Sublocotenent în rezervă Camil Petrescu, la Radio România Cultural

Spectacolul Sublocotenent în rezervă Camil Petrescu, prin selecţia de fragmente din opera sa, frânturi de corespondenţă, or notaţii şi comentarii, focalizează nu numai personalitatea scriitorului, ci şi chipurile camarazilor, faptele lor de arme, jertfa lor pentru Marea Unire.

Articol editat de Radio Resita, 26 noiembrie 2018, 12:27

În 1916, când a fost mobilizat ca sublocotenent în rezervă, Camil Petrescu avea douăzeci şi doi de ani. La vârsta tuturor elanurilor, a faptelor brave fără nicio condiţie, a sincerităţii depline, foarte tânărul Camil trăieşte experienţa războiului în prima linie. Idealul României Mari şi patriotismul autentic, înflăcărat, îi susţin totala angajare pe câmpul de luptă. Experienţa directă a războiului este una decisivă, de cunoaştere şi de confruntare a omului cu forţele brute dezlănţuite. Războiul, ca iminenţă a morţii provocată de om, este tragic şi absurd. Experienţa a fost apoi topită în opera literară a lui Camil Petrescu sau i-a inspirat pagini în presa vremii.

Spectacolul Sublocotenent în rezervă Camil Petrescu, prin selecţia de fragmente din opera sa, frânturi de corespondenţă, or notaţii şi comentarii, focalizează nu numai personalitatea scriitorului, ci şi chipurile camarazilor, faptele lor de arme, jertfa lor pentru Marea Unire.

„Curăţă-ţi cu grijă arma şi lopata

Şi pune-ţi cruciuliţa la gât.

Fii gata,

Pregăteşte-ţi frumos sufletul,

Omoară în el – de azi – tot trecutul.

Fă din el un trup de mort

Cu piele de ceară şi vine albastre”.

(din poemul Versuri pentru ziua de atac, volumul de debut Ideea. Ciclul morţii)

„Azi de dimineaţă rusii au intrat în Polonia, peste câteva zile, cu toată declaraţia de neutralitate, s-ar putea pune şi problema Basarabiei. Ma întreb dacă să mă integrez istoric, dacă mai e vreo salvare. Bun sau rău, acest neam românesc este neamul meu, chiar dacă sunt atât de exasperat azi, l-am iubit, totuşi, cu o patimă neţărmuită. Niciun român n-a iubit vreodată neamul său cu deznădejdea şi furia cu care l-am iubit şi am suferit eu din cauza lui.” – Camil Petrescu, 17 septembrie 1939.