Victorie spectaculoasă a României în faţa Finlandei

Selecţionata României a învins echipa Finlandei cu scorul de 4-1 (3-1), joi seara, pe Stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021.

Tricolorii au obţinut a treia lor victorie consecutivă la diferenţă de trei goluri, după 3-0 cu Ucraina şi 3-0 cu Irlanda de Nord.

Omul meciului a fost extrema craioveană Valentin Mihăilă, care a marcat toate golurile naţionalei de tineret (8, 16, 45+5, 78), după ce oaspeţii au deschis scorul prin Kaan Kairinen (3).

România a început nefericit meciul, primind gol după trei minute de joc, la o fază tratată cu lejeritate de apărarea noastră, Kaan Kairinen marcând simplu din 6 metri.

Jucătorii antrenaţi de Mirel Rădoi au trecut cu bine peste acest şoc şi au reuşit egalarea în min. 8, când Mihăilă a marcat cu un şut cu efect la colţul lung de la 20 de metri. Mihăilă a adus echipa României în avantaj în min. 16, după o fază trasă la indigou, singura diferenţă fiind aceea că execuţia a fost din interiorul careului, după pasa lui Ciobanu.

Nordicii au replicat printr-un şut al lui Soisalo (31), care a trecut prin faţa porţii.

Mihăilă a mai introdus o dată balonul în plasă (41), dar golul a fost anulat pentru o semnalizare de ofsaid, eronată la prima vedere.

Portarul Andrei Vlad a avut o intervenţie curajoasă (45+3) în faţa lui Kallman, iar la ultima fază a primei reprize, România a reuşit să marcheze şi al treilea gol, Mihăilă (45+5) deviind în poartă mingea centrată de Ganea, în ciuda faptului că extrema stânga era talonată de Hyvarinen.

Finlandezii au fost mai insistenţi după pauză, dar fără reuşite, echipa României făcând un joc excelent de apărare.

Man a tras pe lângă poartă din marginea careului (50), Mihăilă a şutat slab, iar portarul a reţinut balonul (67), şeptarul echipei României ratând o altă ocazie în min. 76, pe contraatac, mingea expediată de el fiind respinsă de Jaaskelainen.

Mihăilă a marcat şi al patrulea gol (78), cu un stop şi şut din interiorul careului, la centrarea lui Adrian Petre.

Până la final, România îşi putea mări avantajul, însă şutul lui Ciobanu, din lovitură liberă, a fost respins de portar (81), iar Adrian Petre (83) a tras în plasa laterală.

România a urcat pentru moment pe primul loc în clasament, cu 9 puncte (4 jocuri), urmată de Danemarca, 9 puncte (3 j), Finlanda, 7 puncte (5 j), Ucraina, 3 puncte (3 j), Irlanda de Nord, 2 puncte (4 j), Malta, 1 punct (3 j).

Vineri se va disputa partida Ucraina – Danemarca. Pe 19 noiembrie sunt programate partidele Danemarca – Malta şi Irlanda de Nord – România.

La turneul final, cu 16 participante, găzduit de Ungaria şi Slovenia, se califică direct cele 9 câştigătoare de grupe şi cea mai bună echipă de pe locul al doilea. Celelalte 8 selecţionate de pe poziţiile secunde vor disputa un baraj în dubla manşă pentru a completa cele 4 locuri rămase.

AGERPRES

Cele mai citite

Related Articles