Motto: „Poeții sunt inima umanității.” Eugen Ionescu

„MAMĂ ,mi s-a întâmplat o nenorocire. Mai naște-mă o dată… prima viață nu prea mi-a ieșita ea, dar poate a doua oară…, poate a treia oară… poate a zecea oară.Tu nu te speria numai din atâta și naște-mă mereu.Ne scapă mereu câte ceva în viață, de aceea trebuie să ne naștem mereu… un sfert din viață pierdem făcând legături, tot felul de legături între idei, fluturi, între lucruri și praf. Totul curge așa de repede și noi tot facem legături între subiect și predicat… unde e mare -și scufundări„- este mărturisirea cea mai cutremurătoare prin firescul complexității ei, a celui ce-a fost  Marin Sorescu- poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător, născut pe plaiurile doljene pe 29 februarie 1936, acum 84 de ani.

Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană

Marin Sorescu, prin stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei, a rămas în memoria colectivă ca o personalitate marcantă a limbii și literaturii române, dar a dus candela cuvântului și spiritului românesc să lumineze în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate.

Cuvântul său a luat și înfățișarea picturilor sale, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic, după anul 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 – 5 mai 1995).

Marin Sorescu a debutat  în anul 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeți”. Până la sfărșitul trecerii sale pe pământ a mai publicat încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Poeme”, reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei sale.

Printre volumele cele mai cunoscute se numără „Tușiți”, „Suflete, bun la toate”, precum și ciclul de 4 volume intitulat „La lilieci”, un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.

De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici „Unde fugim de acasă?”, „Cirip-ciorap”. La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.

În dramaturgia lui, Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele: Iona, Paracliserul și Matca.

Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan, precum în ”Există nervi”, teatrul istoric în ” A treia țeapă” și ” Răceala”, sau comedii, precum ”Vărul Shakespeare”, al căror armă primordială este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica soresciană.Umorul oltenesc și patima cu care a iubit viața, dar și fiorul efemerului ei, stăpânește Universul Marin Sorescu.

„Dacă nu există ferestre, ele trebuie inventate”, afirma regretatul om de cultură și a deschis fereastra spre veșnicia limbii în care s-a născut, articulând în diapazonul ADN-ului său verbul românesc: „Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om.”

Din păcate pe 6 decembrie destinul său a îmbrăcat straiele morții: „Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu? Mie mi s-a omorât timpul, Onorată instanţă… Mi se pare mie sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a facut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, până dincolo de stele, n-are niciun rost s-o iau, va arde în continuare. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană.”

Epilog: „Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul.” Marin Sorescu

Anca Bica Bălălău