Motto: “A meritat osteneala? Totul merită osteneala…”. Fernando Pessoa

Despre un om care trece curcubeul, cu siguranţă se vorbeşte frumos, dar despre un OM care a marcat 87 de ani din istoria ţării sale prin curaj, asumare şi erudiţie este foarte greu să pui în cuvinte reverenţa atunci părăseşte această lume…

Din păcate, ne-a părăsit Micaela Ghiţescu, traducătoare şi redactor-şef al revistei „Memoria“,cea care ne-a predat câteva lecţii fundamentale despre istorie şi neuitare.
Micaela-Alexandra Ghițescu a venit pe lume pe 18 iulie 1931, București şi a plecat pe 13 mai 2019. A fost fiica chirurgului Constantin Ghițescu și a Mariei-Eliza , născută Papacostea. A efectuat studiile la Liceul „Carmen Sylva” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București (1937-1949). A urmat cursurile Facultății de Filologie, secția limba și literatura franceză (1949-1952, 1955-1957).

În perioada 1952-1955 a fost arestată sub acuzația de spionaj în favoarea Franței,condamnată în celebrul „lot francez”, format din eleve şi profesoare de la Liceul Francez din Bucureşti, a fost una dintre cele mai respectate traducătoare din România, unul dintre puţinii oameni care s+a încăpăţânat să nu lase să moară „Memoria -revista gândirii arestate”.
„Da, noaptea, 24 octombrie 1952. Au venit patru sau cinci bărbaţi. Au „arestat” din bibliotecă şi două cărţi. Le ţin minte:„Chipurile şi priveliştile Americii”, de Petre Comărnescu, şi „Britannicus”, de Racine […] Am fredonat „Oda Bucuriei” când a murit Stalin. N-a fost ideea mea, a pornit încet, încet dintr-o altă celulă şi am cântat. A fost extraordinar când am aflat ce s-a întâmplat, nici nu mai ştiu cum, cred că prin Morse. Ţin minte că s-au tras clopotele atunci”, mărturisea regretata Micaela Ghiţescu.

Este autoare a 80 de lucrări de specialitate. În anul 2013, şi-a publicat memoriile, „Între uitare şi memorie“, la editura Humanitas. A colaborat la revista „Memoria“ de la începutul apariţiei ei, devenind directorul revistei în 2003.
Micaela Ghiţescu i-a cunoscut personal pe unii dintre cei mai mari scriitori contemporani de limbă portugheză, José Saramago, Rui Zink sau Lobo Antunes. Saramago (mort în 2010) era „galant şi drăguţ”, Zink, „drăguţ şi el”, doar Antunes este „ciufut, nimic nu-i convine”.
A tradus în special în și din limba portugheză. Este și autoarea unor dicționare spaniole și portugheze.Din 2003 a fost redactor-șef al revistei Memoria – revista gândirii arestate.

Pentru activitatea de promovare a culturii portugheze, în 2015, președintele Portugaliei Aníbal Cavaco Silva i-a conferit Ordinul Infantelui Dom Enrique (Ordem do Infante D. Henrique) cu gradul de Mare Ofițer.

Dumnezeu s-o odihnească în Lumină!

Anca Bica Bălălău

Sursa:wikipedia

OPERA:
Dictionar spaniol-roman. Bucuresti, 1976;
Dictionar roman-spaniol, Bucuresti, 1976;
Dictionar de proverbe spaniol-portughcz.-roman. Bucuresti, 1980;
Mica gramatica portugheza, Bucuresti, . Traduceri: M. A. Asturias, Week-end in Guatemala, in colab. cu P. Teodorescu, Bucuresti, 1964;
S. Leacock, Povestiri umoristice, in colab. cu T. Mainescu, Bucuresti, 1965;
H. Fiel-d’ing.Joseph Andrews, Bucuresti, 1966;
P.-D. Gais-seau, Shangriila, vale pierduta in preistorie, 1966;
Eca de Queiros, Crima parintelui Amaro, Bucuresti, 1968;
F. Namora, Casa vagabonzilor. Minele din San Francisco, Bucuresti, 1970;
Eca de Queiros, Relicva. 1972;
F. M. Pinto, Peregrinare, Bucu-resti, 1974;
E. Verfssimo, Incident la Antares, Bucuresti. 1975;
A. Herculano, Mascariciul, Bucu-resti, 1976;
Eca de Queiros, Familia Maia. 1978;
Almeida Garrett, Calatorie prin tara mea. Bucuresti, 1979;
L. Blaga, A mifagrosa semente / Mira-bila saminta, Bucuresti, 1981;
D. Machado. Ce spune Molero, Bucuresti, 1981;
E. Verfssimo, Domnul ambasador. Bucuresti, 1981;
G. Bacovia, Plumb/Chumbo, Bucuresti, 1983;
Eca de Queiros, Varul Bazilio, 1983;
A. Ruben, Turnul familiei Barbeta, Bucuresti, 1984;
J. Sarney, Apele de miazanoapte. Bucuresti, 1986;
U. Tavares Rodrigues, Nesupusii. Sfirsit de exil, Bucuresti. 1987;
A. Guer-reiro de Sousa, Compozitie la viitor. Cronos, Bucuresti, 1988.