La pomul lăudat…

Zarurile au fost aruncate. Social democraţii vor guverna, în alianţă cu ALDE şi probabil UDMR. Probabil zic, dar se poate şi fără. Majoritatea parlamentară dată de electorat e clară. Nu e foarte clar încă dacă şi aşteptările celor ce au optat în 11 Decembrie pentru PSD, vor fi satisfăcute, nu de alta, dar sunt mari. Aşteptările.

La capitolul neîmpliniri, românii bifează lipsa locurilor de muncă, salariile mici, pensiile mizere, viaţa scumpă, sistemul sanitar aflat în moarte crebrală, educaţia deficitară, scurgerea rezervelor naturale peste graniţe, lipsa infrastructurii rutiere şi feroviare, impozitele mari şi taxele exagerate, birocraţia excesivă şi multe multe altele. De aproape 27 de ani mai mult s-a distrus şi s-a înstrăinat decât s-a clădit. Va reuşi coaliţia majoritară să facă ceva în fiecare din domeniile vizate de români?

Scorul obţinut la alegerile de duminică nu se bazează doar pe aceste promisiuni şi aşteptări. El a fost obţinut parţial şi ca vot de blam dat guvernului tehnocrat, dar şi pe baza neimplicării în procesul electoral a aproape jumătate dintre românii cu drept de vot. Sătui de promisiuni, aceştia nu mai vin la vot. Oare un vot obligatoriu ar fi condus la un alt rezultat? Din păcate nu vom şti niciodată.

Revenind la viitorul executiv, trebuie să recunoaştem că acesta ar avea multe de făcut într-un timp extrem de scurt. Cei 4 ani ai actualului parlament vor trece repede. Legile ce trebuie modificate sunt nenumărate, iar în sertarele şi fiştele din clădirea Parlamentului zac, unele de ani de zile, legi importante pentru naţiune.

Una dintre ele ar fi legea salarizării, mult trâmbiţată şi de stânga şi de dreapta politică. O alta ar fi imunitatea parlamentară şi zidul ridicat de aleşii neamului pentru protejarea membrilor săi. Pensiile speciale, o altă tară a naţiei, vor fi şi ele în atenţia electoratului. Deblocarea României, intrată de mai bine de un an în nemişcare, atragerea fondurilor europene, implicarea aleşilor neamului în bunăstarea materială şi spirituală a poporului român sunt alte teme de interes. Dar câte nu sunt.

Pentru a reuşi este nevoie de acţiune. O acţiune concertată a politicului şi a executivului. Se poate oare? Cu siguranţă da, dar… Acest dar se poate traduce prin voinţă, dorinţă şi putinţă. Liviu Dragnea, probabil viitorul premier al României spune că le are pe toate. Aşteptăm cu interes trecerea de la vorbe la fapte. Pentru că altfel vom vedea cu toţii că distanţa de la mărire la decădere e mică, foarte mică.

Dan Agache

Sursă foto: Casa și Grădina

De același autor

Related Articles