[FOTO] „Romanul din roman”, scris de Liliana Danciu, premiat de Uniunea Scriitorilor din România!

Despre romanul său de debut, Liliana Danciu ne-a mărturisit:

“Noutatea acestei lucrări constă nu doar în focalizarea exclusivă a analizei asupra acestui text literar, ci și în tripla abordare analitică a mesajului acestuia Ŕ din perspectivă hermeneutică, esoterică și naratologică. De aceea, lucrarea este împărțită în patru părți ample, care surprind etapele analizei romanului: lămurirea terminologiei științifice folosite, în Partea I Preliminarii metodologice; analiza compozițională și de construcție a personajului din romanul-frescă istorică, în Partea a II-a Romanul exoteric; multiplele scenarii mitico-ritualice, romanul din roman, simbolismul intertextual și naratologic în Partea a III-a Romanul esoteric; concluziile cercetării din Partea a IV-a Concluzii „deschise”. Un alt element de noutate îl constituie conectarea permanentă a operei eliadești nu doar la direcțiile cultural-artistice contemporane autorului, dar și la tendințele cultural-filosofice ale posterității. Am constat astfel că Mircea Eliade poate fi numit precursor al postmoderniștilor Mario Vargas Llosa și Umberto Eco, și, prin intermediul intertextualității, Noaptea de Sânziene devine un roman-omagiu adus titanilor literaturii universale, Dante, Shakespeare, Balzac.
Eliade arată omului civilizat nu doar cauza nefericirii sale ontologice – fractura interioară dintre rațiunea „solară” și sufletul „lunar” – ci și modalitatea vindecării acesteia. Savantul român extinde sfera posibilității de a resacraliza lumea adăugând poveștilor și basmelor romanul, „unde vom găsi urmele unui palimpsest sau, mai precis, prezența unei mitologii subiacente ce nu poate fi restituită decât printr-un studiu comparativ”.
Capitolul Lectura „abisală” a romanului dramă-mitică conține analiza naratologică minuțioasă care a scos la iveală romanul din roman, Am numit Noaptea de Sânziene roman-dramă mitică din două motive. În primul rând, pentru că personajele trăiesc experiențe exemplare fundamentale, care corespund etapelor specifice mai multor rituri de trecere de la condiția umană duală la statutul superior de om total. În al doilea rând, timpul narativ liniar este abolit în durata dramatică a celor doisprezece ani, iar personajele narațiunii interpretează „roluri” pe marea scenă simbolică a existenței ficționale, urmărite de către scriitorul mistagog. Am analizat atât elementele de intertextualitate, prin intermediul cărora Eliade trimite permanent la operele sale literare anterioare, cât și la operele literaturii universale, precum Divina comedia a lui Dante Allighieri, Furtuna, lui William Shakespeare și Comedia umană a lui Balzac. Am argumentat în subcapitole distincte, că Noaptea de Sânziene poate fi citită ca o veritabilă Divina comedia umana, deoarece transpare modelul dantesc al celor două planuri de lectură, exoteric și esoteric, și caracterul de operă-prag între două etape ale vieții și ale formării intelectuale. Apropierea de Balzac se creează prin intermediul universului uman al romanului. Personajul balzacian e reprezentativ pentru societatea din care face parte și aparține timpului său istoric, devenind emblematic fie pentru Imperiu, fie pentru regalitatea lui Ludovic al XVIII-lea. Personajul eliadesc al Nopții de Sânziene aparține unei perioade istorice, dar el e „mort” în acea istorie devoratoare și nu poate fi „viu” decât în afara ei, într-un alt timp, care permite regenerarea constantă.
Ce legătură ar putea exista între feeria shakespeariană Furtuna și romanul Noaptea de Sânziene? Prima este oferită de Eliade însuși atunci când face asocierea dintre furtuna de dinaintea războiului, la care sunt martori Ștefan, Biriș și Ileana, și furtuna care-i azvârle pe dușmanii lui Prospero pe insula acestuia, a lui Ariel și Caliban.
Eruditul magician al Renașterii și scriitorul mistagog al timpurilor moderne „manipulează” personajele piesei/ narațiunii, cărora le hotărăsc destinele, într-un spațiu insular autentic sau imaginar, și o acțiune derulată, în ambele opere, în cursul a doisprezece ani. Acestor elemente li se poate adăuga observația că ambele scrieri reprezintă cântecul de lebădă al creatorilor lor – Furtuna este ultima piesă a marelui Will înaintea retragerii din viața publică, iar Noaptea de Sânziene este ultimul roman al lui Eliade, înaintea plecării în Statele Unite.

