Ziua Mondială a Teatrului va fi sărbătorită de Teatrul de Vest într-un mod avangardist, pe 27 martie, de la ora 19, cu premiera spectacolului “Scene bizare după Urmuz”.Scenariul dramatic “Scene Bizare“ are la bază volumul în proză al lui Urmuz “Pagini Bizare”.
Inedit şi provocator, dar şi o lecţie veritabilă de teatru, acest spectacol poate fi încadrat într-un portofoliu de excelenţă repertorială, ceea ce poate însemna o deschidere către lumea bună a scenei româneşti.
Regizorul invitat de managerul Teatrului de Vest, Florin Ionescu, este un nume de referinţă în peisajul teatral naţional, afirmându-se şi bucurându-se de aprecierea unor consacraţi oameni de teatru din ţară şi de peste hotare, remarcându-se prin conduita alegerilor artistice ce dau dovadă de curaj şi totodată de profesionalism, în aceste timpuri când foarte mulţi din breasla sa se orientează către spectacole uşoare şi efemere.
Dealtfel, Mihaela Panainte este absolventă a Liceului „Dinu Lippati”“ din București unde a studiat canto clasic timp în care, apoi a urmat secțiea de canto și regie de operă a Conservatorului „Gheorghe Dima“ din Cluj. În anul 2006 montează opera Vocea Umană de Francis Poulenc la Casa Tranzit din Cluj, iar în 2007, ca lucrare de diplomă, opera Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni la Opera Maghiară de Stat.
Primul text pe care l-a abordat a fost Delir în doi, în trei… în câţi vreţi de Eugène Ionesco, în 2007, în teatrul ei independent Uthopia Theater de la Fabrica de Pensule din Cluj, spațiu în care regizoarea și-a desfășurat activitatea timp de cinci ani. Au urmat, tot de Ionesco, Scaunele, în 2010, Iona de Marin Sorescu, la Salina Turda în 2013, performance-ul lui Marian Ilea și Mircea Bochiș, Medio Monte la Colonia de Pictură de la Baia Mare și Noul locatar de Ionesco la Teatrul Municipal Baia Mare, în 2014, Cartea bătrânilor după poemul lui Domokos Szilágyi, în 2016, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, după care a descifrat regizoral un text prin excelență încriptat, Procesul de Franz Kafka, dar a fost şi la Berlin ca să obţină de la Nobelul Bănăţean, Herta Muller, acordul de a monta Ţinuturile Joase.
Tânăra şi talentata artistă, Mihaela Panainte este cu siguranţă un regizor feminin ce domină prin originalitate lumea teatrală românească.
“Lumea în care trăim este o lume urmuziană prin excelenţă”
“Mereu am fost atrasă de universul absurdului, de această alienare care îl pândește pe omul modern în spațiul tot mai accidentat dintre cuvânt și sens. La Urmuz, cuvântul nu pretinde necesitatea logicii și sensului. Decorticat de această pretenție, care fundamentează iluzia comunicării, cuvântul devine o materie fluidă pentru spațiul imaginar. Prin Urmuz am redescoperit comicul. Personajele lui sunt ființe inconsiștente, periferice, transformate uneori de autor într-o aglomerare de obiecte. Ele sunt condamnate la o o existenţă maşinală care respiră acelaşi aer putred, ca eroii beckettieni sau ca personajele ionesciene.Partea cu adevărat dificilă a fost să transpun muzica textului urmuzian în dialog.
Lumea în care trăim este o lume urmuziană prin excelenţă, iar atunci când spun urmuziană, vreau să spun că este violentă prin excelenţă. Cruzimea din scrierile lui Urmuz este cruzimea cu care ne întâlnim deseori. Urmuz este, în mod surprinzător, contemporanul nostru”, mărturiseşte regizorul Mihaela Panainte.
Acest spectacol, unic la această oră în România, este o introspectivă ce se defineşte ca o paralelă între lumea secolului trecut şi cea actuală, ce se zbate în aceeaşi maladie, în aceleaşi bizare tristeţi determinate de lipsa de Ideal.
De ce ne interesează arta?
Pentru a ne depăşi frontierele,pentru a merge dincolo de limitele noastre, pentru a umple golul din noi, pentru a ne împlini.
Avangarda oglindită în literatură şi artă
Sensul cuvântului ,,avangardă” a evoluat în timp, de la prima sa apariţie, în Renaştere,până astăzi. Potrivit DEXI, avangarda înseamnă ,,curente şi grupări literar-artistice apărute la începutul secolului XX, care încercau să spargă canoanele artei tradiţionale, academice şi să impună cu ostentaţie noutatea, recurgând la formule îndrăzneţe sau radicale, uneori excentrice”
Într-un interval de mai puţin de douăzeci de ani, între naşterea cubismului (1908) şi cea a suprarealismului (1925), a apǎrut un numǎr impresionant de mişcǎri de avangardǎ care revoluţionează ansamblul de coduri culturale, prin chiar problematizarea conceptului de ,,artǎ”.
Avangarda este considerată o mişcare desfăşurată în domeniul artelor, care va nega zgomotos tradiţia, iar avangardistul trăieşte clipa într-o temporalitate tensionată, mereu deschisă spre altceva. Deoarece cadrul uzat al artei se cere împrospătat, literatura de avangardă se caracterizează prin fuga de convenţie, căutarea noului, ca stare de insubordonare, iar obsesia autenticităţii este semnul refuzului trecutului artistic. Avangarda (sinonimă cu modernismul extrem) înseamnă manifestarea câtorva curente: dadaismul, futurismul, constructivismul,integralismul, suprarealismul, expresionismul etc.
Din punct de vedere istoric, ea e determinată de criza omului în lumea modernă desacralizată. Încă din 1925, Otrega y Gasset definea una dintre trăsăturile cele mai izbitoare ale artei noi sau moderne: dezumanizarea. „Denaturând şi adeseori eliminând din operele lor imaginea omului, fragmentându-i reprezentarea firească, dislocându-i sintaxa, cubiştii şi futuriştii s-au aflat, cu siguranţă, printre primii artişti care au conştientizat faptul că Omul devenise un concept învechit şi că retorica umanismului trebuia înlăturată. ” (Matei Călinescu)
Deviza urmată, putând fi formula lui Maxy: “Omul trebuie să încerce,sensibilitatea nu poartă uniformă”.
Umanitatea şi umanizarea noastră a fost reflectată într-un curent de avangardă de către un român la începutul secolului XX, de Tristan Tzara – pe numele său adevărat, Samuel Rosenstock, născut pe 16 aprilie 1896, la Moineşti, lângă Bacău. A semnat sub diferite pseudonime: Samyro, Tristan Ruia, pentru ca în 1915 să-şi ia definitiv pseudonimul Tristan Tzara, nume franţuzit , care în româneşte se poate citi “ trist în
Încurajat de prietenul său Marcel Iancu, pleacă la Zurich pentru a-şi continua studiile. Alături de alţi poeţi şi artişti refugiaţi în Elveţia, din cauza războiului, iniţiază mişcarea DADA– ce şi-a lăsat amprenta asupra avangardei secolului al xx-lea, respingând culturile naţionale, surprinzând conştiinţa, ocolind raporturile ce duc la o viziune realistă. Versul liber, prozaismul ostentativ şi invers, poetizarea prozei, notaţile juxtapuse aleatoriu şi analogiile şocante, contrazicând flagrant logica comună, vor constitui mărcile distinctive ale discursului poetic avangardist.
În manifestul DADA din 1918 , Tristan Tzara declară “ …Să măturăm, să curăţăm. Noi nu recunoaştem nici o teorie. Ajunge cu academismele cubiste, futuriste, ale laboratoarelor de idei formale. Arta serveşte la acumulat bani sau la a gâdila pe draguţii de burghezi?” DADA este urlet de culori ondulate, întâlnirea tuturor contrariilor şi a tuturor contradicţiilor, adică VIAŢA.
Acesta era modul unic în care putea să-şi manifeste nesupunerea în faţa unei lumi căzute în genunchi sub mediocritatea unor lideri politici de mucava.
Tzara a fost influenţat şi de un personaj special, Urmuz. În spatele pseudonimului se afla Demetru Demetrescu- Buzău, un mic burghez mai degrabă conformist, grefier la Curtea de Casaţie din Bucureşti.
Totuşi, explica Eugen Ionescu, viitorii suprarealişti români se vor revendica de la această figură prea puţin entuziasmantă, căci el crease „începând poate din 1907 sau 1908, când compusese primele pagini bizare, un veritabil limbaj suprarealist”. Istorioarele lui Urmuz circulau în mediile literare din Bucureşti. Nici scandalul, nici succesele mondene nu-l interesau pe Urmuz, care se străduia să pară un bun magistrat, un fiu demn de părinţii lui şi un celibatar fără cusur. Aşa cum sugera Ionescu, alcătuirea ansamblului ne permite să vedem în Urmuz mai curând „un fel de Kafka, mai mecanic şi mai grotesc”.
„Urmuz s-a născut pe 17 martie 1883, la Curtea de Argeș şi a plecat la propria sa alegere pe 23 noiembrie 1923, București.
Marele său admirator Eugen Ionescu, spunea: „Urmuz este în mod sigur unul dintre precursorii revoltei literare universale, unul din profeţii dislocării formelor sociale ale gândirii şi limbajului acestei lumi care se dezagregă astăzi sub ochii noştri, absurdă ca şi eroii autorului nostru”.
În avangardismul românesc, rămâne pe o poziţie singulară Urmuz, autor al unor bucăţi în proză publicate deTudor Arghezi, adevărate exerciţii dadaiste (fără ca autorul să fi avut vreo legătură cu dadaismul),în care se cultivă un umor„negru”, bazat pe absurd.
Mişcarea românească de avangardă, fără să producă mari scriitori, a dovedit receptivitatea literaturii române la procesul european de modernizare radicală, pe care l-a şi influenţat în anumite privinţe, prin intermediul unor artişti de origine română care au contribuit la constituirea unor atitudini, ideologii sau estetici avangardiste.
Avangarda în teatru
O mişcare de avangardă presupune orice formă de artă opusă tradiționalului: o artă-radicală, caracterizată de nevoia de a nega şi unită de această nega ie. Avangarda este caracterizată de o căutare neobosită a noului, iar reprezentan ii săi, deşi apar in unor ideologii diferite, sunt legați prin atitudini şi particularități estetice.
Ionesco şi Beckett nu au publicat nici un program manifest şi nu s-au încrâncenat către nici o idee pentru că: „nevoia lor a fost una singură, dominantă: de a se exprima.”
Teatrul este, în egală măsură, text şi reprezentaţie. De aici şi dificultatea teatrului nou creat care, după afirmaţia lui Didier Plassard , devine un simulacru de gradul doi, minciună a minciunii, asumându-şi astfel riscul de a se dizolva în spectacular. Plassard, în studiul său,operează cu diada „mise en corps“ a actorului, ca metaforă a teatrului tradiţional (mimetic) şi „mise en effigie“ a lui (ca expresie a teatrului non-mimetic). Cea de-a doua, spune acesta,conferă noi posibilităţi creative şi „ţese legăturile realului cu imaginarul“.
Eugen Lovinescu spunea că arderea, începuse odată cu Eminescu, ea fiind continuată de Urmuz
Însă, chiar şi acesta a avut un precursor, un pre-avangardist. Caragiale i-a luat-o înainte în privinţa limbajului deformat, golit de conţinutul lui, uzat până acolo, încât ajunge să-şi piardă punctele de referinţă reale. Denominaţiunea, la care face apel scriitorul, îl plasează în rândul autorilor comici, Turnavitu fiind un Brânzovenescu á la Caragiale. Onomastica aleasă fiecărui personaj antincipează o anume trăsătură semnificativă sau oferă date privitoare la descendenţă, ori vocaţie. Practic, întreaga sa creaţie e generată, îşi are originea, punctul de plecare, în numele personajelor care le guvernează.Dan Cristea menţionează şi el că una din sursele de inspiraţie a lui Urmuz a reprezentat-o sonoritatea unor cuvinte şi a unor nume proprii. Este cunoscut azi faptul că Precursorul avangardei, Urmuz,cu ale sale „pagini bizare, era un cititor atent al maestrului, iar fabula sa, „Cronicari”, a putut fi pusă într-o legătură directă cu intertextul caragialean.
Eugen Ionescu va explora mai târziu filonul literaturii absurdului, considerându-l pe Urmuz unul din precursorii “tragediei limbajului”.
Nu e oare cultura o luptă împotriva tuturor instinctelor de supunere, de rutină, de ignoranţă, nu-i oare ea unul din mijloacele conştiinţei de a se desevârşi şi de a converti în energie adevărurile despre noi în lume? Ecourile istoriei, convingerile angajate şi bătăliile pentru libertate?
Un răspuns îl căutăm miercuri la Teatrul de Vest, chiar de Ziua Mondială a Teatrului!D
Distribuția: Andreea Bănică, Florin Ibrași,Camelia Ghinea, Marius Tudor, Robert Danci, Sorin Fruntelată
Univers sonor: Tibor Cári; Grafică video: Sebastian Hamburger; Scenografie: Erika Csegöldi; Regie: Mihaela Panainte
LightDesign: Lucian Moga; Coregrafie: Lavinia Urcan; Regie tehnică: Ilie Stănescu; Regie și Dramatizare: Mihaela Panainte
Anca Bica Bălălău
Nota Redacţiei:
Mihaela Panainte este regizor de teatru și operă. S-a născut în 10 iulie 1982, la Bacău, România. Este doctorandă la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru, cu proiectul de cercetare Viziunea estetică a regizorului Christoph Marthaler / Relația dintre muzică, teatru și spațiu (scenografie).
