[FOTO-AUDIO] Protest de amploare în România : zeci de mii de oameni au ieșit în stradă!

183

Update 21:27:

Protestatarii încep să părăsească Piaţa Constituţiei.

Update 21.00:

Zeci de mii de persoane, care au ajuns în marş la Palatul Parlamentului, au ocupat Piaţa Constituţiei , pe care , la ora 21.00, au luminat-o cu telefoanele mobile.

Imaginea cu zeci de mii de lumini a fost prezentată de televiziunile din România în direct şi a fost capturată de fotografii prezenţi la manifestaţie.

Acţiunea a devenit un simbol şi o tradiţie a protestelor anti-guvernamentale.

UPDATE 20.30:

Sunt în jur de 60.000 de oameni care vor să ajungă în Piaţa Constituţiei. Unii dintre ei au ajuns în faţa Palatului Parlamentului, dar şirurile de protestatari se întind până la Piaţa Unirii. Jandarmii, inclusiv călare, şi forţele de ordine în general au făcut un pas în spate, după ce i-au însoţit pe protestatari pe drumul dintre Piaţa Universităţii până la Piaţa Unirii.

Sunt proteste de stradă şi în mai multe oraşe mari, transmit corespondenţii Radio România din ţară. La Timişoara, circa 4.000 de manifestanţi, potrivit reporterului nostru Alina Bujancă, au plecat în marş în centrul oraşului şi au blocat un sens de circulaţie în zona Piaţa Victoriei, iar la Sibiu numărul protestatarilor a depăşit 1.000, transmite reporterul nostru Carmen Vulcan. Proteste sunt şi la Cluj, după cum transmite corespondentul RRA, Claudiu Pădurean.
Reporter: Peste 5 mii de clujeni s-au strâns în centrul oraşului pentru a protesta împotriva modificării legilor justiţiei. Oamenii s-au adunat în zona Monumentului Memorandiştilor de pe Bulevardul Eroilor şi au pornit în marş spre cartierul Mărăşti. Clujenii au venit cu drapele ale României, cu drapele ale UE, ale Statelor Unite ale Americii, ale Transilvaniei, drapele regale şi spun că vor protesta până când reprezentanţii clasei politice vor renunţa la proiectul de modificare a legilor justiţiei.
Realizator: Potrivit corespondenţilor noştri, la Reşiţa 100 de persoane protestează paşnic în faţa prefecturii la un miting anunţat pentru ora 19:30 pe reţelele de socializare, iar la Oradea aproximativ 400 de oameni au manifestaţ în Piaţa Unirii, împotriva modificării legilor justiţiei şi împotriva coaliţiei de la guvernare, PSD-ALDE.

UPDATE 20.00:

O parte dintre manifestanţi au ajunş în jurul orei 20,00 în Piaţa Constituţiei.

În număr de câteva zeci de mii de persoane, coloana de protestatari se întinde pe tot bulevardul Unirii, dar şi pe bulevardul Ion C. Brătianu.

UPDATE 19.30:

Scopul filtrelor instituite în zona exterioară Pieţei Universităţii este unul preventiv pentru a descuraja eventuale acte de tulburare a ordinii publice, precizează Jandarmeria Română, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

Potrivit autorităţilor, astfel de măsuri se iau de multe ori cu ocazia unor manifestări publice care presupun prezenţa unui număr mare de persoane.

‘Eficienţa acestei măsuri s-a demonstrat. În urma acestor controale, asupra câtorva persoane au fost găsite arme albe, cuţite, sişuri, box-uri sau lanţuri, materiale care dacă ar fi fost folosite, ar fi putut provoca rănirea gravă a participanţilor. În continuare vom păstra aceste măsuri pentru a ne asigura că toţi cei prezenţi vor fi în deplină siguranţă’, adaugă sursa citată.

Cu privire la pistolul de jucărie găsit asupra unui protestatar, Jandarmeria punctează că, deşi nu prezenta un pericol fizic iminenţ din punct de vedere psihologic, acesta putea crea panică, ‘situaţie care ar fi putut degenera într-o busculadă cu urmări greu de anticipat’.

Jandarmeria Română face apel la calm şi cooperare. ‘Aceste măsuri au fost luate exclusiv pentru siguranţa participanţilor la aceasta manifestaţie publică’, menţionează sursa amintită.

UPDATE ora 19.00

Mii de oameni au ieşit în stradă sâmbătă seara în marile oraşe din ţară, pentru a protesta modificării legilor justiţiei în Parlamenţ precum şi împotriva PSD.

Peste 2.000 de persoane protestau, la Cluj-Napoca, sâmbătă seară, în jurul orei 19,00, împotriva modificărilor la legile justiţiei şi împotriva PSD.

Protestul este în desfăşurare.

Protestatarii s-au adunat lângă Monumentul Memorandiştilor începând cu ora 18,00 şi au purtat pancarte cu mesaje precum: ‘Suntem cu ochii pe voi’, ‘Uniţi slavăm toată România’, ‘Dragnea tot nu scapi de puşcărie’, ‘Penalii n-au ce căuta la guvernare’.

De asemenea, ei au scandat ‘Hoţii’, ‘Mincinoşii’, ‘Jos PSD’, ‘Jos Guvernul’, ‘PSD Ciuma roşie’, ‘Uniţi salvăm toată România’.

La Timişoara, circa 3.000 de persoane protestează, sâmbătă seara, în Piaţa Victoriei/Operei din Timişoara împotriva ”caracatiţei Dragnea”, participanţii montând o caracatiţă-butaforie în centrul căreia este Liviu Dragnea, iar ”braţele” îi sunt susţinute de figurile cele mai cunoscute din arcul guvernamental şi parlamentar PSD-ALDE şi UDMR, Valer Dorneanu, Victor Ciorbea, ”care-l sprijină” pe liderul social-democraţilor.

După intonarea imnului de stat al României, vorbitorii au spus că actualii guvernanţi şi parlamentarii Puterii majoritare din Parlament ”au reuşit să legifereze hoţia pentru a-i salva pe ceilalţi hoţi”.

”Strigaţi mai tare, democraţia nu e de vânzare”, ”Bucureşti, luptă Bucureşti”, ”Rezistăm, nu cedăm”, ”Vrem Justiţie nu corupţie”, ”Ieşiţi din casă dacă vă pasă”, ”Unitate”, ”uniţi salvăm toată România”, sunt cele mai auzite sloganuri din mulţimea adunată în piaţa centrală.

Au fost postate bannere cu parlamentarii PSD de Timiş Eugen Dogariu, Adrian Diaconu, Bianca Gavriliţă, Alfres Simoniş Adrian Pau, Matei Suciu şi deputatul ALDE Marian Cucşa, ”cu ajutorul cărora au trecut actualele legi ale Justiţiei care legiferează hoţia”.

Sunt citite mesaje şi îndemnuri scrise transmise de oameni de cultură şi ai mediului academic timişorean participanţilor la protesţ care cer în numele democraţiei şi a valorilor europene civilizate ”să fie opriţi hoţii, cei care fac România de râş acum, la Centenar, nu-i lăsaţi să ne terfelească istoria (…). Strigaţi-le că fură, că fug de judecată”.

La Sibiu, peste 200 de protestatari s-au strâns sâmbătă seara, în Piaţa Mare, în centrul istoric al oraşului, unde sunt aşteptate şi alte persoane, conform unora dintre cei prezenţi.

Protestul de la Sibiu este împotriva celor de la PSD şi a Guvernului.

La Botoşani, aproximativ 40 de persoane participă, sâmbătă, la un protest împotriva modificărilor la legile justiţiei. Protestul are loc în Piaţa Revoluţiei, manifestanţii fluturând steaguri şi afişând bannere cu mesaje împotriva partidului aflat la guvernare.

Potrivit jandarmilor, nu au fost înregistrate incidente, iar acţiunea de protest este autorizată.

La Braşov, circa 200 de persoane s-au adunat în fata Prefecturii. La Bistriţa, protestul a început la ora 18.00, fiind circa 150 de persoane.

Sunt 100 de persoane în stradă şi la Satu Mare, iar la Baia Mare circa 200. La Zalău sunt 70 de persoane pe platoul din centrul oraşului.

Totodată, 400 de protestatari sunt la Iaşi şi la Galaţi 500.

La Târgu Mureş sunt 100 de oameni în stradă.

Update 18:45

Jandarmeria Romana îndeamnă persoanele care participa la manifestaţia din Bucureşti să protesteze paşnic şi – dacă sunt însoţite de copii – să îi supravegheze cu atenţie. De asemenea, cei care ajung în piaţă cu cei mici sunt rugaţi să evite zonele prea aglomerate, transmite Jandarmeria.

UPDATE ORA 18.36

Circulaţia blocată în Piaţa Universităţii; protestatarii au pătruns pe carosabil

Protestatarii din Piaţa Universităţii au pătrunş în jurul orei 18,30, pe carosabil, blocând circulaţia în zonă după ce au forţat gardurile de protecţie ale Jandarmeriei.

