Nu murim pentru totdeauna, prin credință suntem vii. Credința sa în oameni, în publicul și-n studenții săi, în tot ce Dumnezeu a hotărât să-i dea spre cunoaștere și împlinire pe pământ lui Mircea Albulescu, îi rămâne soclu pentru veșnicie, pentru că mort este acela de care nimeni nu-și mai amintește.
Mircea Albulescu a venit pe lume în 4 octombrie 1934, purtând prenumele bunicului, Iorgu… Mircea, i-a spus mama sa si aşa a rămas.
A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale. Este Doctor în Arte la UNATC, cu o teză de doctorat dedicată convertibilităţii mijloacelor de expresie actoricească în teatrul radiofonic, unde a fost şi profesor la catedra de Arta Actorului.
„Dragostea mea s-a menit a fi Teatrul Radiofonic, pentru că propune printre altele cel mai spectaculos pariu pe care îl poate imagina vreo îndeletnicire artistică dintre cele care populează visele realizatorilor teatrului radiofonic: să vezi, auzind! Radioul este locul unde mi-am trăit, … o altă viaţă a vieţii mele.”spunea Maestrul Albulescu.
Ca profesor la Facultatea de Teatru a îndrumat generaţii de actori dintre care Elvira Deatcu, Florin Piersic Jr., Nataşa Raab, Adrian Titieni (Rector UNATC), Irina Movilă, Alexandreu Jitea, , Irina Cojar, Eugen Draghin şi mulţi alţii.
Reşiţeanul Eugen Drăghin, fost student al Maestrului, ne-a mărturisit cu emoţie,căteva amintiri legate de omul, profesorul ,actorul Mircea Albulescu.
A primit numeroase premii, medalii şi diplome. În semn de recunoştinţă i-au fost decernate: Ordinul serviciul Credincios în grad de Comandor, în 2000; Ordinul meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, 2004.
Mircea Albulescu este,înainte de toate acestea, o legendă a teatrului românesc, o personalitate culturală pentru care zi de zi,trebuie să facem un Laudatio, așa cum facem o rugăciune.O rugăciune pentru ’’Eroii’’ neamului nostru, eroi ai verticalității rostirii limbii și literaturii române în Agora Culturală Mondială pentru veșnicie și încă o Zi.
„Sunt câteva persoane pe lumea asta, ca mama şi tata, despre care îmi place să vorbesc mereu la prezent. Nu vreau să spun „a fost”, pentru că atâta vreme cât eu „mi-s”, înseamnă că şi dânşii „îs”. „S”-ul ăla ne uneşte, ne face să vorbim la prezent mereu despre noi şi ai noştri”mărturisea Mircea Albulescu.
Cum am putea vorbi de el la timpul trecut… nu, nu a murit, Mircea Albulescu ESTE acum in trupa Marilor Actori români care Îl vad mai de aproape pe Dumnezeu.
„Bunilor, dumneavoastră/ Intraţi în biserica teatrului cu speranţa curată,/ lepădaţi de la rădăcina florilor aşteptării/ cuţitele de gheaţă care spintecă/ miresmele încă nevisate de somnul grădinii,/ intraţi în sala de teatru lăsând la garderobă spinii,/ intraţi în piesa noastră./ Iubiţi-vă CABOTINII!” Mircea Albulescu
Veșnica amintire,Maestre.
Anca Bica-Bălălău
