toaletare arboriAcţiunea de toaletare a copacilor va continua până în data de 31 decembrie, conform anunţului făcut de primarul Francisc Boldea în săptămânala conferinţă de presă. Până acum, în cele două săptămâni de când a început această acţiune, 44 de arbori au fost fasonaţi şi 11 tăiaţi. Administraţia locală a reuşit să taie arborii de mari dimensiuni din Parcul Prefecturii şi Parcul Gării, dar şi din curţile unor instituţii din oraş, printre care spitalul sau Centrul de Reeducare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de pe Strada Făgetului.