Departe de lumea urbană și tehnologizată, această locație va deveni o mini-stațiune eco, care va atrage turiști din întreaga lume și doritorii de a petrece o perioadă de timp într-un mediu care și-a păstrat atmosfera neatinsă a trecutului. Turistul pășind pe aceste pământuri va gusta din bucatele tradiționale de pe timpuri, fiind totodată însoțit și de un șir de legende pe care le poarte această locație îndepărtată.

 Satul Roşia se află la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Alba, în Munţii Metaliferi, iar pentru a ajunge la el, trebuie să străbaţi un drum lung şi extrem de greu prin sălbăticie. Aproape tot satul a fost părăsit în anii 80, când la Orăştie apăreau fabricile, iar viaţa la oraş era mai uşoară, cu lumină ori apă în casă. Emil Părău este afaceristul din Valea Jiului care în decurs de 10 ani de zile s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi case, toate cumpărate mai mult de ruşine decât de nevoie.
„Am mers într-o zi la Deva şi de acolo am zis hai să văd ce mai este în sat. Când am ajuns acolo, totul era plin de vegetaţie, drumul se împădurise, casa părintească se lăsase, era totul praf. Am zis că dacă ar veni tata, ar muri când ar vedea ce s-a ales de munca lui. Şi m-am dus cu echipă de zidari, muncitori, eram 30 de persoane şi ne-am apucat de muncă. Două săptămâni a durat renovarea casei şi curăţarea câtorva terenuri. Am aranjat mormintele bunicilor, am venit acasă şi i-am zis lui tata să mergem să vedem ce mai e pe acolo. Când a văzut-o tata, se citea pe chipul lui bucuria”, povesteşte Emil Părău. Aşa se face că din 2003 şi până astăzi, la Părău au mers rând pe rând cei care aveau proprietăţi în Roşia pentru a-l convinge să cumpere. S-a trezit anul trecut că este proprietar pe toată aşezarea, mai puţin o gospodărie în care trăieşte Aron Truţă, singurul locuitor al satului până acum un an. Când s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi o mulţime de ruine, Părău n-a ştiut ce va face cu ele, dar îi era ruşine să-şi refuze foştii săteni cu care a copilărit”.

Visează acum să transforme toată aşezarea într-un fel de staţiune, un fel de Valea Zălanului, cum este cea a prinţului Charles, unde oamenii să trăiască în comuniune cu natura şi departe de tot ce înseamnă tumultuoasa lume modernă. Să participe la acţiuni comune care să-i apropie, la clacă şi şezători, unde gospodarii se uneau şi povesteau.

De anul trecut, s-a apucat de renovarea caselor, iar trei vor fi gata în iunie anul acesta. „Pentru început, o să fac 10 case în satul turistic. De fapt, vreau să fie o întoarcere în timp, pentru că obiceiurile de acum 100 de ani care s-au păstrat sunt aproape identice cu cele ale dacilor. Fiecare casă are o poveste, iar turiştii o pot afla. Ca un exemplu, în sat, trăia unul foarte avut, Bogatul se numea. Fiind foarte bogat, a fost omorât de fiica sa, nevasta şi ginerele lui, pentru avere. Vezi, dacă ai prea mult şi dacă nu-l ai şi pe Dumnezeu cu tine, vezi unde ajungi”, spune Părău.

Turiştii, practic, în sejurul lor devin stăpânii caselor. Se vor gospodări singuri şi cel mai important, vor avea posibilitatea de a se apropia unii de alţii. Vreau ca turistul când intră în cămară să găsească tot ce aveau în sat pe vremuri. Să aibă acea carne la garniţă, castraveţii la murat, butoiul cu ţuică, toate produsele tradiţionale. Acum nu o să-l ia şi să-l pună în portbagaj, mergem pe bun simţ. Să mănânce roşia, dimineaţa, din grădina casei. La sfârşit să cumpere dacă doreşte, să-şi ducă şi acasă, pentru că ştie că sunt naturale. Ideea este să-l prind în program, să-l duc la secerat, nu să doarmă.

Cine vrea să doarmă, să doarmă. Vor avea oi, când intră în casă, ei sunt practic ca şi gospodarii de pe vremuri. O să meargă să-şi măsoare oile, atunci ei vor participa şi vor vedea cum se trăia odinioară. Îşi fac acel răboj pentru a-şi ţine evidenţa, cu un cuţit îşi ţin socoteala la tot, fără calculator, fără pix, asta este esenţa.

Şi atunci aveau greutăţi, dar treceau peste ele cu ajutorul celorlalţi, ceea ce este foarte important. În ziua de azi nu se mai întâmplă să ne ajutăm, pentru că punem pe primul plan individualismul, egoismul, răutatea. Numai dacă gândeşti negativ, primeşti tot negativ înapoi. Ei nu erau egoişti, ei nu erau invidioşi unul pe celălalt. Din contră, se ajutau şi foarte important, fiecărui gospodar nu-i trebuia mai mult.

Sunt nişte concluzii pe care să le tragi, după ce ai stat o săptămână acolo, asta vreau eu şi poate că după aceea va fi mai bun, mai spune Emil Părău.

Sursă: Stirea Zilei

Daiana Roşca

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR