Neymar a fost la un pas să renunţe la fotbal

76

Neymar a fost intervievat de Pique şi în faţa fostului coleg de la FC Barcelona şi-a deschis sufletul. A povestit care a fost cel mai dur moment al carierei.

“Nu-mi simţeam picioarele şi nu le puteam mişca. Când doctorul m-a scos de pe teren am început să plâng. Mă durea tot corpul… sufeream enorm”, i-a mărturisit Neymar lui Pique.

Incidentul de care vorbeşte atacantul lui PSG s-a petrecut la Cupa Mondială din 2014, în sferturile de finală, la meciul cu Columbia. Juan Camilo Zuniga l-a accidentat atunci, după ce l-a lovit cu genunchiul în spate. Neymar a ajuns de urgenţă pe mâna medicilor, iar sute de fani au făcut multe nopţi albe în faţa spitalului în care a fost internat.

“Mi s-a răpit şansa de a câştiga Cupa Mondială”, a spus Neymar în anul 2014, plângând, de pe patul de spital.

Meciul cu Columbia a fost însă ultima victorie pentru Brazilia la acel mondial. În semifinale naţionala “carioca” a fost învinsă de Germania cu 7-1. Neymar a văzut meciul dintr-un scaun cu rotile. “Doctorii mi-au spun că dacă lovitura ar fi fost puţin mai în lateral, doar doi centimetri, aş fi fost nevoit să renunţ la fotbal”, a spus starul brazilian.

Neymar împlineşte în luna februarie 26 de ani. Este cel mai scump jucător din lume, transferul său de la Barcelona la PSG a costat 222 de milioane de euro,scrie DIGISPORT.RO

sursa foto: digisport.ro