Ascultă Radio România Reșița Live

Conducerea parlamentului a stabilit calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură

Conducerea parlamentului a stabilit astăzi calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură, depusă de opoziţie, pentru sfârşitul săptămânii.

Articol editat de Adam Valentina, 2 octombrie 2019, 12:50

Moţiunea de cenzură împotriva cabinetului Dăncilă va fi citită astăzi, de la ora 15:00, în plenul parlamentului. Dezbaterea şi votul vor avea loc sâmbătă, de la ora 11:00. Aceasta este decizia Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, luată în absenţa opoziţiei, care a părăsit sala de şedinţă, nemulţumită de ziua de sâmbătă fixată pentru dezbatere şi vot.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, social-democraţilor Florin Iordache, a explicat că, potrivit Constituţiei, moţiunea se dezbate şi se votează la trei zile de la prezentare, adică sâmbătă. Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a subliniat că social-democraţii trebuie să admită că nu mai majoritate în parlamenţ şi respectiv legimitate politică de a guverna. Raluca Turcan a precizat că opoziţia va acţiona unitar în ziua votului. Reprezentanţii PSD au declarat că, în cazul în care sâmbătă nu va exista cvorum, se va organiza o altă şedinţă de birou permanenţ care va stabili un nou calendar.

Pentru a fi adoptată, moţiunea de cenzură trebuie să întrunească 233 de voturi favorabil.

sursa RRA

Etichete:
ANOSR critică reducerea fondurilor pentru educație: România mult sub media europeană
Naţional luni, 9 noiembrie 2026, 13:11

ANOSR critică reducerea fondurilor pentru educație: România mult sub media europeană

ANOSR critică reducerea fondurilor pentru educație. România se situează cu mult sub media europeană, alocând educației doar 2,9% din PIB....

ANOSR critică reducerea fondurilor pentru educație: România mult sub media europeană
Ursula von der Leyen, vizită oficială la București. Întâlniri cu Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu
Naţional luni, 9 noiembrie 2026, 10:37

Ursula von der Leyen, vizită oficială la București. Întâlniri cu Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, efectuează luni, 9 noiembrie 2026, o vizită oficială la București, unde are programate...

Ursula von der Leyen, vizită oficială la București. Întâlniri cu Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu
Unitatea 1 de la Cernavodă ar putea fi reconectată la Sistemul Energetic Național
Naţional miercuri, 4 noiembrie 2026, 18:12

Unitatea 1 de la Cernavodă ar putea fi reconectată la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 a Centralei Nuclear-Electrice Cernavodă ar putea reveni în Sistemul Energetic Național vineri, 6 noiembrie 2026, după mai bine de trei...

Unitatea 1 de la Cernavodă ar putea fi reconectată la Sistemul Energetic Național
Remorcher scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Neptun. Șapte marinari turci sunt căutați de salvatori
Naţional miercuri, 4 noiembrie 2026, 07:22

Remorcher scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Neptun. Șapte marinari turci sunt căutați de salvatori

Operațiune de căutare și salvare în Marea Neagră, miercuri dimineață, 4 noiembrie 2026, după ce un remorcher sub pavilion turcesc s-a...

Remorcher scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Neptun. Șapte marinari turci sunt căutați de salvatori
Naţional miercuri, 4 noiembrie 2026, 07:03

Protest la INS pe 4 noiembrie 2026. Angajații cer plata salariilor restante câștigate în instanță

Sindicaliștii din Institutul Național de Statistică (INS) organizează miercuri, 4 noiembrie 2026, un protest în fața Ministerului Finanțelor,...

Protest la INS pe 4 noiembrie 2026. Angajații cer plata salariilor restante câștigate în instanță
Naţional marți, 3 noiembrie 2026, 19:47

Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, scapă de arestul preventiv

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și...

Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, scapă de arestul preventiv
Naţional marți, 3 noiembrie 2026, 18:00

Legea motocicliștilor a fost promulgată

Președintele Nicușor Dan a promulgat marți, 3 noiembrie 2026 Legea motocicliștilor. Actul normativ modifică regulile de circulație pe drumurile...

Legea motocicliștilor a fost promulgată
Naţional marți, 3 noiembrie 2026, 16:58

Posibile atacuri cibernetice în România: 6 magazine afectate de probleme la instalațiile frigorifice

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui nou val de atacuri informatice care vizează sistemele de control...

Posibile atacuri cibernetice în România: 6 magazine afectate de probleme la instalațiile frigorifice