Motto:”Nu e nimic mai important decât salvarea spiritualităţii unui popor”. Augustin Buzura
Se împlinesc, pe 22 septembrie, 82 de ani de la plecarea în altă dimensiune a psihiatrului, prozatorului, scenaristului, eseistului, Augustin Buzura!
Născut la Berința, în Maramureș, pe 22 septembrie 1938, ca fiu al lui Ilie Buzura, muncitor, şi al Anei Buzura, ţărancă, Augustin Buzura a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, după care este, succesiv, inspector statistician, educator, agricultor, iar din 1957 şi până în 1964 funcţionar la filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor.
În perioada 1958-1964 studiază la Facultatea de Medicină Generală din Cluj, specializându-se în psihiatrie cu lucrarea de diplomă ce are titlul „Shakespeare în psihiatrie”, dar a renunțat la profesia de medic psihiatru pentru a se dedica literaturii. Totuși, metodele pshihiatrice de investigație se regăsesc în romanele sale.
A fost preocupat de-a lungul vremii nu doar de propria carieră, ci și de modalitățile prin care se poate crea un cadru în care să aibă dreptul la exprimare cât mai multe dintre vocile artistice ale țării, indiferent de orientarea, ideologia sau opțiunile estetice ale acestora.
”Fiecare trebuie să ardă singur, să greşească singur”
Augustin Buzura a fost unul din cei mai rasați intelectuali ai României de azi, academician, om de cultură, de profesie psihiatru cu o rară afinitate creativ-literară, scria comentarii în Revista Cultura. Mereu implicat ca și în vremea regimului comunist care l-a hărțuit pentru romanele sale valoroase și incomod , Augustin Buzura nu a iertat nimic din impostura, batjocura, abuzul și prostia ce ies din mlaștina societății românești.
A debutat în literatură în anul 1963 cu volumul de nuvele „Capul Bunei Speranțe”, unele dintre scrierile ulterioare marcând literatura română: „Absenții” (1970), „Orgolii” (1974), „Fețele tăcerii” (1974), „Vocile nopții” (1980), „Refugii” (1984), „Drumul cenușii” (1988), „Recviem pentru nebuni și bestii” (1999), „Raport asupra singurătății” (2009).
De asemenea, câteva producții cinematografice și de televiziune au fost realizate pe scenariile sale, cum ar fi : „Orgolii”, „Pădureanca”, Undeva în Est”.
A fost președinte-fondator al Fundației Culturale Române și al Institutului Cultural Român.În cei aproape 15 ani de funcție publică a reușit nu doar construcția unei instituții care, iată, funcționează și azi cu succes, ci și realizarea a numeroase proiecte culturale în țară și peste hotare. Din 1992 a devenit membru al Academiei Române.
A fost un scriitor dostoievskian „scriitor al subteranei“ ce descoperă expresia justă în sondarea unei interiorităţi bulversate, dar deschise regenerării; la nivelul scriiturii, el s-ar opune în egală măsură falsului iconoclasm al unui avangardism revolut şi schematismului dezolant al unui „realism“ aservit ideologic. Scriitura disidentă nu este, astfel, nici „realistă“, nici experimentală, miza, „provocarea“ sa ar fi „restaurarea adevărului împotriva unui «realism socialist» ce degradase limbajul şi regăsirea unui „sens al vorbirii umane.”
„Suntem actori într-o piesă idioată şi nici măcar nu ni s-a dat şansa unui rol de compoziţie”
“De fapt, mi-a fost întotdeauna frică de fericire, mă îngrozeşte; ea mi se pare doar preludiul unui dezastru, aura lui şi nimic mai mult. Suntem actori într-o piesă idioată şi nici măcar nu ni s-a dat şansa unui rol de compoziţie, ci purtăm tava şi, deci, trebuie să spunem doar cele câteva vorbe admise figuranţilor”, mărturisea în scrierile sale acest Freud al culturii române, Augustin Buzura.
Ultimii ani din viață i-a trăit chinuit de suferințe fizice și de o indignare – justificată – față de tot ceea ce se întâmplă în România. Mai exact, față de tot ceea ce nu se întâmplă.
„Augustin Buzura a fost nu numai un scriitor, ci și o conștiință a societății românești. După moartea lui Marin Preda, în 1980, el a rămas singurul om de litere de la care sperai să afli cum anume trebuie să-ți trăiești viața, pentru ce merită să lupți, ce destin are țara ta. Este adevărat că după 1989 n-a mai înțeles mersul istoriei, dar îngrijorarea lui față de soarta ființei omenești nu și-a pierdut valoarea morală. Îndeplinea în societatea românească rolul pe care îl juca un preot în comunitățile rurale de altădată.Acum, nu-l mai avem în mijlocul nostru și, deocamdată, nu văd pe nimeni care să-i ia locul”, susţine criticul literar Alex Ştefănescu.
“Mă gândisem, mai demult, că dacă i-ar fi trecut cuiva prin minte să mă întrebe ce anume mă enervează în mod deosebit, cu toate că evit cât pot să-mi exteriorizez sentimentele, i-aş fi răspuns fără echivoc: duminicile. Ziua aceasta mă indispune nu pentru că sunt obligat să execut o serie întreagă de treburi casnice, ci, în primul rând, din cauza atmosferei festive, de relaxare şi inconştienţă, ce pluteşte deasupra evenimentelor prevăzute sau neprevăzute”, mărturisea Augustin Buzura.
Personalitate marcantă, elitistă şi sensibilă, Augustin Buzura rămâne un reper al celor care doresc să creadă în valoare ca într-un fel de conştiinţă peste care Dumnezeu priveşte cu admiraţie!
Aproape toate romanele i se retipăresc. În anul 1999 îi apare şi un roman nou, „Recviem pentru nebuni şi bestii”, îndelung aşteptat de cititorii săi fideli.
Epilog:”Fiecare trebuie să ardă singur, să greşească singur”. Augustin Buzura
Anca Bica Bălălău
Sursa:wikipedia