În Pasajul Universităţii au avut loc îmbrânceli între protestatarii care încercau să iasă din pasaj şi jandarmi.

Update 18:26

Protestatarii vor să dărâme gardurile montate în Piaţa Universităţii şi se îmbrâncesc cu jandarmii.

—————–

UPDATE: 18.20

Sute de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii din capitală, în pofida ninsorii abundente, pentru a protesta faţă de modificările aduse Legilor Justiţiei, dar şi faţă de recentele măsuri fiscale adoptate de guvernul PSD-ALDE. Printre manifestanţi sunt şi zecile de clujeni care în urmă cu 10 zile au plecat pe jos spre capitală pentru a participa la protestul din această seară, dar şi oameni care au venit din Sibiu, Bacău, Piteşti, Deva, Bistriţa, Satu Mare, Galaţi sau Timişoara, cu trenul sau cu microbuzele. Participă, de asemenea, la manifestaţia la care sunt şteptate mii de persoane şi români stabiliţi în străinătate, care au venit special la Bucureşti pentru protesta. Proteste faţă de măsurile adoptate de parlament şi guvern în domeniul Justiţiei şi în cel fiscal sunt programate şi în alte oraşe precum Cluj-Napoca, Timişoara, Piteşti, Galaţi sau Sibiu, transmit corespondenţii Radio România.

……………………………….

Update 18:15 : Anumiţi protestatari au fost controlaţi în pasajul de la metrou de la Universitate. A fost găsit un pistol şi o şurubelniţă în posesia unui protestatar.

De asemenea, autobuzele nu mai opresc la Piaţa Universităţii.

UPDATE:17:49

Câteva sute de persoane au ajuns în Piaţa Universităţii.

—————————–

Mai mulţi protestatari au ajuns, sâmbătă, în Piaţa Univesităţii, pentru a participa la protestul “România spune nu corupţiei. Toţi pentru justiţie”, aceştia adunându-se la fântână.
Printre aceştia se află şi grupuri care au sosit din ţară.

În Capitală au ajuns şi clujenii care au pornit pe joş în 10 ianuarie, într-un “Marş al speranţei”. Protestatarii, care au plecat în urmă cu zece zile din centrul oraşului Cluj-Napoca, au venit pe jos până la Bucureşti. Lor li s-au alăturat pe traseu mai multe persoane.

Aceştia s-au oprit pentru câteva minute în faţa sediilor ALDE şi PSD, de pe bulevardul Kiseleff, şi în Piaţa Victoriei, purtând pancarte cu mesajele: “#Rezist”, “#Corupţia ucide”, “#Vă vedem”, “#Next level”,scrie Agerpres.ro

Alte grupuri de protestatari din ţară au sosit cu trenul, aceştia reunindu-se în Gara de Nord, unde au afişat de asemenea bannere şi pancarte cu mesaje împotriva corupţiei şi a coaliţiei de guvernare.

Programul marşului de protest de sâmbătă anunţat pe Facebook cuprinde adunarea în Piaţa Universităţii, la ora 18,00, plecarea către Parlamenţ cu opriri la sediul Avocatului Poporului, CCR şi CNA, iar la ora 21,00 sosirea protestatarilor în faţa Palatului Parlamentului.
Jandarmeria Capitalei anunţă că este pregătită să asigure ordinea în Bucureşti şi face apel la desfăşurarea unor manifestaţii paşnice.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Georgian Enache, a declarat:

„Jandarmeria are obligaţia de a asigura toate măsurile de ordine şi siguranţă publică, siguranţa participanţilor, siguranţa tuturor celorlalţi cetăţeni şi desfăşurarea în condiţii normale a activităţilor din Capitală. În acest senş ne-am luat toate măsurile pe care le-am considerat necesare pentru a preveni orice fel de incidente, fiind totodată pregătiţi să acţionăm punctual, în cazul în care vor apărea probleme de natură să afecteze ordinea şi siguranţa publică. Cei care aleg să se manifeste în spaţiul public să o facă respectând prevederile legale, să o facă în mod paşnic, civilizat. Noi vom fi acolo pentru a preveni orice fel de intenţie de tulburare a ordinii şi siguranţei publice.”
Proteste sunt anunţate şi în alte oraşe din ţară, dar şi în străinătate, la Viena, Bruxelles, Toronto, Paris sau Roma.