Ascultă Radio România Reșița Live

Sentinţă amânată din nou în dosarul lui Liviu Dragnea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat vineri, pentru 21 iunie, pronunţarea sentinţei în dosarul „DGASPC Teleorman”, în care este judecat liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Sentinţă amânată din nou în dosarul lui Liviu Dragnea

Articol editat de Alin Datcu, 8 iunie 2018, 16:43 / actualizat: 8 iunie 2018, 20:11

Motivul amânării a fost faptul că o parte dintre inculpaţi, printre care şi Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Dragnea, au depus concluzii scrise la data de 7 iunie, iar judecătorii au nevoie de timp pentru a le studia.

Este pentru a doua oară când Instanţa supremă amână pronunţarea în acest dosar.

La ultimul termen al procesului din 15 mai, procurorul de şedinţă a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual.

De asemenea, în cazul liderului PSD, procurorul a susţinut că se impune constatarea că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul „Referendumul”, în care Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare, astfel impunându-se anularea suspendării şi transformarea într-o pedeapsă cu executare.

Tot pedepse spre mediu au fost solicitate pentru Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, şi Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, pentru acuzaţiile care li se aduc.

Pentru Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria, Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, şi Valentina Mirela Marinca, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, anchetatorii au solicitat, având în vedere că au recunoscut faptele, pedepse orientate către minimum pentru acuzaţiile din dosar.

Totodată, în cazul inculpaţilor care au dorit judecarea în procedură simplificată – Anisa Niculina Stoica, Adriana Botorogeanu (cele două angajate la DGASPC Teleorman despre care procurorii spun că lucrau de fapt la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman) şi Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare – DNA a cerut ca aceştia să fie condamnaţi pe o perioadă orientată către minim prevăzut de lege şi cu reducerea unei treimi din pedeapsă.

În schimb, în cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorul a solicitat încetarea procesului, după ce aceasta a achitat prejudiciul în cauză.

Pe latură civilă, DNA a apreciat că fiecare inculpat trebuie să contribuie la repararea prejudiciului adus DGASPC Teleorman.

Avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a susţinut că niciun martor din dosarul DGASPC Teleorman nu spune să fi auzit de vreo instigare a lui Dragnea şi că acesta nu era abilitat să controleze Direcţia.

De asemenea, apărătorul a solicitat instanţei să aibă în vedere faptul că persoana despre care se pretinde că ar fi instigat-o Liviu Dragnea, respectiv Anisa Niculina Stoica, a precizat că nu a fost determinată în niciun fel să se angajeze şi să efectueze atribuţiile de serviciu în altă parte.

Liviu Dragnea le-a solicitat magistraţilor să fie achitat, iar în ceea ce priveşte o eventuală obligare a sa de a efectua muncă în folosul comunităţii el a arătat că face acest lucru de 20 de ani.

„Am afirmat cu tărie nevinovăţia mea. Nu am comis absolut niciuna dintre faptele, presupusele fapte, pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu. În ceea ce priveşte munca în folosul comunităţii, eu am fost foarte clar. Am spus că sper să nu se ajungă acolo, am solicitat achitarea şi am mai spus că eu muncesc în folosul comunităţii de peste 20 de ani”, a spus Dragnea, la finalul procesului.

Pe parcursul procesului, Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicuşor şi Anisa Stoica şi Ionel Marineci au optat pentru a fi judecaţi prin procedura simplificată, care presupune recunoaşterea vinovăţiei şi scăderea cu o treime a pedepselor, însă ultimul dintre ei a revenit ulterior, cerându-le judecătorilor să renunţe la această procedură.

Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA în iulie 2016, iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman.

În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Agerpres

USR votează împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu
Naţional vineri, 16 octombrie 2026, 20:19

USR votează împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu

Comitetul Politic al USR a decis vineri, 16 octombrie 2026 în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului...

USR votează împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu
Amenzile CNA cresc. Guvernul a majorat sancțiunile din audiovizual până la 440.000 de lei
Naţional vineri, 16 octombrie 2026, 15:48

Amenzile CNA cresc. Guvernul a majorat sancțiunile din audiovizual până la 440.000 de lei

Guvernul României a aprobat, vineri, 16 octombrie 2026, o hotărâre privind actualizarea limitelor amenzilor contravenționale prevăzute de Legea...

Amenzile CNA cresc. Guvernul a majorat sancțiunile din audiovizual până la 440.000 de lei
Romsilva cumpără 5.300 de camere corporale pentru personalul silvic. Guvernul a aprobat investiții de aproape 289 de milioane de lei
Naţional vineri, 16 octombrie 2026, 15:07

Romsilva cumpără 5.300 de camere corporale pentru personalul silvic. Guvernul a aprobat investiții de aproape 289 de milioane de lei

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va dota personalul silvic din teren cu 5.300 de camere corporale de tip body-cam, pentru documentarea...

Romsilva cumpără 5.300 de camere corporale pentru personalul silvic. Guvernul a aprobat investiții de aproape 289 de milioane de lei
Atac cibernetic asupra Depozitarului Central. Instituția anunță că deținerile de instrumente financiare și tranzacțiile decontate nu au fost afectate
Naţional vineri, 16 octombrie 2026, 12:51

Atac cibernetic asupra Depozitarului Central. Instituția anunță că deținerile de instrumente financiare și tranzacțiile decontate nu au fost afectate

Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicația „Servicii Online pentru Investitori”. Incidentul a fost...

Atac cibernetic asupra Depozitarului Central. Instituția anunță că deținerile de instrumente financiare și tranzacțiile decontate nu au fost afectate
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 20:28

Luca Niculescu a depus lista noului Guvern la Parlament

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi, 15 octombrie 2026 la Parlament, lista Cabinetului pe care îl propune, format din 17 miniștri,...

Luca Niculescu a depus lista noului Guvern la Parlament
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 15:07

Nicușor Dan, despre învestirea noului Guvern: „Eu cred că ne îndreptăm către votarea unui Guvern”

Președintele României, Nicușor Dan, s-a declarat optimist în privința învestirii unui nou Guvern, în contextul negocierilor politice pentru...

Nicușor Dan, despre învestirea noului Guvern: „Eu cred că ne îndreptăm către votarea unui Guvern”
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 14:44

ÎCCJ a câștigat definitiv procesul cu Guvernul pentru restanțele salariale ale magistraților. Miza este de 5 miliarde de lei

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a câștigat definitiv, joi, 15 octombrie 2026, procesul împotriva Guvernului României și...

ÎCCJ a câștigat definitiv procesul cu Guvernul pentru restanțele salariale ale magistraților. Miza este de 5 miliarde de lei
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 09:36

Tulcea: Incendiu la bordul unei nave în Marea Neagră; opt persoane dispărute

Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorităţii Navale Române a declanşat o operaţiune de urgenţă de căutare şi salvare (SAR) în urma...

Tulcea: Incendiu la bordul unei nave în Marea Neagră; opt persoane dispărute