primaria-lugojLugojenii cu venituri reduse vor beneficia, pentru perioada 1 noiembrie 2013 – 31 martie 2014, de ajutoare pentru încălzirea locuinţei în timpul sezonului rece. Subvenţiile se vor acorda pentru consumatorii de energie electrică, gaze naturale şi lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară, din cadrul Primăriei Lugoj, a început distribuirea formularelor noi pentru dobândirea ajutoarelor pentru încălzire. Solicitanţii pot abţine aceste formulare zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 9-14, de la sediul DASC, camera 14. În sezonul rece 2012-2013, au beneficiat de ajutoare pentru încălzirea locuinţei peste 700 de lugojeni.