Ascultă Radio România Reșița Live

Octavian Creţu, şeful Clinicii de Chirurgie Generală de la Spitalul Municipal, este noul rector al Universităţii de Medicină din Timişoara!

Universitatea de Medicină şi Farmacie, Victor Babeş din Timişoara are de astăzi, un nou rector.

Octavian Creţu, şeful Clinicii de Chirurgie Generală de la Spitalul Municipal, este noul rector al Universităţii de Medicină din Timişoara!

Articol editat de Daiana Rosca, 21 februarie 2020, 13:26

Octavian Creţu, şeful Clinicii Universitare de Chirurgie Generală de la Spitalul Municipal a reuşit să se impună, ieri, încă din primul tur de scrutin, obţinând 370 de voturi, în condiţiile în care avea nevoie de 327 de voturi pentru a câştiga.

„Le mulţumesc tuturor celor care m-au votaţ, le mulţumesc. Pe toţi îi asigur de toată implicarea şi responsabilitatea mea în viitoarea poziţie de Rector al Universitaţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara. Împreună dezvoltam universitatea noastră şi am foarte multe proiecte în plan. Îmi propun descentralizarea structurii de putere pe nivele de competenţă care să permită implicarea comunităţii academice în procesul de decizie”, ne-a declarat Octavian Creţu.

  • îmbunătățirea calității actului educațional
  • o atractivitate crescută pentru atragerea de studenți
  • digitalizarea instituțională
  • îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru cadrele didactice și administrative
  • sprijinirea și dezvoltarea cercetării
  • îmbunătățirea infrastructurii și a dotării
  • atragerea de fonduri europene

Acestea sunt câteva dintre prioritățile trasate, de noul rector Octavian Creţu. Planul Managerial propus, de acesta a fost conceput sub deviza „Împreună suntem Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara” – motto care reflectă crezul acestuia de management prin parteneriat, ghidat de spiritul meritocrației, eficienței și al egalității de șanse.

Patru candidaţi s-au înscris în cursa pentru functia de rector al Univesitatii de Medicină si Farmacie din Timişoara. Pe urmatoarele locuri, s-au situat: Eugen Boia, Virgil Păunescu şi Jenel Pătraşcu.

Octavian Creţu a fost în ultimii patru ani preşedinte al Senatului UMF, iar în mandatul 2012-2016 prorector.

Investiție majoră în termoficarea din Timișoara: 13 km de rețea primară vor fi modernizați
Actualitate marți, 3 martie 2026, 13:29

Investiție majoră în termoficarea din Timișoara: 13 km de rețea primară vor fi modernizați

Primăria Municipiului Timișoara a atribuit contractul pentru modernizarea a aproximativ 13 kilometri din rețeaua primară de termoficare, pe...

Investiție majoră în termoficarea din Timișoara: 13 km de rețea primară vor fi modernizați
Acțiune RELEU pe DN6: Aproape 50 de sancțiuni aplicate de polițiștii din Caraș-Severin
Actualitate marți, 3 martie 2026, 12:13

Acțiune RELEU pe DN6: Aproape 50 de sancțiuni aplicate de polițiștii din Caraș-Severin

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat, la data de 2 martie 2026, o amplă acțiune de...

Acțiune RELEU pe DN6: Aproape 50 de sancțiuni aplicate de polițiștii din Caraș-Severin
Pompierii din Caraș-Severin, 18 intervenții în doar câteva zile: incendii de vegetație și misiuni SMURD
Actualitate marți, 3 martie 2026, 10:27

Pompierii din Caraș-Severin, 18 intervenții în doar câteva zile: incendii de vegetație și misiuni SMURD

Pompierii din Caraș-Severin, 18 intervenții în doar câteva zile: incendii de vegetație și misiuni SMURD Pompierii militari din cadrul...

Pompierii din Caraș-Severin, 18 intervenții în doar câteva zile: incendii de vegetație și misiuni SMURD
Actualizări majore ale aplicației SUMAL: măsuri noi pentru reducerea fraudelor și protejarea pădurilor din Caraș-Severin
Actualitate marți, 3 martie 2026, 10:00

Actualizări majore ale aplicației SUMAL: măsuri noi pentru reducerea fraudelor și protejarea pădurilor din Caraș-Severin

Aplicația SUMAL a trecut recent printr-o serie de actualizări importante, menite să reducă fraudele din sectorul forestier și să...

Actualizări majore ale aplicației SUMAL: măsuri noi pentru reducerea fraudelor și protejarea pădurilor din Caraș-Severin
Actualitate luni, 2 martie 2026, 20:43

Noul RMN de la Spitalul Județean de Urgență Reșița a fost pus în funcțiune: investigații gratuite pentru asigurați

Spitalul Județean de Urgență Reșița a pus în funcțiune un nou aparat RMN de ultimă generație, achiziționat printr-un program european în...

Noul RMN de la Spitalul Județean de Urgență Reșița a fost pus în funcțiune: investigații gratuite pentru asigurați
Actualitate luni, 2 martie 2026, 17:14

Turiști din Caraș-Severin aflați în Dubai, în siguranță. Zborurile sunt suspendate până pe 8 martie

Agenția de turism Eximtur Reşiţa anunță că are turiști aflați în prezent în Dubai, în contextul situației tensionate din Orientul...

Turiști din Caraș-Severin aflați în Dubai, în siguranță. Zborurile sunt suspendate până pe 8 martie
Actualitate luni, 2 martie 2026, 17:00

Controale silvice intense în Caraș-Severin în 2025: amenzi de peste 840.000 de lei și sancțiuni complementare de 1,6 milioane

În anul 2025, Garda Forestieră Caraș-Severin a desfășurat o amplă activitate de control pentru respectarea regimului silvic, finalizând 3.332...

Controale silvice intense în Caraș-Severin în 2025: amenzi de peste 840.000 de lei și sancțiuni complementare de 1,6 milioane
Actualitate luni, 2 martie 2026, 16:48

Caraș-Severin: Mandat european de arestare pus în aplicare pe DN6, șofer beat fără permis reținut la Reșița și ordin de protecție emis la Moldova Nouă

Polițiștii din Caraş-Severin au intervenit la final de săptămână, în mai multe cazuri grave, de la punerea în executare a unui mandat...

Caraș-Severin: Mandat european de arestare pus în aplicare pe DN6, șofer beat fără permis reținut la Reșița și ordin de protecție emis la Moldova Nouă