Ascultă Radio România Reșița Live

Parlamentul britanic respinge moţiunea premierului Boris Johnson privind convocarea de alegeri anticipate

Parlamentarii britanici au respins miercuri noaptea moţiunea premierului conservator Boris Johnson privind convocarea de alegeri anticipate pe 15 octombrie, informează Reuters şi AFP.

Articol editat de Adam Valentina, 5 septembrie 2019, 10:20

Propunerea executivului britanic a întrunit susţinerea a 298 de parlamentari. Pentru aprobarea sa era nevoie de 434 de voturi, adică două treimi din totalul deputaţilor. Împotriva moţiunii au votat 56 de deputaţi.

Parlamentarii laburişti au avut instrucţiuni din partea partidului să se abţină de la vot.

Premierul britanic Boris Johnson l-a tachinat pe liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, după ce acesta a cerut deputaţilor săi să se abţine de la vot.

‘Este pentru prima oară în istorie când opoziţia a votat pentru a demonstra încredere în guvernul Majestăţii Sale’, a afirmat Boris Johnson într-o scurtă intervenţie după eşecul convocării de alegeri anticipate. ‘Nu pot decât să speculez cu privire la motivele din spatele ezitării sale, concluzia evidentă fiind, mă tem, că el nu crede că va câştiga’.

Acest vot negativ este al treilea primit de Boris Johnson în ultimele 24 de ore.

sursa Agerpres

Etichete:
Germania: Atac cu cuțitul într-un azil. Un mort și doi răniți grav
Internațional sâmbătă, 17 octombrie 2026, 09:45

Germania: Atac cu cuțitul într-un azil. Un mort și doi răniți grav

Un atac cu cuțitul produs într-un azil de bătrâni din orașul Olfen, în vestul Germaniei, s-a soldat cu moartea unei femei de 86 de ani și...

Germania: Atac cu cuțitul într-un azil. Un mort și doi răniți grav
A treia zi de proteste studențești în Albania
Internațional joi, 15 octombrie 2026, 18:27

A treia zi de proteste studențești în Albania

Studenții din Albania au protestat pentru a treia zi consecutivă în capitala Tirana, nemulțumiți de standardele din educație, costul vieții...

A treia zi de proteste studențești în Albania