,,Am întâlnit funcţii, nu oameni! Important mi se pare mie că, oricând, dar mai ales atunci când porţi însemnul puterii, este să fii om. Un om, acolo. Un om care să dea tot ce are mai bun şi să nu pună în balanţă ce a primit pentru asta”, mărturisea Prinţul care recita ca nimeni altul poeziile lui Eminescu, sau interpretul lui ”Ștefan cel Mare” pe care l-a redat cinematografiei românești datorită rolului jucat magistral… păstrat în amintirea colegilor și a celor care l-au văzut sau auzit, pentru vocea sa unică, Gheorghe Cozorici, Un om, acolo, cum îi plăcea să se autointituleze, a văzut lumina zilei pe 16 iulie 1933, la Suceava şi se trage dintr-un neam de săpători de fântâni din comuna Arbore. A ales să sape în adâncul uman al personajelor pe care le avea de interpretat, rămânând în memoria colectivă un popular actor român de teatru și film.
Debutul său în teatru, la vârsta 24 de ani, a fost în rolul prințului Danemarcei, lucidul Hamlet, cel pierdut printre cețurile groase și nopțile întunecate ale Nordului, fiind cel dintîi Hamlet românesc din epoca postbelică.
Era muncitor la Uzinele Vulcan din Bucureşti când s-a prezentat la admitere la IATC, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, şi a fost admis la clasa Aurei Buzescu despre care va declara prin interviuri: „Aura Buzescu ne spunea: «Să ştiţi, copii, că nu sunteţi decât un boţ de lut. Personajul trece în tine şi deci tu eşti boţul de lut… Şi în prima zi modelezi în el ca un sculptor. E lutul tău. Dar dacă l-ai lăsat aşa, el se usucă şi a doua zi nu-l mai poţi modela, pentru că se sfarmă. Ş-atunci, întotdeauna trebuie să ai personajul cu tine, să-l ţii moale, să te gândeşti tot timpul la el, pentru că numai gândurile tale îl modelează”.
În 1956, după absolvirea Facultăţii de Teatru, pleacă împreună cu promoţia din care făceau parte: Silvia Popovici, Sanda Toma, Eliza Plopeanu, Amza Pellea, Constantin Rauţki, Victor Rebengiuc, Radu Penciulescu, alături de regizorul Vlad Mugur, fără George Constantin, la teatrul din Craiova, ca să facă ,,un altfel de teatru” unde joacă doi ani în nouă spectacole roluri total diferite ca gen.
Din 1959 este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde va fi distribuit în spectacole montate de către regizorii: Sică Alexandrescu, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Horea Popescu, Alexandru Finţi şi alţii.
Începând cu anul 1962 face mari roluri în filme monumental în „Ștefan cel Mare”,regia Mircea Drăgan, apoi în „Pădurea spânzuraților”, „Gioconda fără surâs”, „Moartea unui artist”, „Capcana mercenarilor”, „Ciuleandara”, roluri care îl proiectează definitiv în conștiința publicului, atât datorită vocii sale unice, cât și datorită uriașului său talent actoricesc.
Pe scena Teatrului Național din București a evoluat pînă la sfîrșitul vieții; ultimul său rol a fost Firs din piesa Livada cu visini de A.P. Cehov având o carieră artistică de peste trei decenii, Gheorghe Cozorici a interpretat roluri de mare succes, în piese românești și străine: Barbierul din Sevillia, de Beaumarchais; Titanic vals, de Tudor Mușatescu; Becket de Jean Anouilh; Danton de Camil Petrescu; Tineretea lui Moromete de Marin Preda și multe altele.
A cunoscut cele mai intense trăiri în teatru și în film și i-a uimit pe toți cu vocea sa…
Ultimul film în care a jucat Gheorghe Cozorici a fost ”Moartea unui artist”, în 1989.
Nu există român care să nu fi simțit emoţie când îl auzea pe regretatul Gheorghe Cozorici recitând „Scrisoarea a III-a“. De altfel, Eminescu i-a fost aproape de suflet mai mult decât alți poeți. Se povesteste cum a recitat timp de trei ore din Eminescu, supărat și rezemat cu piciorul de un gard, la moartea colegului său de generație și prieten apropiat Amza Pellea, uimind întreaga asistență.
Pentru actorul Gheorghe Cozorici, teatrul însemna arta cuvântului rostit cu inflexiuni poematice. După interpretarea lui Becket din spectacolul ,,Becket sau onoarea zeilor” de Jean Anouilh, a fost comparat cu marele actor de film Richard Burton.
„Avea un glas sigur, neşovăitor, Cred că rostindu-şi replicile undeva, într-o pădure adevărată, ar fi preschimbat uşor copacii în orgă, cerul în clopot şi frunzele în mişcătoare flăcări verzi”, spunea Aurel Storin ….
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Gheorghe Cozorici a plecat în Veşnicie pe 18 decembrie 1993, la București… Prinţul Teatrului Românesc îşi conduce acum Ceata Îngerilor pe versurile celor mai frumoase poeme ale vieţii şi ale morţii!
Fie-i veşnică amintirea!
Anca Bica Bălălău
Sursa: cinemagia
