România a învins Belgia, scor 6-1, în debutul EURO 2014 de futsal

Romania la Europeanul de fotbal in sala, in 2014Naţionala de futsal a României a debutat cu dreptul la Campionatului European (EURO 2014), graţie victoriei cu 6-1 (2-0) în faţa echipei gazdă, Belgia, marţi seara, 28 ianuarie, la Antwerp, în grupa A a competiţiei.

Cu un joc defensiv excelent şi contraatacuri tăioase, echipa antrenată de Nelu Stancea a controlat tactic meciul şi a condus permanent pe tabela de marcaj, obţinând cea mai clară victorie a sa la un turneu final, un succes care reprezintă un pas mare spre calificarea în sferturile de finală.

Emil Răducu (03.23) a deschis scorul, iar Florin Matei (14.38) a majorat diferenţa. În partea secundă, Robert Lupu a marcat al treilea gol al tricolorilor (22.47), însă imediat gazdele au redus din diferenţă, prin Rahou (23.33). Gazdele au scos portarul şi au forţat cu un jucător de câmp, dar România a dejucat această tactică şi a mai punctat de trei ori, prin Marian Şotârcă (32.11), prin portarul Vlad Iancu (35.20) şi prin Salhi (39.20, autogol). Ultimul gol a venit când belgienii rămăseseră în inferioritate numerică, după eliminarea lui Rahou pentru al doilea cartonaş galben. De menţionată că tricolorii au avut în repriza secundă şi două bare, prin Mimi Stoica şi Florin Matei.

Belgia a început cu: David Morant – Valentin Dujacquier, Omar Rahou, Ahmed Sababti. Au mai jucat: Lúcio, Karim Chaibai, Liliu, Saad Salhi, Aziz Hitou, Abdelhak El Ghaadaoui, Jonathan Neukermans, Mohamed Dahbi Reda. Selecţioner: Alain Dopchie.

Nelu Stancea a aliniat următorul ”cinci”: Vlad Iancu – Florin Matei, Robert Lupu, Marian Şotârcă, Cosmin Gherman. Au mai jucat Florin Ignat, Emil Răducu, Ion Al-Ioani, Dumitru Stoica.

Arbitri: Alessandro Malfer (Italia), Timo Onatsu (Finlanda).

România a mai jucat sferturi de finală în 2012. România a jucat în februarie 2013 două meciuri amicale cu Belgia, ambele la Călăraşi, câştigând cu 4-3 (2-3) şi 5-2 (1-2).

Joi, 30 ianuarie, de la ora 19.30, la Bucureşti, România va întâlni Ucraina, urmând ca sâmbătă, 1 februarie să se desfăşoare ultimul meci din grupa A, Ucraina – Belgia (ora 21:45 în România).

Din fiecare grupă primele două echipe se califică în sferturile de finală.

Sursa: Agerpres

Cele mai citite

Related Articles