretatul Dinu Negreanu spunând: „Știu de la dânsul că trebuie să spui cuvintele la urmă, nu teatral, ci cu adevăr. Dintr-o perdea de gânduri recompui textul și te recompui și pe tine”.

Cu farmecul ei aparte, Carmen Galin a fost o îmbinare între profunzime, modestie şi fragilitate…nu a făcut compromisuri şi a plătit un preţ pentru susţinerea ideilor sale…

Rafinată, cultă şi parcă dintr-un alt tablou al lumii, Carmen Galin nu a încercat să se adapteze unei lumi ipocrite care priveşte golul ca pe un un dar ce i se cuvine…a fost dezamăgită de frivolitate unei societăţi ce afectase şi arta şi a ales să se distanţeze…De atunci, actrița Carmen Galin s-a retras total din viața publică,  fără a lăsa să se știe amănunte despre viața privată,  cu  o sensibilitate și autencitate proprie rolurilor interpretate, s-a dedicat din umbră, numai acțiunilor umanitare.

 A fost distinsă cu Premiul de Excelență la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania,Premiul pentru interpretare feminină al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru rolurile din filmele „Saltimbancii” și „Ana și hoțul„. 

Președintele României i-a conferit actriței la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural  în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

Carmen Galin s-a născut pe 14 Martie 1946 în Iaşi în casa în care locuise odinioară Garabet Ibrăileanu și ar fi împlinit 75 de ani, dar a ales să plece…anul trecut pe 13 martie…a fugit din singurătatea unei lumi care mai înțelege prin Teatru doar răstălmăcirea propriei mediocrități urcate pe un piedestal al autosuficienței… și care-i problema? Avem teatre de război, teatre politice, teatre de stradă, doar „arta teatrului” am închis-o în ghilimelele unei uitări ce aparent nu își merită osteneala de a  mai face terapie prin cultură…

“Am avut momente ceva mai grele în viață și lungi perioade în care n-am râs. Eu sunt un om care râde numai când simte. Și când am râs, am simțit că amețesc. Noi, oamenii, suntem, totuși, niște animale mai protocolare și, când ne lipsește protocolul, nu prea știm ce să facem cu noi”, mărturisea cu modestie și durere…

 Astăzi, cei care nu au uitat-o, cei care iubesc arta teatrului, pun o lacrimă peste garoafa aceea roșie și recompun un protocol al tristeții ne este Dor de încă un artist, Carmen Galin!

„Îi lipsea o singură pană dintr-o aripă, ca să fie o pasăre întreagă. Iar noi, superesteții, i-am mai smuls una din cealaltă aripă, pentru simetrie. Probabil că eu sunt simetrică acum…” mărturisea regretata Carmen Galin într-o emisiune la TVR… și, da, de un an este simetrică, are și cealaltă aripă și a îmbrățișat Veșnicia!

Epilog “Trebuie să spui cuvintele, la urmă, nu teatral, ci cu adevăr. Dintr-o perdea de gânduri, recompui textul şi te recompui şi pe tine.“ – Carmen Galin

Anca Bica Bălălău

Sursa:wikipedia

Sursa foto:Revista Cinema, TVR