În opinia mea, concepția lui Eliade despre viață și moarte nu este eminamente tanatică, ci valorifică simbolismul obstetric, menționat de către savantul român însuși. Pe de altă parte, singurul mod de a iubi profund – crede Pavel și subliniază Ștefan Borbely în eseul său despre Pavel și creștinismul timpuriu – nu este întru viață, ci întru moarte: „Iubirea este moarte, și nimic altceva; cei care nu înțeleg suprapunerea, întârzie în mod inexplicabil pe drumurile vieții și își amână mântuirea”. Mistic, extatic și fantastic, personajul lui Eliade cunoaște o modalitate de a iubi, care-l poartă doar aparent de la viață la moarte, căci, în esență, el iese din moarte spre adevărata viață. Pentru început, la nivelul iluzoriu al existenței formale, Ștefan rătăcește la marginile labirintului pentru că teama îl oprește să se cufunde în miezul acestuia, spre Centru. Cu cât obsesiile devin mai puternice și semnele mai evidente, cu atât el renunță la ființa istorică întru moarte, la statutul de viu-mort, pentru a fi viu întru iubire și eternitate prin unirea totală a masculinului cu femininul, deveniți Unul, adică Centrul însuși”.

Mulțumim dascălului și scriitorului Liliana Danciu pentru profunda analiză a reperelor stilistice lăsate de Mircea Eliade, pentru consemnările asupra oprelor sale despre care Constantin Noica spunea: „Ce reprezintă Mircea Eliade în cultura veacului al XX-lea poate fi arătat, în primul moment, doar prin comparaţie. La capătul celor 12 volume din Ramura de aur, Frazer declara că istoria omului este un şir de crime şi stupidităţi. La capătul unui inventar al credinţelor omenirii, la fel de autorizat dacă nu de vast, Eliade afirmă: totul a avut sens”.

Acestui sens i-a răspuns dascălul nostru și merită recunoștința noastră, fapt pentru care Liliana Danciu este invitata emisiunii “Între noi.Rămâne între noi”, marți, 30 octombrie, de la ora 22.

Cultura înseamnă să ştii ce s-a spus şi ce s-a gândit mai bun şi valoros în lume, fiindcă ea este sublim templu vizitat de tot mai puţini enoriaşi, din păcate. Mircea Eliade a pus cărămizi românești la ridicarea acestui templu pentru a-l binecuvânta cu ADN-ul românesc.

Și nu pot încheia decât citându-l pe Mircea Eliade, românul căruia o catedră a istoriei religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele:„Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi opinia publică”.

Așadar, marți seară ne întâlnim cu unul dintre acești oameni excepționali: LILIANA DANCIU, professor la Liceul Dacia din Caransebeș și proaspăt laureat al premiului pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România!

Epilog: „Cred că cele mai bune cărți ale mele vor fi scrise de altcineva” Mircea Eliade

Anca Bica Bălălău

Articol editat de Radio Resita, 28 octombrie 2018, 16:55 / actualizat: 30 octombrie 2018, 19:28

„S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi… ”spunea Mircea Eliade, cel care a scris 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filosofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.Din anul 1990 este membru post-mortem al Academiei Române.

