Motto: „Ce limbă avem! Nu cunosc alta mai poetică”.Emil Cioran
„De fiecare dată când mă chinuie Timpul, îmi spun că unul dintre noi trebuie să sară în aer, că nu e posibil să continuăm la nesfârşit această crâncenă înfruntare… Cezar? Don Quijote? Pe care dintre ei, în înfumurarea mea, voiam să mi-l aleg ca model? N-are importanţă. Fapt este că, într-o zi, cândva, de pe un meleag îndepărtat, am pornit să cuceresc lumea, toate perplexităţile lumii… Am citit toate cărţile tristeţii omeneşti. Şi nu m-au convins. Dar m-a convins sângele şoptind ideilor oboseala de propria lui culoare”… acesta a fost şi este Emil Cioran. Este greu să îl admiri, dar la fel de greu să îl ignori. Cioran este unic şi irepetabil.Un seducător trist al filosofiei născut pentru a suporta durerile celor care nu suferă.
În timpurile actuale, cioraniene pentru ignoranţi, când nimeni nu se mai gândeşte la sinucidere cu onoarea pe care o avea filosoful, ci doar la atentate şi crime, nu putem ignora atât de profunda sa anticipare:„ port un doliu din naştere – doliul acestei lumi, pentru că Nimic nu e tragic. Totul e ireal”.Ireal este conflictul nevăzut al umanităţii atacată din umbrele morţii cu propriile arme ale timpurilor moderne.
Mai târziu mărturisea că: „ …vreau să spun că privesc tot ce am scris nu ca pe o teorie, ci într-adevăr ca pe o terapie pentru mine însumi. Compatrioţii mei au geniul superlativului. Îţi trântesc un compliment de pe urma căruia nu-ţi mai revii… am cunoscut toate eşecurile posibile, chiar şi succesul”.
Detestând popularitatea, Cioran refuza să apară la televizor.
Publicarea unor fotografii în reviste l-a făcut însă cunoscut, iar cînd era oprit pe stradă şi întrebat dacă el e Cioran, răspundea invariabil: „Nu”. În perioada cînd maladia Alzheimer începuse să lase semne clare, un parizian, recunoscîndu-l, l-a abordat: „Vous êtes Cioran?” Răspunsul său, dureros de adevărat: „Je l’étais-Am fost” !
Astăzi la împlinirea celor 108 ani de la naşterea sa putem spune că Emil Cioran a fost Ultimul Godot al Disperării!
Epilog: „Am fost ! Nu sunt atât de nefericit pentru a fi poet…, dar nici atât de indiferent pentru a fi filosof. Sunt, însă, destul de lucid ca să fiu condamnat”.
Anca Bica Bălălău
Nota redacţiei:
Emil Cioran s-a născut la Răşinari, pe 8 aprilie 1911, judeţul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox şi consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneţia de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraş. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autorităţile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucureşti. A fost coleg cu Constantin Noica şi elev al lui Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, şi mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinereţe a arătat înclinaţie spre agnosticism, apărîndu-i evidentă „incovenienţa existenţei”. În timpul studenţiei a fost în mod deosebit influenţat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages şi Martin Heidegger, precum şi de filozoful rus Lev şestov, care situase întîmplarea în centrul sistemului său de gîndire. În 1933 obţine o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann şi Ludwig Klages.
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi şi Sfinţi (1937).
A fost vreme de un an (1936) profesor de filosofie la Liceul „Andrei Șaguna” din Braşov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei.Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai tîrziu majoritatea cărţilor sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.
După moartea Simonei Boué, prietena de o viaţă a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitaţie şi valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărîre a Curţii de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmînd ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviinţă.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitînd publicitatea.Deşi a trăit în Franţa până la moarte, nu a cerut niciodată cetăţenia franceză.Emil Cioran a murit la Paris, în data de 20 iunie 1995.
Sursa: wikipedia
Foto-Anca Bica Bălălău
