Moto: „Feminitatea se aduna în întâlnirile cu viaţa, mai bine spus, ea este ceea ce rămâne din întâlnirile cu viaţa: urma, pecetea ei”.Gina Patrichi
Gina Patrichi a plecat în ceruri într-o zi de 18 martie, în urma unei boli necruţătoare, la o lună după ce primise Premiul UNITER pentru excelenţa în teatru din mâna lui Richard Eyre, directorul London National Theatre.
Profesorul universitar dr. Mircea Morariu, cel care a cuprins în filele memoriei noastre amintirea ei prin volumul „CARTE cu GINA PATRICHI”, a avut amabilitatea de-a face mărturisiri pentru ascultătorii Radio Reşiţa:
Despre Gina Patrichi aţi scris:„A fost ceea ce se cheamă Actrița și Femeia. Nu întâmplător, poate, s-a născut pe data de 8 martie”…
M.M.: „Eu n-am cunoscut-o decât pe scenă, în calitatea mea de spectator avizat, n-am avut plăcerea s-o cunosc personal. Am avut ocazia doar să-i cunosc familia, adică pe soţul ei, regretatul avocat Victor Anagnoste şi pe fiica lor Oana şi am mai avut o şansă: am întâlnit foarte mulţi dintre colegii ei care, i-au fost aproape, care au ascultat-o, au iubit-o şi care au ştiut întotdeauna întotdeauna să o respecte. De fiecare dată mă întâlneam cu o mărturie:
Gina a fost un om corect, Gina a fost un om drept, chiar şi atunci când avea să ne spună ceva neplăcut, ştia să ne-o spună în aşa fel încât ne dădeam seama că are dreptate. Dealtminteri, în carte există câteva mărturii ale acestor actori şi mărturiile actorilor se obţin cu mare dificultate. Vreau să vă spun că atât regretata Irina Petrescu cât şi Răzvan Ionescu care, a învăţat şcoală de la Gina Patrichi, există o mărturie în carte despre felul cum au repetat în „Dimineaţă pierdută” şi cum ea a ştiut să-l aducă pe drumul drept, sau regizoarea Cătălina Buzoianu, care a iubit-o enorm, au răspuns cu mare promptitudine invitaţiei mele de a scrie în acea carte, fără să trebuiască să revin cu al doilea telefon… a fost aşa un fel de solidaritate în jurul unui simbol care se numeşte Gina Patrichi!
A fost unul dintre simbolurile Teatrului Bulandra, chiar dacă şi vă spun asta cu durere, poate n-a jucat cât merita să joace”.
Şi o combinaţie absolut fantastică între frumuseţea interioară şi frumuseţea exterioară.
„Exact, asta era. Nu era un om comod după cum v-am spus. Putea să fie extrem de dură, dar se ştia că niciodată Gina nu minte şi asta era foarte frumos.Sunt în carte câteva fotografii din diferite etape ale vieţii ei. Acum pe coperta cărţii este o fotografie a ei din Heda Gubler, de Ibsen, care, dealtminteri fotografia în format mare, tablou, se află la loc de cinste în sediul U.N.I.T.E.R. din Bucureşti. Despre fotografii şi picturi, poate că aveţi în minte imaginea ultimei apariţii în public, a ultimei Gina Patrichi care a venit la Gala Premiilor U.N.I.T.E.R. când se ştia că nu mai are nici o şansă, a spus câteva cuvinte foarte frumoase, un fragment din monologul lui Prospero din „Furtuna”, de William Shakespeare. Cătălina Buzoianu mi-a şi mărturisit că, ascultând-o a înțeles cu adevărat sensul acelui monolog al lui Prospero.Imaginea aceea poate fi regăsită într-un tablou care ştiu că se regăsea în camera ei, un tablou făcut cu mulţi ani în urmă de pictorul Alin Gheorghiu şi toată lumea când a văzut tabloul acela spunea că nu seamănă cu Gina. Soţul ei, domnul Anagnoste, îmi spunea că în ultimele zile de viață, începuse să semene din ce în ce mai mult cu cea pe care o întrevăzuse Alin Gheorghiu în portretul pe care i-l făcuse”.
O anticipare ?
„Probabil. Ştiţi, există uneori o chimie între artişti”…
Dacă aţi avea posibilitatea acum să-i adresaţi o întrebare doamnei Ginei Patrichi, ce aţi întreba-o?
„Puţini ştiu că boala asta nu a apărut din nimic. Boala a apărut mai demult, a avut probleme, a fost o operaţie medicală nereuşită şi pe urmă totuşi, a izbutit să o învingă, aşa că aş întreba-o:
Cum aţi făcut să învingeţi atâţia ani o boală? Cine v-a ţinut în viaţă, Teatrul?
Poate şi faptul că unul din ultimele ei mari roluri a fost cel de la Teatrul Naţional din Cluj, din Antoniu şi Cleopatra, i-ar mai fi dat putere să ducă încă 5 ani viaţa mai departe. Spectacolul era din 1988, ea a trăit până în 1994, anul trecut ar fi împlinit 80 de ani”.
Când scrieţi o carte despre un asemenea om, este foarte clar că puneţi din sufletul dumneavoastră…
„Au fost o mulţime de coincidenţe când am scris cartea aceea.Mi s-a întâmplat chiar să o visez, dar eram aproape de faza de încheiere şi s-a difuzat la tv un spectacol cu Gina Patrichi, făcut de regretatul Petre Sava Băleanu, care e din zona Reşiţa şi care i-a dat căteva roluri remarcabile Ginei la teatru de televiziune şi am zis că poate e un semn.E greu să scri o carte despre cineva care nu mai poate să te controleze, să te ajute.
„Gina Patrichi era o mare interpretă a doi mari dramaturgi:Ibsen şi Cehov, pe care nu a avut atât ocazia să-i joace pe scenă, ci la teatru de televiziune sau radiofonic”.
Putem spune că Gina Patrichi nu a murit şi se ascunde într-o tăcere cehoviană?
„Da, se poate spune şi asta, ea nu a murit, atâta vreme cât există înregistrări de televiziune şi înregistrări radio.Avea o voce specială, care se putea identifica din primele cuvinte şi în momentul când o auzi ai imaginea ei întreagă”.
Epilog:”Replica ei preferată era a Corinei din „ Jocul de-a vacanța”:
‘Poate că nici eu n-am fost altceva decât o fată dintr-o carte, din cartea pe care o citești… Poate că într-adevăr totul n-a fost decât o părere, o glumă, un joc.” Gina Patrichi
Anca Bica Bălălău
Nota redacţiei:
Mircea Morariu a absolvit Facultatea de filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea Limba şi literatura franceză-limba şi literatura română.
Doctor în filologie din octombrie 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco”. Profesor universitar de Literatură franceză la Departamenul de limba şi literatura franceză şi germană a Facultăţii de Litere -Universitatea din Oradea.
Membru al UNITER şi al A.I.C.T. -Secţia română. Redactor asociat la revista Familia. Titularul rubricilor de cronică teatrală şi de carte de teatru ale revistei Familia din Oradea, colaborator permanent al revistei bucureştene Teatrul azi, colaborator permanent al revistei Cronica veche (Iaşi).Premiul UNITER pentru critică teatrală. Diplomă de onoare acordată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Cultural.Premii acordate de revistele Tribuna şi Familia.
Membru în jurii UNITER şi ale unor festivaluri şi concursuri de artă teatrală.