„Cred că cele mai bune cărți ale mele vor fi scrise de altcineva”

Acest mentor al multor generații a fost evocat de un dascăl din Caransebeș, Liliana Danciu de la Liceul Dacia, prin „Romanul din roman”, un studiu dedicat ultimului roman al lui Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene, care a primit o recunoaștere națională din partea Uniunii Scriitorilor pentru cea mai bună carte de debut pe anul 2017. Festivitatea de premiere a avut loc în cadru festiv la Biblioteca Județeană „Astra” din Sibiu.

Liliana Danciu este absolventă a Colegiului Național  „Traian Doda ”Caransebeș  și a Facultății de litere din cadrul Universității din Craiova, un dascăl cu vocație și har scriitoricesc care a adus Banatului de Munte , dar și breslei din care face parte, o onorantă recunoaștere și apreciere națională.

Despre romanul său de debut, Liliana Danciu ne-a mărturisit:

“Noutatea acestei lucrări constă nu doar în focalizarea exclusivă a analizei asupra acestui text literar, ci și în tripla abordare analitică a mesajului acestuia Ŕ din perspectivă hermeneutică, esoterică și naratologică. De aceea, lucrarea este împărțită în patru părți ample, care surprind etapele analizei romanului: lămurirea terminologiei științifice folosite, în Partea I Preliminarii metodologice; analiza compozițională și de construcție a personajului din romanul-frescă istorică, în Partea a II-a Romanul exoteric; multiplele scenarii mitico-ritualice, romanul din roman, simbolismul intertextual și naratologic în Partea a III-a Romanul esoteric; concluziile cercetării din Partea a IV-a Concluzii „deschise”. Un alt element de noutate îl constituie conectarea permanentă a operei eliadești nu doar la direcțiile cultural-artistice contemporane autorului, dar și la tendințele cultural-filosofice ale posterității. Am constat astfel că Mircea Eliade poate fi numit precursor al postmoderniștilor Mario Vargas Llosa și Umberto Eco, și, prin intermediul intertextualității, Noaptea de Sânziene devine un roman-omagiu adus titanilor literaturii universale, Dante, Shakespeare, Balzac.
Eliade arată omului civilizat nu doar cauza nefericirii sale ontologice – fractura interioară dintre rațiunea „solară” și sufletul „lunar” – ci și modalitatea vindecării acesteia. Savantul român extinde sfera posibilității de a resacraliza lumea adăugând poveștilor și basmelor romanul, „unde vom găsi urmele unui palimpsest sau, mai precis, prezența unei mitologii subiacente ce nu poate fi restituită decât printr-un studiu comparativ”.
Capitolul Lectura „abisală” a romanului dramă-mitică conține analiza naratologică minuțioasă care a scos la iveală romanul din roman, Am numit Noaptea de Sânziene roman-dramă mitică din două motive. În primul rând, pentru că personajele trăiesc experiențe exemplare fundamentale, care corespund etapelor specifice mai multor rituri de trecere de la condiția umană duală la statutul superior de om total. În al doilea rând, timpul narativ liniar este abolit în durata dramatică a celor doisprezece ani, iar personajele narațiunii interpretează „roluri” pe marea scenă simbolică a existenței ficționale, urmărite de către scriitorul mistagog. Am analizat atât elementele de intertextualitate, prin intermediul cărora Eliade trimite permanent la operele sale literare anterioare, cât și la operele literaturii universale, precum Divina comedia a lui Dante Allighieri, Furtuna, lui William Shakespeare și Comedia umană a lui Balzac. Am argumentat în subcapitole distincte, că Noaptea de Sânziene poate fi citită ca o veritabilă Divina comedia umana, deoarece transpare modelul dantesc al celor două planuri de lectură, exoteric și esoteric, și caracterul de operă-prag între două etape ale vieții și ale formării intelectuale. Apropierea de Balzac se creează prin intermediul universului uman al romanului. Personajul balzacian e reprezentativ pentru societatea din care face parte și aparține timpului său istoric, devenind emblematic fie pentru Imperiu, fie pentru regalitatea lui Ludovic al XVIII-lea. Personajul eliadesc al Nopții de Sânziene aparține unei perioade istorice, dar el e „mort” în acea istorie devoratoare și nu poate fi „viu” decât în afara ei, într-un alt timp, care permite regenerarea constantă.
Ce legătură ar putea exista între feeria shakespeariană Furtuna și romanul Noaptea de Sânziene? Prima este oferită de Eliade însuși atunci când face asocierea dintre furtuna de dinaintea războiului, la care sunt martori Ștefan, Biriș și Ileana, și furtuna care-i azvârle pe dușmanii lui Prospero pe insula acestuia, a lui Ariel și Caliban.
Eruditul magician al Renașterii și scriitorul mistagog al timpurilor moderne „manipulează” personajele piesei/ narațiunii, cărora le hotărăsc destinele, într-un spațiu insular autentic sau imaginar, și o acțiune derulată, în ambele opere, în cursul a doisprezece ani. Acestor elemente li se poate adăuga observația că ambele scrieri reprezintă cântecul de lebădă al creatorilor lor – Furtuna este ultima piesă a marelui Will înaintea retragerii din viața publică, iar Noaptea de Sânziene este ultimul roman al lui Eliade, înaintea plecării în Statele Unite.

În opinia mea, concepția lui Eliade despre viață și moarte nu este eminamente tanatică, ci valorifică simbolismul obstetric, menționat de către savantul român însuși. Pe de altă parte, singurul mod de a iubi profund – crede Pavel și subliniază Ștefan Borbely în eseul său despre Pavel și creștinismul timpuriu – nu este întru viață, ci întru moarte: „Iubirea este moarte, și nimic altceva; cei care nu înțeleg suprapunerea, întârzie în mod inexplicabil pe drumurile vieții și își amână mântuirea”. Mistic, extatic și fantastic, personajul lui Eliade cunoaște o modalitate de a iubi, care-l poartă doar aparent de la viață la moarte, căci, în esență, el iese din moarte spre adevărata viață. Pentru început, la nivelul iluzoriu al existenței formale, Ștefan rătăcește la marginile labirintului pentru că teama îl oprește să se cufunde în miezul acestuia, spre Centru. Cu cât obsesiile devin mai puternice și semnele mai evidente, cu atât el renunță la ființa istorică întru moarte, la statutul de viu-mort, pentru a fi viu întru iubire și eternitate prin unirea totală a masculinului cu femininul, deveniți Unul, adică Centrul însuși”.

Mulțumim dascălului și scriitorului Liliana Danciu pentru profunda analiză a reperelor stilistice lăsate de Mircea Eliade, pentru consemnările asupra oprelor sale despre care Constantin Noica spunea: „Ce reprezintă Mircea Eliade în cultura veacului al XX-lea poate fi arătat, în primul moment, doar prin comparaţie. La capătul celor 12 volume din Ramura de aur, Frazer declara că istoria omului este un şir de crime şi stupidităţi. La capătul unui inventar al credinţelor omenirii, la fel de autorizat dacă nu de vast, Eliade afirmă: totul a avut sens”.

Acestui sens i-a răspuns dascălul nostru și merită recunoștința noastră, fapt pentru care Liliana Danciu este invitata emisiunii “Între noi.Rămâne între noi”, marți, 30 octombrie, de la ora 22.

Cultura înseamnă să ştii ce s-a spus şi ce s-a gândit mai bun şi valoros în lume, fiindcă ea este sublim templu vizitat de tot mai puţini enoriaşi, din păcate. Mircea Eliade a pus cărămizi românești la ridicarea acestui templu pentru a-l binecuvânta cu ADN-ul românesc.

Și nu pot încheia decât citându-l pe Mircea Eliade, românul căruia o catedră a istoriei religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele:„Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi opinia publică”.

Așadar, marți seară ne întâlnim cu unul dintre acești oameni excepționali: LILIANA DANCIU, professor la Liceul Dacia din Caransebeș și proaspăt laureat al premiului pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România!

Epilog: „Cred că cele mai bune cărți ale mele vor fi scrise de altcineva” Mircea Eliade

Anca Bica Bălălău