Relu FenechiuLiberalii vor desemna săptămâna aceasta candidatul pentru funcţia de ministru al transporturilor. Ovidiu Silaghi este unul dintre posibilii înlocuitori ai lui Relu Fenechiu, dar lista rămâne deschisă. Funcţia este vacantă după ce fostul ministru şi-a dat demisia. El a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu. Până la desemnarea unui titular, premierul Victor Ponta asigură interimatul conducerii Ministerului Transporturilor.