Patriarhul Daniel anunță data la care va fi inaugurată Catedrala Mântuirii Neamului

437

Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a anunțat că data la care va fi inaugurată Catedrala Mântuirii Neamului este 25 noiembrie 2018. Acest anunț vine după ce, recent, Primăria Capitalei și Guvernul au pompat bani serioși pentru finanțarea citadelei de cult.

Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și ale tuturor sfinților, prin dărnicia clerului și credincioșilor Patriarhiei Române din Țară și străinătate, precum și a Guvernului României, a Primăriei Municipiului Bucureşti, a altor primării şi a unor consilii judeţene din România, în ziua de 25 noiembrie 2018, va fi sfințită Catedrala Națională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar și un simbol al spiritualității românești. Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, cu hramul principal Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, unește simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoștința pe care o datorăm permanent Eroilor Neamului”, arată Patriarhul Daniel.

Sfințirea lăcașului de cult care face obiectul unui proiect național dedicat Centenarului Marii Uniri va avea loc duminică, 25 noiembrie 2018, și va fi oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

Deşi proiectul Catedralei Naționale datează din perioada imediată Războiului de Independenţă, edificiul bisericesc de importanţă naţională va fi concretizat la peste 120 ani distanţă. Năzuinţele promotorilor CMN, Eminescu, Slavici şi Caragiale, se vor îndeplini în anul centenarului Marii Uniri – 2018.

Sursa: stiripesurse.ro