[FOTO-AUDIO] Dan Grecu, astăzi la ceas aniversar: sunt împlinit și bucuros datorită rezultatelor obținute de copii!

1121

La mulți ani i-am transmis astăzi, 26 septembrie Maestrului emerit al sportului, Antrenorului emerit, Dan Grecu, cel care în prezent se află la Reșița, unde supervizează activitatea lotului național de gimnastică  juniori. Împlinește astăzi 69 de ani.

”Mulțumesc din suflet. Ziua de naștere o petrec aici în Reșița cu băieții, cu familia gimnasticii. După antrenamente o să le ofer o felie de tort. Eu mă simt și în fiecare zi am câte o bucurie de la copii, mai învață câte un element, mai execută câte un exercițiu mai bine. Am avut rezultate bune cu sportivii. Îmi aduc aminte de prima medalie pentru gimnastica masculină pe echipe, în anul 1995, dar și de medalia de la Jocurile Olimpice de la Atena. Mai sunt și alte multiple realizări cu juniorii. Cel mai important titlu pentru mine este cel de campion mondial, la care se adaugă medalia de bronz de la Jocurile Olimpice”, a spus Dan Grecu.

În cei peste zece ani de activitate competițională internațională a participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, 4 de Campionat Mondial, 4 de Campionat European, cucerind, pentru gimnastica românească, primele titluri de campion mondial și european. 

Medalia olimpică de bronz obținută la Montreal a însemnat prima medalie olimpică din istoria gimnasticii masculine românești.

sursa foto: Cristina Corocan/muzeul sportului

1 COMENTARIU

  1. Dane, La multi ani sí tot ce mai doresc tie sí familiei Tale mai departe! Daca ma mai aduci de mine, ma numesc Molnár László, fratele lui.
    Levente, ne am intilnit de foarte multe ori, ca sí gimnasti, ca sí antrenori.

Comentariile sunt închise.