„Secretul fericirii la Reșița” este o dramă angajată pe libertatea cuvântului, unde în unele locuri am găsit răspunsuri, în altele am descoperit întrebări…
Prin acest spectacol teatrul reșițean a reiterat ceea ce îi stă în menire artei spectacolului de mii de ani : să fie oglinda lumii.
Un spectacol de la care nici un spectator, avizat sau nu, a rămas cu ceva, cu întrebări, cu emoție cu dorința de a spune povestea Reșiței mai departe prin vocea actorilor care o vor juca pe toate scenele din afara orașului, pentru că acest spectacol este o pledoarie romantică pentru Cetatea de Foc.

„Secretul fericirii la Reşiţa” este un spectacol de echipă, un spectacol în care a excelat bucuria jocului, cu viața, cu moartea

„Totuși, arta actorului constă în eliberarea lui concomitentă de convenționala comedie care este existența noastră, căci misiunea actorului nu e de a se travesti, ci de a se descoperi.
Astăzi putem trece Oceanul cu avionul, putem auzi și vedea ce se întâmplă de cealaltă parte a lui. Dar drumul care duce spre noi înșine și spre semenul nostru de află la mii se ani lumină. Actorul face pași înainte pe acest drum. Ținând în mână făclia pe care i-a încredințat-o poetul, el pătrunde în tainele neexplorate ale sufletului omenesc, pentru a se metamorfoza în taină și a se arăta din nou cu mâinile, cu ochii și cu gura pline de minunății”, spunea Max Reinhardt și iată că Maestrul Ștefan Iordănescu, împreună cu întreaga echipă (Camelia Ghinea, Ana Maria Cizler, Andrada Samoilă, Marius Tudor, Dan Mirea, Dorotheea Iordănescu – scenografie, Ildiko Fogarassy – muzica, Alexandru Stănescu – light design, Sebastian Hamburger – video design), a reușit să pună în scenă o monografie sentimentală sub cupola Speranţei!
Merită menționat textul ce aparține Mihaelei Michailov, Mădălinei Petre-Ghiţescu şi lui Matei Mircioane, text ce a pornit de la un articol de ziar al seniorului reșițean Ion Adamek.

Managerul Teatrului de Vest, Florin Gabriel Ionescu, a realizat prin parteneriatul cu artistul plastic Bogdan Piperiu și un nou design pentru imaginea teatrului ce aduce o notă de eleganță și rafinament.

Am reținut cât de frumos s-a jucat Dorotheea Iordănescu, scenograful , cu simbolurile Reșiței, cât de înaltă a fost cascada trăirilor personajelor interpretate foarte bine de actori, iar de undeva din vârful dealurilor reșițene o lacrimă s-a rostogolit ca o avalanșă prin sufletul orașului luminându-i bucuria de a renaște prin noi și cu noi.
Mădălina Ghițescu a realizat și mișcarea scenică pe ideea constructivismului rus de la Tairov, Vahtangov și Meierhold, iar Ștefan Iordănescu a realizat cu brio unitatea în diversitate a textului cu actorii.

„Secretul fericirii la Reșița” este secretul viitorului orașului, este puntea peste care trecem de mână cu schimbarea ce vine doar din noi. Dacă vom contempla apele tulburii ale trecutului, nu vom putea trece spre viitor cu șanse, dacă vom cenzura prezentul vom decapita cu siguranță bucuria de a iubi un oraș de care ne leagă ombilical datoria de a-l programa în credința noastră cu loialitate. „Secretul fericirii la Reşiţa” îl deţine fiecare locuitor al urbei iar Teatrul de Vest reaminteşte acest fapt fiecăruia, cu mijloacele specifice actului artistic, cu nobleţea căutării şi cu miracolul regăsirii, aici, acasă, în capitala Banatului de Munte.