2003–2007 Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, licența în regie teatru muzical
2001–2003 Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, canto clasic
2000–2001 Liceul de Muzică “Dinu Lipatti”, Bucureşti, canto clasic
1997–2000 Liceul de Artă, Bacău
Spectacole montate
2018 Ținuturile Joase după Herta Müller,Teatrul Național Iași – 2017 Procesul după Franz Kafka, Teatrul Național Cluj-Napoca – 2016 Cartea bătrânilor după poemul lui Szilágyi Domokos, Teatrul Maghiar, Cluj-Napoca – 2015 Performance Manifest. Zadia, pe stadionul din Bistriţa – 2014 Performance Medio Monte, Colonia Pictorilor, Baia Mare – 2013 Noul Locatar de Eugen Ionescu, Teatrul Municipal, Baia Mare – 2013 Iona de Marin Sorescu, Salina Turda – 2011 Cartea Bătrânilor, Plugor Sándor, Szilágyi Domokos, Poem in versuri, Teatrul Sala Mică, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca – 2010 Scaunele de Eugen Ionescu, Fabrica de Scaune „Antares”, Cluj-Napoca – 2009 Delir în doi, în trei… în câți vrei de Eugen Ionescu, Teatrul Sala Mică, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca – 2007 Opera Cavalleria Rusticană de Pietro Mascagni, lucrarea de diplomă, Opera Maghiara de Stat, Cluj-Napoca – 2006 Opera Vocea Umană, Francis Poulenc, Casa Tranzit, Cluj-Napoca.
Asistențe de regie
2009 Pulcinella sau Măgarul Diavolului, scenariul, regia și muzica de Gaspare Nasuto, Teatrul de Păpuși “Puck”, Cluj-Napoca – 2009, Femeia ca un câmp de luptă de Matei Vişniec, regia şi scenografia Mona Marian, Teatrul de Păpuși “Puck”, Cluj-Napoca – 2008 Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali de Matei Vişniec, regia Mona-Marian, Teatrul de Păpuşi Puck, Cluj-Napoca – 2008 Tăticuţul are întotdeauna dreptate, H. Ch. Andersen, regia Robert Raponja, scenografie Gaspare Nasuto, Teatrul de Păpuşi “Puck”, Cluj-Napoca – 2008 Tratat despre femeie sau Camera Oglinzilor scenariu dramatic Ovidiu Cristian, Ovidiu Vergilius Catullus, Carmina Burana, F.Villon, regia Mona Marian Teatrul de Păpuşi “Puck”, Cluj-Napoca – 2007 stagiu de regie la opera Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, regia: Silviu Purcărete, scenograf Helmut Sturmer, Teatru Maghiar de Stat, Cluj-Napoca – 2006 asistență de regie la opera Văduva Veselă, de Franz Lehar, regizată de Mona Marian, Opera Română, Cluj-Napoca.
Participări la festivaluri
2017– Participă la Festivalul Național de Teatru cu spectacolul Procesul de Franz Kafka, Teatrul Național Cluj-Napoca – 2015 participă la Festivalul FEST-FDR, Timișoara, cu spectacolul instalație Medio Monte – 2014 participă la Festivalul Național de Teatru cu spectacolul Noul Locatar de Eugen Ionescu, Teatrul Municipal Baia Mare – 2014 participă la Festivalul Internațional de Teatru Interferențe, Teatrul Maghiar, Cluj-Napoca – 2014 participă la Festivalul Național de Teatru pentru Publicul Tânăr, Iași, cu spectacolul Iona de Marin Sorescu – 2014 participă la Maratonul Teatrului Independent Bucharest, Frige, la Muzeul de Artă Contemporană – 2014 concept de regie la operă în concert Traviata de Giuseppe Verdi, Baia Mare – 2013 regia și scenografia la Gala de Opera Națională București – 2011 participă la Festivalul Atelier 2011, Baia Mare cu spectacolul Delir în doi, în trei… în câți vrei, de Eugen Ionescu. Spectacolul a primit premiul pentru regie din partea Fundației Liga pentru Teatru, Baia Mare – 2011 participă la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, Pitești, cu spectacolul Delir în doi, în trei… în câți vrei, de Eugen Ionescu.
Din 2009 este președintele Asociației non-profit Teatrul Independent, Uthopia Theater, primul teatru independent din Cluj în cadrul Centrului Cultural Independent Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca.
