Majoritatea partidelor din manşa secundă a şaisprezecimilor de finală ale Europa League la fotbal s-au jucat joi, 25 februarie. Tragerea la sorţi a meciurilor din optimi va avea loc vineri la Nyon, de la ora 14:00.

Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o joi, 25 februarie, la scor de forfait pe Schalke 04, 3-0, la Gelsenkirchen, în manşa secundă a şaisprezecimilor de finală. După 0-0 la Lvov, ucrainenii s-au impus prin golurile marcate de Marlos (27), Facundo Ferreyra (63) şi Viktor Kovalenko (77).

Fiorentina, cu portarul Ciprian Tătăruşanu între buturi, a fost învinsă cu 3-0 de Tottenham, la Londra, şi a părăsit competiţia. În tur scorul fusese egal, 1-1.

Nici Napoli nu a reuşit să meargă mai departe, fiind ţinută în şah de Villarreal, 1-1. Vlad Chiricheş a fost integralist la gazde. În meciul tur, ”Submarinul galben” s-a impus cu 1-0.

Ştefan Radu a jucat tot meciul pentru Lazio, care s-a calificat în optimi după 3-1 cu Galatasaray, la Roma (1-1 în tur). Ex-dinamovistul a pasat decisiv lui Klose, la ultimul gol al echipei sale.

Kehinde Fatai, fostul atacant al Astrei Giurgiu, a marcat un gol pentru Sparta Praga, care s-a impus cu 3-0 la Krasnodar, în faţa echipei locale FK, după victoria cu 1-0 din Cehia.

Borussia Dortmund a obţinut şi ea calificarea, graţie unei victorii în deplasare (1-0), adusă de autogolul celebrului portar Iker Casillas. În tur, germanii câştigaseră cu 2-0.

Manchester United merge şi ea, de asemenea, mai departe, după 5-1 cu danezii de la Midtjylland, spălând astfel ruşinea din tur (1-2).

Valencia continuă perioada formidabilă, câştigând cu 4-0 la Viena, cu Rapid, după 6-0 în tur.

Rezultate:
Joi, 25 februarie
Tottenham Hotspur – Fiorentina 3-0
Au marcat: Ryan Mason 25, Erik Lamela 63, Gonzalo Rodriguez 81 (autogol).
În tur: 1-1.

FC Porto – Borussia Dortmund 0-1
A marcat: Iker Casillas 23 (autogol).
În tur: 0-2.

Manchester United – Midtjylland 5-1
Au marcat: Nikolai Bodurov 32 (autogol), Marcus Rashford 63, 75, Ander Herrera 88 – penalty, Memphis Depay 90, respectiv Pione Sisto 27.
Juan Mata (United) a ratat un penalty în min. 43.
Cartonaş roşu: Andre Romer (Midtjylland) 89.
În tur: 1-2.

Molde – Sevilla 1-0
A marcat: Eirik Hestad 43.
În tur: 0-3.

Napoli – Villarreal 1-1
Au marcat: Marek Hamsik 17, respectiv Tomas Pina 59.
În tur: 0-1.

FC Basel – AS Saint-Etienne 2-1
Au marcat: Luca Zuffi 15, 90+2, respectiv Bayal Sall 90.
Cartonaşe roşii: Breel Embolo 84, respectiv Valentin Eysseric 82.
În tur: 2-3.

Rapid Viena – Valencia 0-4
Au marcat: Rodrigo 59, Sofiane Feghouli 64, Pablo Piatti 72, Ruben Vezo 88.
În tur: 0-6.

Liverpool – FC Augsburg 1-0
A marcat: James Milner 5 – penalty.
În tur: 0-0.

FK Krasnodar – Sparta Praga 0-3
Au marcat: Lukas Marecek 51, Martin Frydek 57, Kehinde Fatai 70.
Cartonaş roşu: Charles Kabore (Krasnodar) 68.
În tur: 0-1.

Lazio Roma – Galatasaray Istanbul 3-1
Au marcat: Marco Parolo 59, Felipe Anderson 61, Miroslav Klose 72, respectiv Yasin Oeztekin 62.
În tur: 1-1.

Schalke 04 – Şahtior Doneţk 0-3
Au marcat: Marlos 27, Facundo Ferreyra 63, Viktor Kovalenko 77.
În tur: 0-0.

Athletic Bilbao – Olympique Marseille 1-1
Au marcat: Sabin Merino 81, respectiv Michy Batshuayi 40.
În tur: 1-0.

Bayer Leverkusen – Sporting Lisabona 3-1
Au marcat: Karim Bellarabi 30, 65, Hakan Calhanoglu 87, respectiv Joao Mario 38.
În tur: 1-0.

Lokomotiv Moscova – Fenerbahce Istanbul 1-1
Au marcat: Aleksandr Samedov 45, respectiv Mehmet Topal 83.
În tur: 0-2.

Olympiakos Pireu – Anderlecht Bruxelles 1-2
Au marcat: Konstantinos Fortounis 29 – penalty, respectiv Frank Acheampong 103, 112.
În tur: 0-1

Miercuri, 24 februarie
Sporting Braga – FC Sion 2-2
Au marcat: Josue 27 – penalty, Nikola Stojiljkovic 48, respectiv Theofanis Gekas 16, 29.
În tur: 2-1.
sursa foto: digisport
(Agerpres)