Să nu-i învinuim pe artiști, să nu pângărim scena, trebuie doar să-i aplăudăm și să le mulțumim, fie și pentru faptul că avem teatrul nostru, că avem bucuria de a trăi frumos în jurul unui Ideal și să reflectăm la vorbele omului de teatru german, Max Reinhardt: „Cred în nemurirea teatrului. E cel mai minunat adăpost pentru cei care și-au ascuns fără să știe nimeni copilăria în buzunar și care au pornit să-și continue jocul până la sfârșitul lor. El este în același timp creator și obiect creat, el este omul care se înalță și granițele cele mai îndepărtate dintre realitate și vis, iar picioarele lui se afundă în pământul ambelor împărății. Forța de autosugestie a actorului este atât de mare, încât el poate realiza nu numai metamorfoze psihice, dar, fără cel mai mic artificiu tehnic, transformări efective ale trupului său. Și dacă ne gândim la aceste miracole care s-au produs din toate timpurile și în toate locurile, dacă ne gândim la aceste ființe simple care participau la spectacolele Patimilor cu atâta imaginație, încât mâinile și picioarele lor purtau răni și ochii lor puteau plânge cu adevărate lacrimi de sânge, îți poți da seama până în ce regiuni misterioase poate conduce arta dramatică. Acest fenomen îl descrie Shakespeare când afirmă că actorul își poate modifica în mod vizibil chipul, aparența fizică, atitudinile, în sfârșit, ființa întreagă, că poate să plângă… și să-i facă pe alții să plângă urmărind destine cu totul străine lor sau pe care le-a făurit imaginația poetului.”

Spectacolul „Secretul fericirii la Reşiţa” este o monografie sentimentală a unor stări ce descriu amintiri din trecutul oraşului, zugrăvind cu tristeţe şi bucurie povestea ce trebuie spusă mai departe sub cupola Speranţei.

Teatrul are menirea de a pune întrebări, răspunsurile trebuie să le căutăm fiecare în propriul suflet, pentru a accepta noul, pentru a renunţa la mentalităţi şi pentru a realiza schimbarea pe care tot o invocăm şi care începe cu fiecare dintre noi.
„Secretul fericirii la Reşiţa” îl deţine fiecare locuitor al urbei, iar Teatrul de Vest reaminteşte acest fapt fiecăruia, cu mijloacele specifice actului artistic, cu nobleţea căutării şi cu miracolul regăsirii, aici acasă în capitala Banatului de Munte.
Duminică seară scena și sala au rezonat frumos. Nimic deosebit, a fost doar un spectacol care a murit după căderea cortinei, pentru că aceasta-i soarta spectacolelor, mâine va renaște într-un nou joc. Trăim o viaţă şi nu ni se întâmplă să avem nici cinci minute de comunicare atât de puternică, atât de adevărată, ca aceea prilejuită de un spectacol de teatru, pentru că un spectacol bun are menirea de a se raporta la valori, are menirea de-a arăta adevăratele probleme ale vieții și cât de important e să-ți păstrezi sufletul curat, cât de important e să trăiești frumos și adevărat și să nu te minți.

Același lucru l-au simțit cei prezenți în sala de spectacole, printre care putem remarca prezența secretarului de stat din Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ion Ardeal Ieremia și a Președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, care au remarcat alături de ceilalți spectatori atât umorul cât și dramatismul poveștii despre urbea noastră.

Oamenii vin la teatru ca să înțeleagă niște lucruri, să fie emoționați, să plece mai ușori, mai grei, mai buni, iar toate astea stau pe umerii actorilor.
„Secretul fericirii la Reşiţa” este un spectacol de echipă, un spectacol în care a excelat bucuria jocului, cu viața, cu moartea, dar asta depinde de noi ce alegem sa fim : spectatorii, sau „spectatori” la acceptarea schimbării sau refuzarea ei… Tu, ce alegi?

La 247 de ani de istorie industrială la Reşiţa: 3 iulie 1771, răspunsul este un gest de onoare din partea fiecărui reșițean.

Radio România Reșița este partenerul media al Teatrului de Vest!

Anca Bica Bălălău

Nota redactiei:
(Fragment din volumul „Max Reinhardt 25 jahre Deutsches Theatre”, München, 1930, traducere de Constanța Trifu)
Max Reinhardt, născut Maximilian Goldmann, (n. 9 septembrie 1873, Baden, Austria — d. 31 octombrie 1943, New York) a fost director de trupă teatrală și regizor austriac în numeroase teatre de limba germană (între altele, Deutsches Theater, Berliner Volksbühne, Berliner Theater, Komödie; a înființat teatrul Kammerspiele din Berlin). A fost de asemenea organizator al festivalurilor de la Salzburg.
Reinhardt a fost totodată autorul a numeroase experimente scenice opuse școlii naturaliste, a abordat un repertoriu bogat (Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan, Calderón, Shakespeare, Molière, Goethe, Schiller, Gogol, Cehov, Gorki, Ibsen, Strindberg, Hauptmann, Pirandello ș.a.).
Printre actorii pe care i-a format Reinhardt și cu care a lucrat se numără Al. Moissi, Paul Wegener, W. Krauss, Paula Wessely, Albert Bassermann.