Motto:”Nu e nimic mai important decât salvarea spiritualităţii unui popor”. Augustin Buzura

Se împlinesc, pe 22 septembrie, 83 de ani de la naşterea psihiatrului, prozatorului, scenaristului, eseistului, Augustin Buzura!

Născut la Berința, în Maramureș, pe 22 septembrie 1938, ca fiu al lui Ilie Buzura, muncitor, şi al Anei Buzura, ţărancă, Augustin Buzura a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, după  care  este, succesiv, inspector statistician, educator, agricultor, iar din 1957 şi până în 1964 funcţionar la filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor.

În perioada 1958-1964 studiază la Facultatea de Medicină Generală din Cluj, specializându-se în psihiatrie cu lucrarea de diplomă ce are titlul “Shakespeare în psihiatrie”, dar a renunțat la profesia de medic psihiatru pentru a se dedica literaturii. Totuși, metodele pshihiatrice de investigație se regăsesc în romanele sale.

A fost preocupat de-a lungul vremii nu doar de propria carieră, ci și de modalitățile prin care se poate crea un cadru în care să aibă dreptul la exprimare cât mai multe dintre vocile artistice ale țării, indiferent de orientarea, ideologia sau opțiunile estetice ale acestora.

”Fiecare trebuie să ardă singur, să greşească singur”

Augustin Buzura a fost  unul din cei mai rasați intelectuali ai României de azi, academician, om de cultură,  de profesie  psihiatru cu o rară afinitate creativ-literară,  scria comentarii în Revista Cultura. Mereu implicat ca și în vremea regimului comunist care l-a hărțuit pentru romanele sale valoroase și incomod , Augustin Buzura nu a iertat  nimic din impostura, batjocura, abuzul și prostia ce ies  din mlaștina societății românești. 

A debutat în literatură în anul 1963 cu volumul de nuvele „Capul Bunei Speranțe”, unele dintre scrierile ulterioare marcând literatura română: „Absenții” (1970), „Orgolii” (1974), „Fețele tăcerii” (1974), „Vocile nopții” (1980), „Refugii” (1984), „Drumul cenușii” (1988), „Recviem pentru nebuni și bestii” (1999), „Raport asupra singurătății” (2009).

De asemenea, câteva producții cinematografice și de televiziune au fost realizate pe scenariile sale, cum ar fi : „Orgolii”, „Pădureanca”,  Undeva în Est”.

În anul 1999 i-a apărut ”Recviem pentru nebuni și bestii”, iar în 2004, două cărți: o reeditare — a cincea de la apariția sa în 1974 — ”Fețele Tăcerii” și ”Teroarea iluziei”, care transcrie după ani de zile de la înregistrarea ei, un dialog avut de scriitor la Munchen, în 1989, cu Crisula Ștefănescu, pe atunci angajată în secția de cercetare a postului de Radio Europa Liberă.

În 2009, i-a apărut volumul ”Raport asupra singurătății”.

Două romane ale sale au fost traduse în franceză: ”Chemin de cendres”, în 1993, tradus de Jean-Louis Courriol și ”Requiem pour salauds et fous”, în 2001, tradus de Marily Le Nir, ambele în ”Editions Noirs sur Blanc”.

Din 2005, Augustin Buzura a condus revista ”Cultura”, o revistă de atitudine culturală și civică, semnând numeroase articole. Multe din acestea au fost adunate în volumul ”Nici vii, nici morți”, pe care autorul l-a lansat în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus 2012.

În noiembrie 2013 și-a lansat, la Târgul Gaudeamus, romanul ”Absenții”, reeditat după 43 de ani.

A tradus, la rândul său, din literatura germană, maghiară, franceză, spaniolă, poloneză, rusă, chineză, slovenă. A publicat articole, eseuri (”Bloc notes”, 1981), interviuri, note în reviste de literatură și cultură din țară și străinătate. Colaborează la multe publicații culturale. A scris, de asemenea scenarii de film: “Orgolii”, “Fata din pădure” pentru filmul ”Pădureanca”, “Undeva în Est”.

A fost președinte al Fundației Culturale Române (din 1990) și președinte al filialei române a Asociației de Știință și Cultură Europeană, cu sediul la Roma (din 1992).

Membru fondator al Fundației de Cultură Europeană din Amsterdam (din 1987), membru în Comitetul director al revistei “Lettres internationales”.

