parcare Piata 700Cu un an în urmă, Primăria Timişoara a inaugurat cu fast parcarea din Piaţa 700, pentru ca atât constructorul, o firmă privată, în asociere cu unitatea de administrare a domeniului public, aparţinătoare Primăriei, să constate că obiectivul este unul nerentabil din punct de vedere financiar, adică nu aduce venituri.

Acum, în locul parcării, se ia în considerare ridicarea unei clădiri administrative cu trei etaje, dar şi amplasarea unor chioşcuri pentru târguri, obiective considerate mai rentabile. Viceprimarul Dan Diaconu explică faptul că un obiectiv costisitor poate deveni peste noapte nerentabil, într-un dialog cu Gery Binder: