[VIDEO-FOTO] Sportivii perfomeri ai Reșiței au avut sărbătoarea lor la Zilele orașului

Sportivii reșițeni au avut sărbătoarea lor miercuri, 4 iulie în centrul orașului de pe Bârzava. Performerii Reşiţei au fost premiaţi chiar de edilul Ioan Popa, în cadrul acţiunii ”Pe locuri, fiţi gata, sport”.

Primele care au urcat pe scenă au fost handbaliste ale Liceului Traian Vuia care au câştigat nu cu multă vreme în urmă trofeul de campioane naţionale la junioare IV.

La coborârea de pe scenă am dialogat cu două dintre campionele naționale:

”Am fost premiate și am primit și câte o diplomă din partea Primăriei. Când am urcat pe scenă am avut mari emoții, dar au trecut. Ne simțim,oarecum,vedete.

”Am fost emoționată, deoarece a fost foarte multă lume. Le mulțumim tuturor pentru susținere. Am văzut că lumea ne apreciază munca și suntem foarte mândre de ce am reușit să facem. este foarte multă muncă în spatele acestui succes. Le recomand tuturor să vină să practice handbalul, deoarece este ui  sport foarte frumos.”

Apoi si-au etalat de asemenea calitătile si ceilalti performeri ai orașului de pe Bârzava, luptători, judoka,boxeri, fotbalisti, tenismeni, gimnasti, handbalisti,culturiștii, componentii sectiei de karting, dansatorii.

S-au simțit bine să fie priviți de atât de multă lume:

” A fost o experiență foarte frumoasă, ceva nou pentru Reșița și mă bucur că putem să ne etalăm calitățile. Sunt sigur că o să fie mulți copii dornici să fie sportivi. Pot alege luptele pentru că este un sport foarte frumos. Orice om face lupte va fi un campion în viață. Trebuie să ai caracter.”

”A fost foarte frumos azi. Mi-a plăcut foarte mult și sper să fie la fel și la anul.”

”Mi-a plăcut foarte mult și sper ca unii copii de aici să ajungă ceva în viață. Și fetele pot practica sportul, nu neapărat luptele.”

Antrenorul de lupte Florin Dință a vorbit despre această inițiativă a Primăriei reșițene, care a adunat atât de mulți spectatori în centrul orașului:

”Este o inițiativă frumoasă și utilă pentru că avem nevoie tot timpul de copii la sală, chiar dacă noi stăm destul de bine în ceea ce privește numărul de copii, participanți la concursuri. Ne dorim să avem tot timpul sălile pline. Cu cât avem mai mulți copii aria de selecție este mai mare. Dorim să scoatem cât mai mulți campioni.”

Fiecare secție și-a etalat trofeele cucerite și a încercat să atragă spre sălile de sport cât mai mulți practicanți. Copiii și tinerii au fost fascinați de ceea ce au văzut:

”Am venit aici să urmăresc sportivii, în special boxerii. Îmi place boxul de când eram mic dar tatăl meu nu m-a lăsat să-l practic. Așa că m-am apucat de karate, dar m-am lăsat pentru că îmi plăcea tot mai mult boxul. Și astăzi sunt pasionat de box și sper ca într-o bună zi să mă lase să-l practic.”

”Cel mai mult mi-a plăcut kartingul. Îmi plac foarte mult cursele de mașini. Aș vrea și eu să practic kartingul. Mă văd în kart cu casca pe cap și în costum și deja să câștig premiile.”

”Pe locuri, fiți gata, sport„ a fost o reușită, cu priză la spectatorii, care au avut parte de un spectacol al disciplinelor și s-au întâlnit cu actualii performeri ai Reșiței.

Cristina Corocan