Membru al Academiei Româno-Americane (din 2000), al Academiei Latinității (din 2001), al Academiei Braziliene de Litere (din 2001). Membru al Comitetului național pentru ocrotirea copilului, membru al Asociației Libere a Medicilor Psihiatri — București (din 1989).

A fost decorat cu Ordinul Național ”Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2000) și cu Ordinul brazilian ”Rio Branco” în grad de Comandor. În aprilie 2013 a primit Premiul Opera Omnia al Revistei Convorbiri Literare, iar în mai 2013, a lansat, la Bookfest, romanul ”Recviem pentru nebuni și bestii”, o reeditare a unei cărți scrisă în urmă cu 14 ani.

A fost membru corespondent, din 3 iulie 1990, al Academiei Române, devenind membru titular la 12 martie 1992.

A fost președinte-fondator  al Institutului Cultural Român.

În cei aproape 15 ani de funcție publică a reușit nu doar construcția unei instituții care, iată, funcționează și azi cu succes, ci și realizarea a numeroase proiecte culturale în țară și peste hotare. 

A fost un scriitor  dostoievskian „scriitor al subteranei“ ce descoperă expresia justă în sondarea unei interiorităţi bulversate, dar deschise regenerării; la nivelul scriiturii, el s-ar opune în egală măsură falsului iconoclasm al unui avangardism revolut şi schematismului dezolant al unui „realism“ aservit ideologic. Scriitura disidentă nu este, astfel, nici „realistă“, nici experimentală, miza, „provocarea“ sa ar fi „restaurarea adevărului  împotriva unui «realism socialist» ce degradase limbajul şi regăsirea unui „sens al vorbirii umane.”

“Suntem actori într-o piesă idioată şi nici măcar nu ni s-a dat şansa unui rol de compoziţie”

“De fapt, mi-a fost întotdeauna frică de fericire, mă îngrozeşte; ea mi se pare doar preludiul unui dezastru, aura lui şi nimic mai mult. Suntem actori într-o piesă idioată şi nici măcar nu ni s-a dat şansa unui rol de compoziţie, ci purtăm tava şi, deci, trebuie să spunem doar cele câteva vorbe admise figuranţilor”, mărturisea în scrierile sale acest Freud al culturii române, Augustin Buzura.

Ultimii ani din viață i-a trăit chinuit de suferințe fizice și de o indignare – justificată – față de tot ceea ce se întâmplă în România. Mai exact, față de tot ceea ce nu se întâmplă.

„Augustin Buzura a fost nu numai un scriitor, ci și o conștiință a societății românești. După moartea lui Marin Preda, în 1980, el a rămas singurul om de litere de la care sperai să afli cum anume trebuie să-ți trăiești viața, pentru ce merită să lupți, ce destin are țara ta. Este adevărat că după 1989 n-a mai înțeles mersul istoriei, dar îngrijorarea lui față de soarta ființei omenești nu și-a pierdut valoarea morală. Îndeplinea în societatea românească rolul pe care îl juca un preot în comunitățile rurale de altădată.Acum, nu-l mai avem în mijlocul nostru și, deocamdată, nu văd pe nimeni care să-i ia locul”, susţine criticul literar  Alex Ştefănescu.

“Mă gândisem, mai demult, că dacă i-ar fi trecut cuiva prin minte să mă întrebe ce anume mă enervează în mod deosebit, cu toate că evit cât pot să-mi exteriorizez sentimentele, i-aş fi răspuns fără echivoc: duminicile. Ziua aceasta mă indispune nu pentru că sunt obligat să execut o serie întreagă de treburi casnice, ci, în primul rând, din cauza atmosferei festive, de relaxare şi inconştienţă, ce pluteşte deasupra evenimentelor prevăzute sau neprevăzute”, mărturisea Augustin Buzura.

Personalitate marcantă, elitistă şi sensibilă, Augustin Buzura rămâne un reper al celor care doresc să creadă în valoare ca într-un fel de conştiinţă peste care Dumnezeu priveşte cu admiraţie!Aproape toate romanele i se retipăresc. 

A plecat  la data de 10 iulie 2017… să facă un rol de compoziţie în veşnicie!

Epilog:”Fiecare trebuie să ardă singur, să greşească singur”. Augustin Buzura

Anca Bica Bălălău

Sursa:wikipedia